Un zburător pe cerul senin al IT-ului

 

Specialiștii în economie au spus nu doar o dată că șansa Clujului după căderea comunismului a fost dezvoltarea sectorului IT.  Dincolo de a fi salvat orașe și chiar țări, oferind o alternativă acolo unde munca fizică din industrie nu își mai găsea locul, IT-ul dă o mână de ajutor și celor cu care soarta nu a fost deloc blândă. Este și cazul lui Bogdan Pop, un prașutist sportiv care, în urma unui accident ce a avut loc pe când avea 27 de ani, s-a văzut nevoit să își regândească întreaga viață, dintr-un scaun cu rotile. Șansa lui a fost reprezentată de cursurile școlii de IT ACADEMY+PLUS. Bogdan vine aici, alături de soția lui Iulia, în fiecare zi pentru a-și urma pasiunea și pentru a demonstra încă o dată că dezvoltarea  IT-ul este dincolo de orice barieră fizică și că acest domeniu oferă tuturor capacitatea de a contribui.

Bogdan Pop are 34 de ani și s-a născut în Baia Mare și a venit la Cluj după terminarea liceului pentru a urma cursurile Facultății de Construcții, secția Instalații, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Bogdan a avut și are trei mari pasiuni, neschimbate de-a lungul vieții: povestea de dragoste începută încă din liceu cu actuala lui soție, Iulia, pasiunea pentru aviație și pasiunea pentru calculatoare. Dar soarta a decis că Bogdan poate rămâne doar cu două dintre aceste pasiuni, astfel că, la 27 de ani, dragostea lui pentru parașutism și-a arătat colții.

„Eram parașutist sportiv și eram la Aeroclubul Suceava, unde făceam ultimul zbor din cadrul cursului pentru acreditarea ca instructor. În total am realizat în cei 10 ani de parașutism peste 500 de salturi. Aveam o parașută de viteză. La ultimul viraj din acel zbor, am greșit. L-am făcut mult prea jos, cu vreo trei metri. Nu știu de ce am făcut asta, pentru că aproximativ 10 secunde de dinainte de accident nu mi le mai amintesc. Mi-am prins piciorul stâng în pământ, mi-am rupt femurul, am căzut în cap și mi-am rupt gâtul. Am ajuns la București cu elicopterul de la Iași și mi s-a spus că nu am șanse să trăiesc mai mult de două luni. Totuși, i-am contrazis pe medici. Am stat o perioadă acasă, la părinți, și apoi am început să mergem la spitale de recuperare”, își amintește Bogdan.

Înapoi cu roțile pe pământ

Astăzi, Bogdan este imobilizat într-un scaun cu rotile. Nu se poate îngriji singur astfel că soția lui, Iulia, se află în permanență alături de el. A fost alături de el și în perioada în care Bogdan a trecut peste prognosticele sumbre ale medicilor, ajungând să se recupereze mai bine decât ar fi sperat oricine. Însă accidentul l-a afectat pe Bogdan în fiecare fel în care acest lucru ar fi fost posibil. Bogdan avea o pasiune pentru calculatoare încă din adolescență, iar hobby-ul se materializase în studenție într-o firmă înființată de băimărean, care realiza site-uri pentru diverși clienți. Firma s-a prăbușit și ea în fatidicul zbor din septembrie 2007 .

„Doi ani i-am petrecut doar prin spitale. Am fost nevoit să renunț la tot și chiar să îmi închid firma, pentru că nu mai avea cine să se ocupe de ea. Mă pasionau calculatoarele încă din liceu și atunci am început să îmi fac bani de buzunar cu chestii ușoare, realizând site-uri. Apoi, în facultate, am continuat să lucrez la site-uri, dar acum pentru a mă putea întreține și a mai avea bani de distracții. Pe finalul facultății chiar aveam și o firmă din care câștigam destul de bine. Când eram mic, îmi plăcea foarte mult matematica și eram în foarte multe cluburi de matematici speciale. Primul calculator l-am avut la 13 ani și nu mă mai puteam dezlipi de el. Mama era disperată și s-a gândit să îmi blocheze stația cu o cheiță. Eu am făcut rost de o altă cheiță, iar când mi-a luat tastatura, am luat o tastatură de la un coleg. Și-a dat seama, într-un final, ce făceam și a înțeles că asta este pasiunea mea, care e ok în condițiile în care aveam note bune. Acum vin aici aproape în fiecare zi, în funcție de proiectele pe care le am. Mai lucrez și de acasă, pentru că am nevoie de bani cu care să trăiesc. Așa că mai am site-uri la care lucrez. E foarte ok să vii aici pentru că ai aici oameni care își doresc ce îți dorești și tu. Dacă aș sta acasă, nu aș avea cu cine discuta așa ceva”, explică Bogdan.

