Valentin Naumescu despre un 2017 cu surprizele lui Trump, avântul euro-scepticismului și Brexit

În planul politicii externe, anul 2016 a fost caracterizat, printre altele, de surprize și de materizarea scenariilor considerate aproape imposibile. Brexitul a fost unul dintre primele momente ale anului când varianta improbabilă a devenit realitate, șocând întreg mapamondul. Realitatea a lovit din nou cu rezultatul alegerilor din SUA, accentuând ideea că trăim fiecare în diverse bule paralele care fac ca șocul unor astfel de momente să fie mai mare decât în mod normal.

În plus față de Brexit și alimentate de rezultatul alegerilor din SUA, curentele naționalist-extremiste și euro-sceptice au luat avânt în marea majoritatea a statelor din Vestul Uniunii Europene, proiect lovit constant de problemele economice de la periferia Uniunii, dar mai ales de gestionarea deficitară a crizei migrației, fenomen departe de a fi rezolvat chiar și după ce susținătorii președintelui sirian Bashar Al-Asaad au preluat controlul asupra orașului Alep. Despre toate aceste și în special despre principalele prognoze pentru anul 2017, am discutat cu diplomatul și profesorul universitar Valentin Naumescu.

Domnule Naumescu, cum ați caracteriza anul 2016 care tocmai se încheie și la ce ne putem aștepta pentru anul următor în materie de politică externă?

Nu ieșim din zona crizei structurale a UE. Ne va interesa în continuare proiectul european și vom pune mare accent pe perspectivele UE. Vor fi alegeri în Franța și în Germania, deci în principalele țări ale UE. În ambele țări se constată o ascensiune a importantă a partidelor naționaliste, radicale și euro-sceptice. Ne așteptăm ca acestea să aibă rezultate spectaculoase. Sperăm să nu fie suficient de bune pentru a și câștiga. Dinamica accelerată face ca procentele să se schimbe de la o săptămână la alta, așa cum s-a întâmplat în Italia, unde Renzi era sigur de victorie în vară și apoi să urmeze după câteva luni un dezastru. De asemenea, Brexitul a fost o lecție despre cum pot degenera proiectele și inițiativele neinspirate și ce consecințe pot avea lucrurile tratate cu superficialitate. Au fost alegerile din SUA, un alt proces foarte interesant din care se pot degaja multe direcții de viitor. Rămâne așadar tema UE, ne va interesa în mare măsură, pe măsură ce administrația Trump se instalează, care vor fi relațiile transatlantice, pentru că de aici rezultă în primul rând fundamentul strategic al NATO. Ne interesează cum NATO ne garantează securitatea. Această alianță nu a fost un subiect confortabil, a fost temă de campanie în SUA și așteptăm clarificări din partea administrației Trump.

Foarte important, deși lumea nu vorbește la fel de mult ca despre alegerile din Franța și Germania, vor fi alegeri în Olanda, în martie. În Olanda, un avans cu totul îngrijorător îl are Partidul Libertății. Este un partid de extremă dreaptă, în pofida numelui înșelător, condus de Geert Wilders și care, deși oscilează în sondaje, are 30%. Depinde de împărțirea procentelor între partidele de esență democratică, dar cu 30% este posibil să țintească spre prima poziție. Ar putea fi considerat câștigătorul alegerilor, chiar dacă nu va forma guvernul, pentru că are nevoie de majoritate, dar ar fi un semenal politic major și foarte grav dacă populiștii euro-sceptici vor câștiga alegerile în Olanda, caz în care lucrurile încep să se întunece. În aprilie anul acesta, în Olanda, a fost un referendum pentru ratificarea tratatului de asociere al UE cu Ucraina. Aparent o temă de importanță secundară pentru Olanda, pentru ca tratatul nu a avut probleme de ratificare în altă parte. Ei bine, tratatul a fost respins în referendumul olandez din cauza unei campanii agresive împotriva a orice vine dinspre UE. Practic, Olanda nu avea o miză, dar s-a mers pe ideea că orice vine de la UE trebuie respins. Acest lider a avut succes, e adevărat că și din cauza unei prezențe foarte scăzute, dar rezultatul contează. Acesta a fost un avertisment și vom vedea ce se întâmplă în martie.

În România, partidele naționaliste-radicale nu au reușit nici măcar să treacă pragul electoral la niciuna dintre cele două runde de alegeri din acest an. Din acest punct de vedere putem spune că este ceva ce România face mai bine pentru a evita propagarea acestor curente politice?

E un semn că unda vine mai târziu. Unda este pe drum. Dacă ne uităm cu atenție, ea a ajuns deja în Europa Centrală și țări care au aderat cu câțiva ani înaintea noastră la UE au deja platforma politice euro-sceptice mult mai bine dezvoltate. Noi și Bulgaria am aderat mai târziu pe un fond de entuziasm foarte mare, când în 2007 susținerea proiectului era la peste 80%. Pe Eurobarometru încă avem un grad de entuziasm foarte ridicat, dar care a scăzut mult, până undeva la 50%. Este doar o chestiune de timp până la apariția a cel puțin unui partid de esență euro-sceptică, naționalistă, radicală care nu doar să treagă pragul și să acceadă în Parlament, dar și să devină un competitor relativ important în politica românească. Este o chestiune de patru, maximum opt ani până când vom avea acest consens. Nu ne vom mai bucura mult timp de această liniște pe piața ideilor pro sau anti UE.

Este ireversibil acest drum pe calea euro-scepticismului?

