Vacanța de vară: beneficii și regres… La masa de discuții: dascăli, părinți, studii

Vacanța de vară dezbătută de profesori, părinți și elevi
eepurl.com

Vacanța de vară este de mult disputată printre părinți și dascăli. Studiile și opiniile specialiștilor în educație sunt împărțite. Un singur lucru este clar. Vacanța de vară nu este la fel de prielnică pentru copiii din medii defavorizate, deoarece nu dispun de aceleași resurse acasă pentru a exersa în timpul liber.

Multe studii arată că pe timpul vacanței mari, elevii pierd o parte semnificativă din cunoștințele acumulate pe parcursul anului. Ce omit să menționeze aceste studii este faptul că uitarea este un fenomen natural, ce are loc pe tot parcursul vieții și care face parte din procesul educațional. Mai mult, trebuie să avem în vedere rolul esențial pe care părintele îl are în dezvoltarea copilului, faptul că școala nu este doar despre memorare și că existe deja strategii prin care studiul să nu fie întrerupt de vacanțe, sub forma temelor pentru acasă.

Evoluționist vorbind, nu am fost făcuți să stăm pe scaun, cu fața în ceafa celuilalt, câteva ore pe zi ca să învățăm. Am fost făcuți să învățăm, dar nu așa. Conf. univ. dr. Thea Ionescu de la departamentul de psihologie al UBB Cluj-Napoca avertizează că „Învățarea prin ucenicie este cea mai potrivită sistemului nostru cognitiv. Învățarea instituționalizată, nu.”

Discuția despre vacanța de vară și posibilele sale implicații în dezvoltarea elevului trebuie să pornească cu începutul. Copiii nu aleg să meargă la școală, ei trebuie să meargă la școală.

„Întotdeauna copiii au învățat, întotdeauna s-a dat mai departe meșteșugul. Învățarea dintotdeauna a existat, dar nu sub forma actuală, instituționalizată. Nu că n-am fost făcuți să învățăm, n-am fost făcuți să stăm în acest stil de predare-învățare-evaluare. De aceea copiii se adaptează mai greu la școală. Plus că uităm că ei nu aleg asta. Noi ca adulți ne alegem rolurile, mai ales când se poate. Ei nu aleg să meargă la școală. Ei trebuie să meargă la școală. Nu poți să-i pui imediat în programul nostru de câte ore vrem noi să stăm cuminți pe scaun, să stea și ei.” completează Thea Ionescu.

Ne confruntăm cu o istorie scurtă, de aproximativ 150 de ani, a sistemului de învățământ obligatoriu, așa cum îl cunoaștem astăzi. Înainte obișnuiam să deprindem o meserie din generație în generație, iar la început erau puțini cei care mergeau la școală. Vacanțele copiilor erau calculate în funcție de activitățile ce țin de agricultură, în care erau implicați acasă. Mai târziu abia s-a ajuns la forma actuală în care elevii au parte de o vacanță mai lungă, de două – trei luni, pe timpul verii și asta datorită temperaturilor ridicate specifice anotimpului. Această vacanță de vară este îndelung disputată printre specialiștii în educație și părinți. Pe de o parte sunt cei care o consideră mult prea lungă, iar pe de altă parte sunt cei care ne asigură că vacanța de vară este bine meritată, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

Thea Ionescu, dreapta Denisa Mărcuţ
<
>
„Susțin cu toată convingerea că școala nu este doar despre materii, ore de curs și cunoștințe acumulate. Școala trebuie să reprezinte pentru un copil o a doua familie, iar în orice familie trebuie să existe reguli”, Denisa Mărcuț, profesor

Forțe proaspete după vacanța de vară

Thea Ionescu pledează pentru vacanța de vară sub forma existentă, explicând cum funcționează sistemul nostru în dezvoltare. „Dacă ne gândim că foarte multe secole nu am avut cinci zile pe săptămână, patru ore pe zi, [școala] e o formă nenaturală de învățare. Din această perspectivă, ca Psiholog care se centrează pe dezvoltare, eu aș pleda pentru vacanță lungă, în care copiii să facă lucrurile în felul în care vor. E ca și cum suntem noi la serviciu, sunt reguli nescrise. Eu nu pot în biroul meu să fac ce am chef. Când ești într-o instituție, dincolo de regulile scrise, sunt și regulile acestea care spun că trebuie să stai pe scaun, dacă intră cineva, nu te poate găsi cu capul sub birou. Ori cu atât mai mult copiii au nevoie să facă lucrurile cum au ei chef. Le trebuie răgazul în care ei mai demult zburdau numai pe câmp. Aveau grijă de capre, nu era vorba că nu făceau nimic. Dar una e să ai grijă de capre în stilul tău – doi aveau grijă de ele, trei fugeau în jurul lor și apoi ceilalți aveau grijă de capre. Și una e să stai în școală patru, cinci, șase ore și tot timpul să ai niște reguli scrise și nescrise cărora să te supui. Sistemul în dezvoltare are alți timpi când învață. Îi trebuie pauze. Și apoi ne supărăm că ei nu stau cum vrem noi să stea.”

Cei care pun vacanța de vară sub semnul întrebării, aduc la masa de discuții argumente referitoare la uitarea materialului studiat anterior, la faptul că profesorii petrec prea mult timp repetând ce au făcut deja, iar unii părinți ar prefera ca vacanța de vară să fie mai scurtă fiindcă este și costisitoare din mai multe puncte de vedere, nu doar financiar.

Autorii studiilor spun că elevii învață cel mai bine dacă instrucția are loc continuu, iar vacanța de vară este pur și simplu prea lungă. Rupe ritmul studiului, ceea ce duce la uitare și implicit la irosirea cunoștințelor acumulate. În acest sens, Denisa Mărcuț, prof. înv. Primar la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca, oferă o altă perspectivă asupra felului în care elevii învață, mai ales în clasele primare.

„Este firesc ca după o pauză îndelungată unele informații să nu mai fie la fel de „proaspete” ca atunci când le-ai învățat. Pentru asta există temele de vacanță, mult discutatele teme de vacanță. Sunt convinsă că printre cei care realizează diferite studii, vor fi mulți care vor blama aceste teme și vor încuraja un timp liber exclusiv pentru joacă. Dar ce ne facem că alte studii arată că prea mult timp liber poate să dăuneze? Aici intervine rolul dascălului, care îsi va îndruma elevii în parcurgerea materiei, prin oferirea acestor teme de vacanță, fără a face abuz, aspect foarte important. Nu trebuie să uităm că un copil, în primul rând, trebuie să se joace și e și mai bine când asimilează cunoștințe tot prin joc. Profesorii în realizarea actului didactic sunt ghidați de o planificare realizată de ei înșiși. Întotdeauna această planificare, la fiecare început de an școlar, are parte de o perioadă de evaluare inițială, tocmai pentru a vedea, unde sunt lacunele și pentru a le reîmprospăta cunoștințele, dacă este cazul.”

Desigur, dacă ne concentrăm atenția pe volumul de cunoștințe acumulat pe băncile școlii, uitarea din timpul vacanțelor este un aspect îngrijorător ce trebuie remediat. Totodată, să nu uităm că scopul educației nu ține doar de memorare, ci de dezvoltarea armonioasă a individului. Mai mult, dat fiind că suntem cu toții diferiți și funcționăm diferit, școala are dificultăți în a se adapta la fiecare elev, ceea ce ar fi și o misiune imposibilă, chiar dacă studiile despre variabilitate spun că spre asta trebuie să tindem.

