Valentin Cuibus, inspector şcolar general: Nu va fi un an uşor!

Foto: Dan Bodea

Şcolile din judeţul Cluj se confruntă în fiecare an cu aceleaşi probleme. Lipsa de fonduri pentru toate investiţiile necesare este doar una dintre cele mai importante, crede inspectorul şcolar general Valentin Cuibus, care spune însă şi că atunci când nu ai dascăli bine plătiţi care să fie motivaţi e greu să menţii cadrele didactice bune în sistem şi astfel să faci învăţământ de calitate.

Anul şcolar 2014-2015 nu îi va bombarda, din fericire, pe copii, părinţi şi profesori cu schimbări peste schimbări, dar vor fi totuşi câţiva paşi importanţi care se fac. „Nu sunt modificări la structura anului şcolar sau la examene. Dar vor începe să fie, după cum a comunicat şi ministrul, modificări pe programa la clasele mici, pregătitoare, clasa I şi a II-a, după aceea programa se va modifica, se va aerisi în interval de patru ani pentru toate clasele din învăţământ. Nu e simplu de făcut 250 de manuale de azi pe mâine şi atunci e nevoie de un timp destul de lung ca să reactualizezi şi programa şi să adaptezi şi manualele”, a precizat Cuibus.

Potrivit Inspectorului Şcolar General al judeţului Cluj cel mai mare câştig pentru copii îl reprezintă reînfiinţarea claselor profesionale de trei ani. ”E un lucru pe care mediul de afaceri l-a cerut de ani de zile. Noi a trebuit să mărim numărul de clase pe care l-am planificat iniţial, de la 22 la 24 cu o medie de 28 de elevi pe clasă, ceea ce nu am mai avut de ani de zile. E adevărat că la acest succes contribuie şi faptul că Guvernul României dă o bursă de 200 de lei pentru fiecare copil care vine la şcoala profesională, şi la asta se adaugă o bursă dată de posibilul angajator”, a explicat Valentin Cuibus.
Acesta recunoaşte că în fiecare an multe şcoli din judeţ nu îşi pot deschide porţile pentru copii, aşa cum e firesc, din cauza lipsei de bani pentru investiţii absolut necesare. „Din păcate avem încă probleme de infrastructură la şcolile din mediul rural, dacă e să recunoaştem realitatea. Putem foarte bine să obţinem autorizaţii provizorii de funcţionare, dar după mine este o glumă, aşa că avem încă un număr mare de unităţi de învăţământ din mediul rural care nu au apă şi canalizare”, mai spune Cuibus.

În privinţa personalului didactic, lucrurile stau destul de bine, astfel că la 15 septembrie toate posturile vor fi ocupate. „La Cluj cu titularii stăm destul de bine, sigur avem şi în acest an suplinitori, dar cred că până la începerea anului şcolar vom avea ocupate toate posturile, pentru că mai are loc în aceste zile un concurs pentru posturile libere şi joi şi vineri se fac ultimele repartiţii. Sigur, problema apare din nou în aceleaşi locuri, vârf de munte, cu posibilităţi grele de navetă. În condiţiile în care omul are un salariu de 800-900 de lei şi face naveta într-un vârf de munte, când se duce acolo se întâmplă să renunţe şi atunci trebuie să găsim alte soluţii”, a declarat şeful IŞJ Cluj.

Inspectorul şcolar general spune că în unele sate unde numărul de copii a fost foarte mic au fost desfiinţate anumite clase, dar copiii vor avea asigurat transportul la şcoala din centrul de comună. În acest sens inspectoratul va primi în acest an încă 12 microbuze şcolare în primă fază, urmând ca numărul acestora să fie suplimentat cu încă 23.

„Eu aş vrea să fie un an bun, dar nu va fi un an foarte uşor. Sigur avem nevoie de mai mulţi bani. Vreau să cred că fondurile europene 2014-2020 vor rezolva în mare măsură problemele pe partea de infrastructură măcar. Mai rămâne să se poată rezolva problema creşterii salariilor în învăţământ, ca să poţi face o selecţie reală şi să îţi aduci oameni buni, şi aceştia să aibă şi o motivaţie”, Valentin Cuibus, inspector şcolar general judeţul Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu