USAMV Cluj-Napoca organizează o nouă ediție a „Zilei Interacţiunii Om – Animal”

Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în colaborare cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei și Biroul pentru Studenți cu Dizabilități al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, organizează miercuri, 1 iunie 2016, în intervalul orar 14.00-20.00, cea de-a XI-a ediţie a Zilei Interacţiunii Om-Animal (ZIOA).

ZIOA este un eveniment al consorțiului UBB-USAMV CN în domeniul interacțiunii om-animal (cercetare și educație), având ca scop promovarea cunoștintelor și atitudinilor optime față de animale (deținerea responsabilă a animalelor de companie, managementul riscului zoonotic), precum și a conceptului de One Health (o singură sănătate).

ZIOA aduce împreună participanți din domeniile protecției animalelor, promovării adopțiilor și activităților asistate de animale (ex. agilitate, dog dancing, activități și terapie asistate de animale, ghidaj al persoanelor nevăzătoare, cunoaștere interactivă), atrăgând sute de participanți la fiecare ediție.

Copiii, iubitorii, precum şi deținătorii de animale de companie (împreună cu animalele lor) vor putea lua parte la diverse activităţi care se vor derula pe tot parcursul zilei, după următorul program:

  • 14:00 – Deschiderea festivă a ZIOA 11
  • 14:30-16:00 – Sesiuni de vizite ghidate la Departamentele Facultății de Medicină Veterinară, Muzeul USAMV CN, Acvariul USAMV CN
  • 15:00 -17:00 – Plimbări cu câinii-ghid (Asociaţia Angel Dog, Satu-Mare)
  • 16:00 -16:30 – Demonstraţie de dog-dancing (Şcoala de Dresaj Canin Pet Joy – Cățeii dansatori)
  • 14:00 – 17:00 – Colţurile Cunoașterii (Colțul Vivariului, Colțul Muzeului Zoologic al UBB)
  • 15:00 – 18:00 – Sesiuni de călărie cu Descoperă Natura, alături de voluntarii UBB și USAMV CN (cu pauze între sesiuni)
  • 17:00 – Concurs surpriză pentru oameni şi câinii lor (Pet Joy și organizatorii)
  • 14:30 – 20:00 – ateliere de creație la standuri (ONG-uri în domeniul protecției animalelor, asociaţii studenţeşti UBB, USAMV CN şi altele), face-painiting pentru copii, ateliere de informare la standuri, standuri de adopție, consiliere comportamentală (Standul Veterinarilor).
Distribuie:

Postaţi un comentariu