„Învățământul obligatoriu ca ideal educațional și spune „dezvoltarea armonioasă a individului”. Mă interesează să gândească logic, de asta face matematică. Nu face matematică să știe toate teoremele pe de rost când vrea profesorul. Uitarea devine mai puțin relevantă. Scopul nu e să știe Eminescu pe de rost. Scopul e ca, la 25 de ani, dacă ar trebui să utilizeze o metaforă, să-și amintească ce-i aceea, cum se utilizează și care e diferența dintre metaforă și comparație. În domeniul lor de lucru, nici măcar să nu fie limba română. În școala preuniversitară scopul nu este să-l specializăm pe copil și să-l scoatem expert în matematică, română și chimie. Scopul este să se dezvolte. La 18 ani să știe să învețe singur, să aibă cunoștințe de bază, să fie literat, să se descurce – să nu i se dea rest greșit și să nu știe. Și să poată alege ce meserie vrea să aibă în viitor. Abia la facultate mă specializez.” menționează Thea Ionescu, conf. univ. dr. la departamentul de psihologie al UBB.

Ceea ce trebuie să reținem este că, deși uitarea are loc pe timpul verii, acest fenomen este un proces firesc, pe care ar trebui să-l integrăm în educație. Și noi, ca adulți, uităm mare parte dintr-o carte citită. Toți uităm, dacă nu repetăm. Repetiția, fie că ne place sau nu, este cea mai eficientă metodă de memorare pentru creier. Thea Ionescu detaliază cum este deja integrat acest proces al uitării în învățământ.

„Educația se desfășoară în cercuri concentrice. Începi de la puțin și tot mărești, și tot adaugi. De exemplu, îi înveți roșu, albastru, verde la grupa mică. La grupa mijlocie le iei și mărești categoria pentru roșu. Mereu reiei ce s-a învățat și adaugi informație. Asta este esențial pentru ca informația să rămână fixată în timp. Nu e ceva rău ideea că tu reiei și clădești ceva nou pe ce ai reluat. Printre 30 de copii care uită în clasă, unul uită mai mult, unul uită mai puțin.”

Practica, exercițiul și repetiția ne ajută să nu uităm. De aceea, copiii primesc teme acasă. La grădiniță pot primi ca temă să culeagă frunze de toamnă ca să le deseneze, pentru a-i responsabiliza. La școală, temele pe parcursul verii îi ajută să-și reamintească materialul înainte de reînceperea școlii. În tot acest proces este important să reținem că nici temele nu trebuie date oricum. „Cadrul didactic să-mi explice de ce îmi dă temă, cum îmi dă tema, când să o rezolv, de ce să o rezolv. Trebuie să ne gândim cum învață sistemul cognitiv ca să modelăm școala să-l ajute pe elev să învețe ce vrem noi, să-i dăm strategiile.” adaugă conferențiarul clujean.

Defavorizați, copiii din medii defavorizate

Cea mai mare problemă intervine în cazul copiilor care fac parte din medii defavorizate. Diferențele de statut socio-economic există deoarece acești elevi nu au acasă oportunități și resurse pentru repetiție. Pe timpul anului școlar au acces la aceleași resurse educaționale. Acest lucru se schimbă când vine vacanța.

„Asta este foarte adevărat. Întotdeauna zonele defavorizate simt mai tare efectele negative. În primul rând, pentru că nu au la fel de multe instrumente acasă. Una e să spună învățătoare nu dăm teme multe, copiii să citească o carte, ce carte vor ei, cât de subțire vor pe parcursul vacanței. Și copilul să nu aibă nicio carte acasă. Ce să citească? Altul care are, nu contează ce, un raft cu niște cărți de copii, are ce să deschidă și ce să citească. Asta este foarte adevărat că, din păcate, statutul socio-economic scăzut corelează cu performanța școlară scăzută, deoarece efectele sunt mai puternice datorită lipsei de mijloace, în primul rând. Nu că părinții ar fi rău intenționați. Nu au mijloace suficiente.