Este greu de crezut că o astfel de falie nu vom avea și în România. Mi-e greu să anticipez dacă în cele din urmă anti-europenii vor reuși să distrugă proiectul viața politică internațională depinde de factori ca funcționarea economiei. Din acest punct de vedere mă tem că o nouă criză econommică majoră ar putea fi fatală pe plan politic. Abia a fost depășită precedenta, cu daune majore și o altă criză ar putea fi sfârșitul UE așa cum o știm. Să vedem cum se va rezolva criza migrației, care a fost mult mai dificilă. când a apărut în urmă cu vreo doi ani, am crezut cu toții că erau mici incidente legate de câteva bărci și câțiva oameni, dar ea s-a complicat de la un an la altul și  până la urmă criza migrației a fost principala temă a referendumului din Iunie pentru Brexit.

Criza migrației  a avut efecte importante în plan european. Aparent lucrurile s-au liniștit în Siria, însp problemele de acolo continuă. Credeți că vor mai exista în 2017 alte ecouri ale acestei crize?

Mă tem că nici tema migrației nu este epuizată. În câteva luni vine primăvara și vom vedea în ce măsură funcționează acordul dintre UE și Turcia. Chiar dacă vedem că în Alep pare a exista un câștigător și rezistența rebelilor a fost înfrântă, Siria este departe de a fi un teritoriu locuibil. E greu de crezut că oamenii vor și pot să se întoarcă acolo, astfel că sugestia specialiștilor este că cea mai bună formă de intervenție a UE este acolo, cu o reconstrucție post-conflict a Siriei, încurajând refugiații din tabere să se întoarcă acasă unde dacă sunt ajutați, și-ar putea relua viața.

Occidentul va trebui să înțeleagă că trebuie să treacă de la politica discursurilor, la politica reconstrucției concrete a țărilor afectate de război. Va fi un 2017 crucial, fără a fi o vorbă în vânt. Este un an important pentru UE și pentru însăși ideea de Occident. Dacă se produce o ruptură între UE și SUA, nu mai putem vorbi nici despre ceea ce în perioada Războiului Rece se numea „occident”, așa cum l-am cunoscut noi și așa cum în anii ‘90 a reprezentat un ideal la care am aspirat să adeerăm.  După ce am aderat la Occident am constatat că el se schimbă, că nu mai este așa cum noi îl știam în perioada comunistă. Occidentul are problemele lui structurale, are modificări de opțiuni politice, are tendințe politice noi, curente politice noi și trebuie să fim atenți ca stat pentru a ne poziționa corect în raport cu aceste modificări care apar fie în UE, NATO sau în relațiile cu SUA pentru a putea asigura ]n continuare dezideratele unei țări: securitatea și bunăstarea.

 

La final de an v-aș provoca la două pronosticuri: ce se va întmpla cu Brexitul și cum va arăta primul an al administrației Trump?

Este posibil ca în Marea Britanie guvernul conservator să încerce o strategie politică prin care să convoace alegeri în lunile următoare. Este o procedură relativ simplă în sistemul britanic. Guvernul solicită Reginei dizolvarea Parlamentului și se convoacă alegeri. Practic, așa cum arată spectrul politic  britanic, conservatorii ar câștiga din nou alegerile, pentru că laburiștii au probleme de contestare internă. Odată ce ar scăpa de emoțiile electorale, conservatorii ar putea arăta lucrurile într-o manieră mai relaxată și prezentând oamenilor atât avantajele cât și dezavantajele Brexitului, lucru care până acum nu a fost spus, fiind ușor ocolit pentru a menaja sensibilitățile electoratului care a votat pentru Brexit. Pe măsură ce trece timpul iar guvernul conservator nu a declanșat ieșirea efectivă, cred că mai este o șansă prin care, dacă se aplică această strategie și dacă negocierile dintre Marea Britanie și UE vor fi dure, la un moment dat negociatorii și guvernul britanic să explice electoratului care sunt dezavantajele și atunci să se producă o inversare a curentelor iar opțiunea pro-Brexit să devină minoritară. Dacă vom vedea în perioada următoare că ideea alegerilor în UK este luată în calcul, ne putem gândi că un astfel de scenariu este posibil.

În privința administrației Trump, intrăm într-o altă ordine politică internațională care nu va fi totalmente diferită față de cea actuală, dar va fi diferită. Vom simți diferențele, chiar dacă vor fi doar nuanțe. Să nu își imagineze nimeni că președintele Trump nu va face nimic din ceea ce a promis. Atât pe plan intern, cât și extern, o parte dintre promisiunile făcute vor fi îndeplinite. Pe noi, evident, ne interesează cele legate de politica externă și securitate. Mă aștept de exemplu în primul an la un dialog îmbunătătțit între Washington și Moscova. Nu știu ce rezultate vor fi și nu știu ce pachet de înțelegeri va exista și pe ce teme. Acest deal va prefigura un anumit tip de raport între două mari puteri ale lumii. Foarte important, chiar dacă nu este în zona noastră imediată, este relația din SUA și China. Președintele Trump are o altă viziune asupra relațiilor cu Rusia și China. El nu o percepe pe Rusia ca fiind un rival, ci transferă rivalitatea spre China, pe care o vede ca fiind principalul inamic al SUA. Noi ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu NATO și cu resursele pe care administrația și Congresul le aloca NATO, care nu este doar o colecție de declarații de solidaritate, ci se bazează pe un buget care trebuie alimentat anual, în condițiile  în care după 1945, principalul finanțator al securității europene au fost SUA. Securitatea europeană este de neconceput fără ajutorul SUA.


Publicitate

Postaţi un comentariu