UNTOLD 2016: Cel mai sigur loc din România în perioada 4-7 august. Niciun polițist în concediu pe durata festivalului

Foto: Dan Bodea

A doua ediție a Festivalului Untold se pregătește de start cu măsuri de securitate suplimentare față de ediția anterioară în contextul în care în ultimele săptămâni au fost vehiculate în mass media din România mai multe scenarii ale unor atentate teroriste care ar putea să aibă loc în perimetrul festivalului. Organizatorii evenimentului și autorităților locale au făcut luni, 1 august, o trecere în revistă a măsurilor de ordine publică și de siguranță luate pe durata festivalului.

„Am participat la numeroase evenimente în toată lumea și am văzut ce presupune organizarea unui astfel de eveniment și, după implementarea tuturor măsurilor, probabil vom avea unul dintre cele mai sigure locuri din România în perioada 4-7 august. Accesul se va face în festival printr-o singură direcție, dinspre Opera Maghiară, numărul porților de acces este suplimentat și va exista supraveghere video. Vor fi în jur de 500 de agenți de pază de la firme private, alături de efectivele Poliției Române. Din punct de vedere al evacuărilor am luat măsuri suplimentare și consider că s-au luat toate măsurile posibile pentru a asigura cele mai bune condiții de desfășurare a evenimentului și de prevenire de riscuri pentru participanți”, a transmis directorul Festivalului Untold, Bogdan Buta.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Un astfel de eveniment, la care organizatorii estimează o prezență de peste 60.000 de persoane pe zi,  nu este deloc ușor de gestionat, a precizat la rândul său Gheorghe Vușcan, prefectul județului Cluj, în cadrul conferinței de presă.

„Cu toții știm ce emoții există în Europa în acest moment legate de atacurile teroriste și vrem să transmite un mesaj prin care să asigurăm populația că lucrurile sunt sub control din toate punctele de vedere. În acest moment nu există nici un fel de informație cu privire la un atac terorist, deși au fost vehiculate în mass media din România. Dar am luat în calcul un astfel de scenariu de intervenție împreună cu toate structurile abilitate. Indiferent ce ar putea să apară vom fi capabili să gestionăm. Nu vom spune niciodată că România sau Clujul nu sunt o țintă și de aceea toate instituțiile sunt pregătite inclusiv pentru situații de acest fel”, au transmis prefectul Gheorghe Vușcan și col. Liviu Uzlău, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Pe durata festivalului UNTOLD, circulația tramvaielor se suspendă, fiind înlocuite cu autobuze, se va asigura transport de noapte și vor fi cinci linii de transport puse la dispoziția participanților pentru a ajunge în diverse părți ale orașului. Primarul Emil Boc a declarat că poliția locală și-a mobilizat întregul dispozitiv și nici un polițist local cu atribuții de ordine, siguranță publică și circulație rutieră nu va fi în concediu. 125 de polițiști locali și 15 autospeciale de patrulare vor fi în municipiul Cluj-Napoca, în colaborare cu Poliția municipiului Cluj-Napoca. Pe linie rutieră, poliția locală va avea un efectiv de 25 de polițiști locali în colaborare cu Poliția rutieră a municipiului Cluj-Napoca. Tudor Grindean, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj a precizat că 400 de polițiști ai structurii pe care o reprezintă vor desfășura activități specifice în locațiile ce țin de festival, dar și în oraș. De asemenea, conform inpsectorului șef ISU, Ion Moldovan, până la începerea festivalului vor fi autorizate și rampele suplimentare pentru evacuare oamenilor de pe terenul stadionului în caz de urgență. Jandarmeria va fi prezentă cu 400 de jandarmi în stradă și recomandă ca participanții să nu fie prezenți în festival cu bagaje mari.

„Orice vi se pare suspect trebuie să aduceți la cunoștința celui mai apropiat reprezentant al legii. Scenariile cu ceea ce se poate întâmpla la un astfel de eveniment sunt inerente. Îi rugăm pe participanți să se distreze civilizat”, a transmis col. Liviu Uzlău.

Citiți și:

Cum circulă autobuzele pe perioada Untold

Anul trecut, 150 de persoane au avut nevoie de îngrijire medicală la fața locului, a spus dr. Adela Golea, șef UPU SMURD.

„Vom fi prezenți cu un spital mobil și cu mai multe corturi de prim ajutor. De asemenea, toate camerele de gardă ale Spitalului Județean și ale spitalelor din municipiul Cluj-Napoca vor fi deschise. Indiferent ce se întâmplă din punct de vedere medical, participanții la festival pot accesa numărul 112”, a amintit dr. Adela Golea.

Parcări

În ceea ce privește locurile de parcare, acestea vor exista în regim gratuit în zona Cora.

Varianta gratuită este cea a parcării de la SUN – 1000 locuri; amplasat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 142 (lângă intrarea în parcarea CORA). Cea mai apropiată stație de autobuz este Stația Fântânele, iar pe cei ce doresc să parcurgă distanța până la festival pe jos, îi așteaptă o plimbare de 15 minute.

În centrul orașului se găsesc cele două parkinguri cu plată ce îi așteaptă pe festivalieri:

Parkingul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca – 382 de locuri de parcare. Adresa acestuia este strada Moților, nr. 3-5, la o distanță de aproximativ 5 minute de intrarea în festival.

Pentru intervalul orar 19:00-07:00 a zilei următoare, prețul total este 1 leu pentru 1 mașină în Parking-ul Primăriei.

Parkingul Multiplex Leul – 400 de locuri.

Acesta este amplasat pe strada Ploiești, nr. 6-8, la 10 minute pe jos de locația festivalului. Prețurile pentru un loc de parcare sunt: 3 lei/oră, 15 lei/zi, 50 lei/4 zile.

Distribuie:

Postaţi un comentariu