Studiile pe copii din medii defavorizate arată că pierd startul și fiindcă nu au beneficiat de educația din grădiniță. Nu e academică, dar e esențială. Inclusiv că învață să stea pe scăunel 20 de minute liniștit, ce e o carte și să nu o deschide invers. Eu acasă în mediul defavorizat, nu am cartea, dacă nu am văzut-o nici la grădiniță, o văd prima dată în clasa I. Și nu știu ce e. Ceilalți copii recunosc literele. Eu nu știu ce e chestia aia de hârtie. Fac avioane din ea. Și mă ceartă învățătoarea.

Sunt biblioteci, dar nu știu să meargă sau nu au acces la ele. De exemplu, în Cluj sunt foarte multe. Dar ajung tot copiii care au șansa și merg și la bibliotecă în loc să ajungă copiii din satele din jur. Dar pentru asta ar trebui să gândești un transport, ca și în vacanță copiii să fie pe lângă niște cărți. Biblioteca județeană are filiale în toate cartierele. Și cei mai aproape de Mănăștur ar veni la biblioteca de acolo, cei mai aproape de Grigorescu, la fel.

Sunt studii care arată că de fapt distanța de la care pornesc cei cu statut socio-economic bun și cei defavorizați se mărește dacă nu faci nimic. Dacă faci, ceea ce e foarte interesant, programele care îi ajută au efecte mai bune asupra copiilor cu resurse puține. Și îi poți aduce în timp lângă ceilalți. Cu cât intervi mai devreme, cu atât îi aduci mai repede lângă ceilalți. Și saltul lor e mai mare. Potențialul lor există.” spune Thea Ionescu.

Printre soluțiile propuse până acum regăsim destul de des propunerea unor programe educaționale pe timpul vacanței mari, care să fie coordonate și implementate de profesori capabili. Dar bineînțeles că intervin o serie de probleme pentru care încă nu avem rezolvare. Pe o parte vorbim despre efortul profesorilor, iar pe de altă parte despre costurile financiare. Profesoara Denisa Mărcuț arată de ce este important ca și profesorii să aibă parte de pauze. „Vacanța de vară este, în primul rând, o vacanță de odihnă. Noi nu funcționăm după un mecanism on/off. Fiecare individ are nevoie de o perioadă de recuperare, de recreere, nu degeaba a apărut și sintagma de „a-ți reîncărca bateriile”. În plus, uităm că acest proces de predare este susținut de dascăli, culmea, tot oameni și ei. Ne dorim un dascăl jovial, harnic, iubitor cu elevii săi, care să își conceapă continuu diverse materiale și planificări pentru orele de curs, dar îl blamăm că are acces la unele vacanțe împreună cu elevii săi. Involuntar, de foarte multe ori am afirmat că modul în care este structurat acum un an școlar, cu perioada de cursuri și vacanțe, este unul bine întocmit. Vine un moment în care și dascălii, și elevii pot ajunge la o surmenare, iar aceste mini-vacanțe nu fac decât să ne reîncarce cu energie pentru ca procesul de predare-învățare să se desfășoare într-un mod cât mai optim.”

Referitor la implicarea profesorilor în aceste posibile programe de vară, Thea Ionescu susține ideea pentru pauzele profesorilor. „Nu aș recomanda ca [profesorii] în timpul vacanței să facă exact același lucru. Acum sigur, dacă vorbim de două săptămâni, prin rotație, e fezabil. Dar acestea costă, pentru copiii defavorizați, cine le plătește? Altfel, taberele există, sunt frumoase, dar tot copiii cu posibilități participă, merg în locuri interesante, fac engleză intensiv. Și cu cât sunt mai interesante, cu atât costă mai mult.”

