UBB se implică în cadrul proiectului “România 100”

prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector UBB.
Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector UBB.

Universitatea Babeş-Bolyai, prin intermediul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar şi a Serviciului Muzee din cadrul UBB va participa activ la lansarea şi dezvoltarea programului guvernamental “România 100”, instituit prin H.G. 24/2014, având în vedere aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional, unitar, român. Această iniţiativă este menită să lanseze un proiect național major pentru următorii ani, în jurul căruia se poate realiza o mobilizare exemplară a cetățenilor României, în jurul unor valori naționale și europene.

UBB contribuie la aplicarea programului “România 100”, deschizând anul acesta seria unor proiecte științifice și manifestări culturale consacrate împlinirii a 100 de ani de la Primul Război Mondial şi a aniversării centenarului Unirii Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu România din 1918. Unul dintre primele evenimente organizate de către Muzeul de Istorie al UBB va fi expoziția cu titlul “Izbucnirea Primului Război Mondial și receptarea lui la nivelul lumii universitare clujene și a Transilvaniei. Reacții oficiale și sociale”. Vernisajul expoziției va fi deschis publicului în perioada 3 iunie – 31 octombrie 2014 şi va coincide cu desfășurarea la Cluj-Napoca a primei conferințe internaționale din acest an, dedicate Primului Război Mondial, care va fi organizată de către Universitatea Babeș-Bolyai și Centrul de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române, filiala Cluj. Expoziția are rolul de a reconstitui lunile de dinaintea și după izbucnirea războiului.
“Primul Război Mondial a fost conflagraţia care a zguduit din temelii conştiinţa contemporanilor datorită numărului mare de victime, a multiplelor consecinţe economice, sociale, politice, demografice etc. Românii (cei din Transilvania, Bucovina și Basarabia) au fost angrenați în război începând din vara anului 1914, cei din Vechiul Regat abia din 1916, până în anul 1919, odată cu înfrângerea revoluției bolșevice din Ungaria. La sfârșitul celor 5 ani de război, în urma sacrificiilor umane și materiale, din nefericire nu puține, mai toți românii s-au regăsit în cadrul aceleiași structuri statale. Unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România a fost o realizare remarcabilă a națiunii române, a cărei unicitate îndeamnă contemporanii la reflecție pentru a descifra cum a fost posibilă o atare acțiune și pentru a desprinde evenimentele și acțiunile cu valoare educativă din acel efort uriaș al întregii națiuni române. La sărbătorirea centenarului războiului și a unirii, întreaga națiune română, autoritățile din România în primul rând trebuie să demonstreze o înaltă capacitate organizatorică pentru a omagia cum se cuvine generația care a adus pentru prima dată în istoria românilor un stat unitar, mare, puternic și respectat în lume.” a declarat prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector UBB.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu