Uniunea Europeană, la 60 de ani

Pe 25 martie 2017 se împlinesc 60 de ani de când au fost puse bazele Uniunii Europene şi a Europei, aşa cum o ştim astăzi. Semnarea Tratatului de la Roma a marcat începutul celei mai lungi perioade de pace din istoria scrisă a Europei, un deziderat stabilit de la bun început, după ani lungi de război, în care continentul a fost aproape distrus.

De asemenea, Tratatele de la Roma au instituit o piaţă comună în care persoanele, bunurile, serviciile şi capitalul pot circula liber şi au creat condiţiile pentru asigurarea prosperităţii şi stabilităţii tuturor cetăţenilor europeni.

În cei 60 de ani de existenţă, Uniunea Europeană a promovat cooperarea paşnică, respectarea demnităţii umane, libertatea, democraţia, egalitatea şi solidaritatea între naţiunile şi popoarele europene. în prezent, UE se confruntă cu o serie de probleme, disensiuni şi provocări de la Brexit (dorinţa Marii Britanii de a părăsi Uniunea) până la valurile de imigranţi şi refugiaţi şi atentatele teroriste, dar şi relaţiile tot mai nesigure cu SUA şi ascensiunea partidelor de extremă dreapta în ţările membre. ホn aceste condiţii, multe voci sunt de părere că aniversarea celor 60 de ani nu va fi o sărbătoare, ci mai de grabă un moment de reflecţie asupra viitorului.

Trecut, prezent, viitor

Atunci când spunem „Tratatul de la Roma” ne referim la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană. Acesta a fost semnat de Franţa, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia şi Luxemburg, la 25 martie 1957. Iniţial, numele complet al actului era „Tratat de instituire a Comunităţii Economice Europene”. În aceaşi zi a mai fost semnat un document prin care lua fiinţă Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, Euratom). Cele două, împreună cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care a expirat în 2002, sunt denumite generic „Tratatele de la Roma”. Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA, au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Acest tratat iniţial a fost modificat prin acte ulterioare, însă rămâne principala sursă a legislaţiei comunitare.

Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957 de Franţa, Italia, Germania şi cele trei ţări din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), este actul fondator al Comunităţii Economice Europene, devenită ulterior Uniunea Europeană.

Având în vedere că tratatele au fost semnate la Roma şi pentru a aniversa cei 60 de ani, săptămâna aceasta se vor reuni în capitala Italiei liderii UE, mai puţin cei ai Marii Britanii, după decizia Regatului de a părăsi structura comunitară. Este de aşteptat ca zilele următoare britanicii să anunţe declanşarea formală a articolului 50 privind ieşirea din Uniune, iar acest subiect se va afla cu siguranţă pe agenda discuţiilor întâlnirilor următoare. De altfel, s-a anunţat oficial că principala temă de discuţie va fi reforma Uniunii Europene, cu deja celebra formulă „Europa cu mai multe viteze”. Mai multe ţări comunitare, între care şi România, se tem că acest proces de reformă ar putea să ducă la scăderea importanţei lor şi la un statut inferior în noua Uniune.

Istoria Uniunii Europene

Uniunea Europeană a fost creată după cel de-al Doilea Război Mondial, cu scopul precis de a evita un alt conflict asemănător, care să angreneze ţările „bătrânului continent”. În prima etapă, s-a pus accent pe consolidarea cooperării economice, pentru ca ţările implicate în schimburi comerciale să devină interdependente din punct de vedere economic şi astfel să evite un nou război.

În consecinţă, în 1957, s-au pus bazele Comunităţii Economice Europene, care, iniţial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între şase ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. Următoarea etapă a fost crearea unei pieţe unice de mari proporţii, piaţă care este în continuă dezvoltare.

În 2012, UE a primit Premiul Nobel pentru Pace, ca recompensă pentru susţinerea unor cauze majore precum pacea, reconcilierea, democraţia şi drepturile omului în Europa.

În anii 1960 au început să apară beneficiile economice, după ce ţările UE au încetat să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Acestea au convenit, în aceeaşi perioadă, să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Întreaga populaţie beneficia astfel de suficiente alimente, după care a apărut chiar un surplus de produse agricole.