Ce trebuie să știe părinții

În dezbaterea efectelor vacanței de vară asupra elevilor, un rol deosebit de important îl au părinții. Unii dintre ei dorindu-și poate ca structura anului școlar să fie mai aproape de felul în care și ei lucrează. Odată cu închiderea școlilor, părinții trebuie să investească mai multe resurse când copiii sunt acasă. Cu toate acestea, conf. univ. dr. Thea Ionescu spune că „sunt costuri cu a le organiza programul, a le gândi vacanța, a lua pe cineva să te ajute că tu lucrezi și nu ai trei luni vacanță. Acesta este un motiv pentru care unii părinți nu ar vrea să fie vacanța așa de lungă. Mie nu mi se pare un motiv bun, din perspectiva căruia să gândim vacanțele copiilor. Modificarea socială, din păcate, dictează cum vedem și cum facem școala. Din perspectiva mea, nu ar trebui să fie motivul principal, dacă ne gândim la școală ca la un instrument care îi dezvoltă pe copii.”

Rolul părintelui sau al persoanelor care au grijă de ei, însă, nu trebuie ignorat. Denisa Mărcuț subliniază importanța relației dintre părinți și copii când vine vorba de educația acestora. „Alt rol important în tot acest proces de predare și reactualizare al cunoștințelor îl au părinții. Ei sunt cei care trebuie să îndrume copiii în această perioadă a vacanței și să îi responsabilizeze. Să fim sinceri, niciun copil nu va sări din proprie inițiativă la birou pentru teme, în detrimentul jocului. Dacă în timpul orelor de curs, elevii au un program bine organizat, acesta trebuie să continue și acasă, în lipsa dascălului. Este imperios necesar în a se conștientiza odată și pentru totdeauna cât de importantă este legătura dascăl-părinți în dezvoltarea unui copil, de aceea trebuie să existe o continuă colaborare și comunicare între aceștia. Astfel, dacă există o bună colaborare elev-părinte-dascăl, în mod cert, vacanța de vară nu va dăuna niciodată în dezvoltarea unui copil ca viitor adult. În fond, rolul școlii este de a dezvolta viitori adulți ce se vor putea integra mai târziu optim în societate.

Susțin cu toată convingerea că școala nu este doar despre materii, ore de curs și cunoștințe acumulate. Școala trebuie să reprezinte pentru un copil o a doua familie, iar în orice familie trebuie să existe reguli. Asta nu înseamnă că cei care îl direcționează nu îi vor binele. Studii de psihologie arată că un copil care trebuie să respecte anumite reguli – fie că e în mediu instituționalizat, fie că e acasă, se simte în siguranță. Când nu mai are acces la minime reguli și acționează după bunu-i plac, va fi un copil debusolat, care într-un final nu va mai ști ce e bine să facă și ce nu.

Ați auzit poate de multe ori părinți afirmând că un anumit profesor este foarte strict, dar foarte iubit de elevii săi, tocmai pentru că acel copil se simte în siguranță și știe că e ghidat corespunzător ca viitor adult. Regulile sunt binevenite și într-o familie, încă din perioada preșcolară, iar părinților nu trebuie să le fie teamă să le pună în aplicare.

Este foarte greu pentru un dascăl dacă educația se oprește la porțile școlii, deși unii cred uneori că putem face minuni. Dragi părinți, copilul nu vă va iubi mai puțin dacă îl puneți să își strângă jucăriile sau să facă un exercițiu suplimentar la matematică, ci vă va mulțumi mai târziu pentru adultul care a devenit, așa cum le mulțumesc și eu părinților mei.”

Dacă ar fi să tragem linie, acum la sfârșitul vacanței de vară, este important să reținem câteva aspecte. În primul rând, rolul școlii nu este doar despre materia predată, ci trebuie să ne axăm pe dezvoltarea individului pentru a se integra în societate mai târziu. Apoi, să nu uităm că educația se face mai întâi acasă și apoi la școală, nu invers. În procesul de învățare, implicare părintelui este esențială, iar temele pentru acasă există cu un motiv, nu sunt date la întâmplare. Ce încă nu reușim să acoperim la scară mare este dezvoltarea indivizilor care provin din medii defavorizate. Acolo lipsesc unele resurse, care există în alte medii, lucru ce are un efect cumulat asupra copilului, pe parcursul anilor.

 

Postaţi un comentariu