UBB va specializa 100 de IT-iști în cadrul unui program postuniversitar

Foto: Dan Bodea

Universitatea „Babeş-Bolyai” înfiinţează la Cluj-Napoca un  Program Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică. Program este acreditat de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi va începe în luna noiembrie a anului curent. Noul program de studiu reprezintă o oportunitate pentru persoanele absolvente de studii universitare, care îşi doresc o reprofilare (absolvenţi de facultate cu orice profil) spre zona de IT&Software.

„Din dorinţa de a învesti în dezvoltarea competenţelor IT şi de a creşte această comunitate, am dorit ca pe lângă academiile interne pe care le susţinem, pe lângă linia de informatică în limba germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, să susţinem şi acest curs postuniversitar, un program acreditat, care oferă diplome avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA România.

Cu un număr maxim de 100 de persoane, programul oferă celor interesaţi posibilitatea de a începe o pregătire de specialitate pe domeniul Informatică, premiza unei posibile viitoare cariere de succes în industria IT.  Studenţii vor lua parte la un act de învăţământ de nivel înalt, oferit de către Facultatea de Matematică şi Informatică cu un contact direct cu mediul de business performant oferit de compania NTT DATA România.

Cursurile vor fi susţinute de către cadre didactice din universitate, cât şi de către angajaţii NTT DATA România, în amfiteatrele şi laboratoarele pe care NTT DATA România şi Universitatea Babeş-Bolyai le pune la dispoziţie. Durata unui program de studiu este de doi ani şi se va desfăşura pe o structură de patru semestre, cu un cost de 2.500 ron/semestru, stabilit de către Universitatea Babeş-Bolyai.

Distribuie:

Postaţi un comentariu