UNTOLD 2016 – sold out! Peste 75.000 de petrecăreţi au încins atmosfera în ziua a doua a festivalului

Foto: Maria Man

Peste 75.000 de festivalieri au trăit atmosfera celei de-a doua zi a celui mai bun festival din Europa, UNTOLD.

Headlinerul serii, HARDWELL a făcut senzație când a intrat pe URSUS UNTOLD ARENA îmbrăcat în tricoul echipei naționale de fotbal a României, ediția specială dedicată UNTOLD, tricou inscripționat cu numele său. Tricoul purtat de Hardwell cu mesajul „UNITED” a fost ales chiar de către artist, din seria celor cinci tricouri motivaționale FRF UNTOLD, de altfel singurele tricouri cântătoare din istoria fotbalului. A fost atât de impresionat de numărul și energia fanilor care l-au așteptat la scena principală, încât a stat pentru programul stabilit cu mai mult de 30 de minute.

Pe URSUS UNTOLD ARENA au mai urcat în a doua zi a festivalului Kadebostany, Scooter, Dannic, Galantis si Tujamo. Pe celelalte scene au concertat alți peste 20 de artiști printre care Eats Everything, Jamie Jones, Chase and Status și Akua Naru.

Citiţi şi: UNTOLD| DJ-ul Hardwell, „naturalizat” la prima vizită în Cluj

Ne încântă în această seară

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În această seară pe sena principală vor urcaMarwan, Golan, Nneka, Kwabs, Twoloud, W&W şi pentru a doua oară în Cluj-Napoca, Armin van Burren.

Citiţi şi: Armin van Buuren, show incendiar pe Cluj Arena

DJ-ul Armin van Buuren, la Cluj: Cultura muzicii trance în România este una dintre cele mai bune din Europa

[stextbox id=”custom”]Armin van Buuren este un nume important pe scena trance, atât ca DJ, cât și ca producător. Artistul a fost numit numărul unu în prestigiosul DJ MAG Top 100 de 4 ori la rând, aceasta reprezentând o premieră pentru istoria DJ Magazine și o dovadă clară a muncii sale de peste 14 ani în calitate de DJ și producător. Faptul că este recunoscut oficial drept Cel Mai Popular DJ din Lume, este doar una din multele sale realizări, fapt dovedit și de pasiunea lui pentru muncă și nenumăratele ore petrecute în studio pentru a atinge succesul.[/stextbox]

Acces gratuit

The Citadel, scena cu acces gratuit din Piața Unirii din Cluj-Napoca îi găzduiește astăzi pe cei de la Les Elephant Bizarres, Byron și Robin and the Backstabbers. Festivalierii sunt asteptati la The Citadel începând cu ora 18.30 iar concertele se vor incheia la ora 23.00.

Citiţi şi: Solistul trupei Scooter:„Untold’ Romania, fucking great audience tonight!”

Cei peste 75.000 de oameni care au călcat tărâmul magic al festivalului, au trăit aseară experiența unică a celui mai așteptat eveniment din România, UNTOLD. Numărul exact de persoane participante la ediția din 2016 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival.

SOLD OUT!

Organizatorii festivalului UNTOLD anunță că începând din acest moment, festivalul este SOLD OUT, adică nu mai există nici un bilet pentru pentru nici una din cele 2 zilele rămase.

Distribuie:

Postaţi un comentariu