UBB a participat la Târgul Internațional Educatio de la Budapesta

Peste 400 de persoane au vizitat standul Universităţii Babeş-Bolyai în cele trei zile ale Târgului Internaţional Educatio desfăşurat, în perioada 18-21 ianuarie 2017, la Budapesta.

Reprezentanții Universității Babeș–Bolyai au oferit informații cu privire la procesul de admitere, ofertele educaționale, oportunităţile de carieră şi viața studențească din Cluj. Cele mai multe dintre întrebările vizitatorilor standului UBB au vizat admiterea, locurile bugetate şi cele cu taxă, precum şi locurile şi condiţiile din căminele studenţeşti.

La evenimentul ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie au participat aproximativ 43.000 de vizitatori, elevii de liceu sau studenții din anii terminali, profesorii şi părinţii având posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanții celor peste 50 de universități participante din Ungaria şi din străinătate, care le-au oferit informaţii legate de specializări, cursuri de formare, criterii de admitere sau oportunităţi de carieră.

În acest moment, la UBB sunt înscrişi în anul I aproape 200 de studenți din Ungaria.

UBB a participat la acest târg pentru al şaselea an consecutiv.

Distribuie:

Postaţi un comentariu