Comunitatea a crescut după primul val de extindere – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă.

Parlamentul European

Tot în anii 1970, au căzut ultimele dictaturi de dreapta din Europa, după dispariţia regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974, şi după moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începea să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace. A crescut foarte mult şi influenţa Parlamentului European asupra afacerilor europene – în 1979, pentru prima oară, cetăţenii europeni au putut alege membrii acestuia prin vot direct.

Tot în anii 1970, s-a intensificat lupta împotriva poluării: UE adoptă norme de protecţie a mediului şi introduce, pentru prima dată, principiul „poluatorul plăteşte”.

Alte schimbări majore

Şi anii 1980 au adus schimbări majore în peisajul european. Sindicatul polonez Solidaritatea şi liderul său, Lech Walesa, au devenit celebri în Europa şi în lume în urma grevelor personalului de pe şantierul naval Gdansk, din vara anului 1980.

În 1981, Grecia a devenit cel de-al 10-lea stat membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania şi Portugalia. În 1986 a fost semnat Actul Unic European, un tratat care punea bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE, dând astfel naştere „pieţei unice”.

Altă dată istorică importantă a fost 9 noiembrie 1989, când a căzut zidul Berlinului şi, pentru prima dată după 28 de ani, s-au deschis graniţele dintre Germania de Est şi cea de Vest. A urmat reunificarea Germaniei, în octombrie 1990, iar după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, legăturile dintre ţările europene au devenit şi mai strânse.

În 1993, pieţei unice i s-au adăugat cele “patru libertăţi”: libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor şi a capitalurilor. În acest deceniu s-au semnat încă două tratate: Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (1993) şi Tratatul de la Amsterdam (1999). Oamenii au devenit tot mai preocupaţi de protecţia mediului şi de luarea unor măsuri comune în materie de securitate şi apărare.

În 1995, UE primea trei noi membri: Austria, Finlanda şi Suedia. A apărut şi acordul Schengen, cel care le permite europenilor să călătorească fără a li se verifica paşapoartele la graniţă – numele fiind împrumutat de la un mic sat din Luxemburg. Milioane de tineri au început să plece la studii în alte ţări, în interiorul UE, iar comunicarea era tot mai uşoară, pe măsură ce au început să fie folosite telefoanele mobile şi internetul.

Moneda euro şi cea mai mare extindere

După anul 2000, tot mai mulţi europeni foloseau noua monedă de schimb, euro, adoptată în tot mai multe ţări. Naţiunile europene s-au unit împotriva terorismului şi s-au alăturat „Războiului împotriva terorii”, după atentatele de la 11 septembrie 2001.

În 2004 a avut loc cea mai mare extindere, care a înlăturat, în sfârşit, diviziunile politice dintre estul şi vestul Europei . Nu mai puţin de 10 noi ţări au intrat în UE: Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia. Au fost urmate de Bulgaria şi România, în 2007.

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare în 2009 şi a reformat unele aspecte legate de funcţionarea UE, punând la dispoziţia acesteia instituţii moderne şi metode de lucru mai eficiente.

După 2010, Europa a fost puternic afectată de criza economică globală, însă UE a sprijinit mai multe ţări să facă faţă dificultăţilor şi a pus bazele aşa-numitei „uniuni bancare” pentru a face sectorul bancar mai sigur şi mai fiabil.

În 2013, Croaţia a devenit cel de-al 28-lea stat membru al UE. Însă în 2016, Marea Britanie a votat pentru „Brexit”, respectiv ieşirea din UE – nemulţumirile fiind în special legate de imigranţi. Este de aşteptat ca Marea Britanie să invoce oficial Articolul 50 (referitor la retragerea din UE) în data de 29 martie 2017 şi să părăsească efectiv Uniunea doi ani mai târziu.

François Hollande

Viitorul UE

Prin preşedintele său, Jean-Claude Juncker,  Comisia Europeană a prezentat o Carte albă privind viitorul Europei, care reprezintă contribuţia Comisiei la summitul de la Roma din 25 martie 2017. “În acest moment în care ne pregătim să marcăm cea de a 60-a aniversare a UE, putem număra printre realizările noastre şapte decenii de pace şi o Uniune extinsă, în care 500 de milioane de cetăţeni trăiesc în libertate într-una dintre cele mai prospere economii. În acelaşi timp, UE trebuie să privească înainte, stabilind modul în care îşi va contura o viziune a viitorului său cu 27 de state membre., se arată în document. Cartea albă prezintă principalele provocări şi oportunităţi ale Europei din următorul deceniu. Sunt prezentate cinci scenarii ale modului în care Europa ar putea evolua până în 2025, în funcţie de modul în care alege să răspundă.

Statele membre trebuie să decidă, până la finalul anului, care este cea mai bună variantă pentru viitorul Uniunii Europene. Pe baza documentului prezentat de Jean-Claude Juncker la începutul lunii martie, reprezentanţii celor 27 de state în UE (după ieşirea Marii Britanii) trebuie să dezbată modul în care vor să coopereze pe viitor. „Carta albă privind viitorul Europei” enumeră următoarele scenarii: „în continuare”, „nimic în afara pieţei unice”, „cei ce vor mai mult pot face mai mult”, „făcând mai puţine dar într-un mod mai eficient” şi „făcând mai multe împreună”. Scenariile prezintă viziunea Comisiei asupra construcţiei europene pe termen mediu.

În replică, preşedintele Franţei, François Hollande, a susţinut că este necesară o „Uniune Europeană cu mai multe viteze pentru a evita dezintegrarea acesteia”. Hollande a declarat că „noul elan european presupune o alegere clară privind forma sa de organizare. Europa celor 27 nu mai poate fi Europa uniformă a celor 27. Timp de mulţi ani, această idee a unei Europe diferenţiate, cu viteze diferite, cu ritmuri distincte de a progresa a generat multă rezistenţă. Însă astăzi, aceasta este o idee care se impune. În caz contrar, Europa este cea care va exploda”, a continuat el. Şi a completat: „Fie facem lucrurile în mod diferit, fie nu le vom mai face împreună.”

Principalele beneficii ale Uniunii Europene

  • Libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor în interiorul frontierelor sale. Putem studia, lucra sau trăi într-o altă ţară a UE îndeplinind un minim de formalităţi administrative şi putem beneficia de asistenţă socială şi de sănătate pretutindeni. Putem călători aproape oriunde în  Europa fără paşaport.
  • Cetăţenii UE se bucură de un nivel de trai şi de protecţie socială care sunt printre cele mai ridicate din lume.
  • Cea mai vastă zonă de liber schimb din lume, o monedă unică pentru majoritatea cetăţenilor UE şi norme comune de protecţie a mediului şi de siguranţă a produselor. Au fost, astfel, create locuri de muncă, a fost stimulată creşterea economică, lărgindu-se totodată oferta de bunuri şi servicii disponibile la preţuri competitive.

Jean-Claude Juncker

 Jean-Claude Juncker

„În urmă cu 60 de ani, părinţii fondatori ai Europei au ales să unească acest continent prin forţa legii, mai degrabă decât prin cea a armelor. Putem să fim mândri de ceea ce am realizat de atunci. Chiar şi cea mai întunecată zi a anului 2017 este cu mult mai luminoasă decât oricare dintre zilele petrecute de înaintaşii noştri pe câmpul de luptă. Acum, când marcăm cea de a 60-a aniversare a tratatelor de la Roma, a sosit momentul ca o Europă unită, cu 27 de membri să îşi contureze o viziune despre propriul viitor. Este timpul să demonstrăm capacitate de a conduce şi unitate. Este timpul să demonstrăm că putem găsi soluţii împreună. Cartea albă a Comisiei prezintă diverse căi pe care această Europă unită, cu 27 de membri, ar putea alege să le urmeze. Este începutul unui proces, nu sfârşitul, şi sper că va începe acum o dezbatere sinceră şi amplă. Viitorul Europei este în mâinile noastre. – Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene

 


Publicitate

Postaţi un comentariu