Prin programare, spre Academie

Când viața lui a revenit la un oarecare normal, Bogdan a început să își evalueze variantele. La 30 de ani nu avea un loc de muncă, iar piața pentru persoanele cu dizabilități ca cea a lui Bogdan nu este tocmai plină de oferte. Pasiunea pentru calculatoare i-a făcut cu ochiul.

„Am început să învăț programare acasă. Într-o zi, din greșeală, am găsit pe un ziar online un articol în care era vorba despre acest proiect al ACADEMY+PLUS. Am citit mai multe și am văzut că nu erau deschise înscrierile. Vizitam în fiecare zi și dorindu-mi să nu ratez cumva înscrierea, am creat un program care zilnic, la interval de câteva ore, verfica site-ul academiei și mă anunța printr-un mesaj atunci când se modifica ceva pe site. A funcționat, am primit mesajul și am decis să încerc, dar asta numai după ce am verificat un lucru foarte important pentru mine după accident: dacă am acces în clădire și, practic dacă pot merge la acel loc de muncă. După accident, când îmi căutam loc de muncă, acesta a devenit de fapt primul criteriu. Mi-au răspuns în 10 minute și mi-au spus că au făcut o simulare a traseului pe care l-aș parcurge și că nu aș avea nicio problemă să ajung la birou. Când am venit aici așa a și fost”, spune Bogdan.

De altfel, problema accesului avea să devină o constantă pentru Bogdan Pop, care a descoperit în timp că, atunci când cineva în situația lui își caută un loc de muncă, marea sa grijă nu trebuie să țină doar de programul de lucru sau de salariul, așa cum se întâmplă în general, ci în primul rând de o chestiune ce poate părea absurdă pentru oricine altcineva: accesul în clădire.

„Pe lângă că trebuie să îmi placă ce propune firma respectivă, trebuie să mă asigur că am și acces. Dar până la urmă nu mi se mai pare ciudat, pentru că astfel de probleme, la noi, sunt ceva obișnuit. Clujul stă mai bine la capitolul acesta în comparație cu restul țării și e destul de <<prietenos>> cu oamenii cu handicap. Din fericire, pasiunea mea pentru calculatoare m-a salvat, pentru că acesta este singurul domeniu în care poate lucra cineva cu limitările mele. Nu compensează pasiunea pentru aviație, dar a trebuit să mă obișnuiesc cu situația în care mă aflu. Cineva ca mine cred că nu poate face altceva decât muncă de birou”, este de părere IT-istul băimărean.

După ce a depășit faza de selecție prin care trece orice candidat care s-a înscris în programul Academy Plus, Bogdan a fost acceptat în „piscină” și urmează în prezent cursurile școlii de IT. Vine aproape zilnic câte opt ore și muncește alături de colegii săi. Bogdan se ocupă de „affiliate marketing” și, în principiu, aduce în online clienți pentru firme care vând diverse produse pe internet, primind un anumit procent din vânzări. În paralel are și proiecte personale de web design, în condițiile în care statul îi oferă doar un ajutor de aproximativ 700 de lei, iar soția sa, Iulia, este în permanență alături de el pentru a-l ajuta.

„Sunt doar însoțitoarea lui și îl ajut pe el, astfel încât să îi fie mai ușor. Nu înțeleg mare lucru din ce fac ei aici, ci poate 30-40%. În rest, pentru mine e ca limba chineză în condițiile în care eu am absolvit științe economice. Suntem de mult timp împreună și chiar dacă stau atât de mult aici cu el, niciodată nu o să vreau să fac ce face el și îl susțin. Am găsit aici oameni foarte deschiși. Sunt IT-iști. Toți gândesc la fel, sunt pe aceeași lungime de undă și sunt oameni foarte ok, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le spun oamenii despre ei. Lui îi place foarte mult ceea ce face și el vrea să demonstreze că nu toate persoanele care au un astfel de handicap sunt cerșetori și muritori de foame. Sunt alții ca el care lucrează și încearcă să se dezvolte”, spune cu multă mândrie Iulia, soția lui Bogdan.

 


Publicitate

1 Comentariu

  1. Ioan Pop spune:

    Felicitari si multumiri domnule Radu Hanganut pentru acuratetea si profesionalismul cu care ati surprins si redat povestea adevarata a unui om care nu s-a lasat rapus de o intamplare nefericita din viata lui, care cu o puternica tarie de caracter avand alaturi o sotie, familiile si multi,multi prieteni, a trecut peste multe piedici, reusind sa-si puna in valoare pasiunile. Felicitari pentru modul in care ati reusit sa surprindeti esenta din viata a doi oameni,unul dedicat pasiunii (Bogdan) si unul dedicat dragostei adevarate (Iulia). Un gand bun tuturor redactorilor publicatiei Transilvania Reporter.

Postaţi un comentariu