Treapta a doua la liceu: ministrul Ecaterina Andronescu lansează discuția, IȘJ Cluj ar fi de acord

Recent, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a lansat public ipoteza reintroducerii treptei a II-a de liceu. Elevii de liceu ar putea să fie supuși încă unei probe la finele clasei a X-a, iar propunerea se va găsi în proiectul noii legi a Educației ce va intra în dezbatere publică la finele lunii ianuarie.  Până atunci însă, reacțiile pe acestă temă nu au întârziat să apară. Opinii pro sau contra au adus în discuție aspecte legate de situația actuală a programei, dar și de evoluția ulterioară. Unele asociații de părinți s-au arătat „pentru” o astfel de măsură, dar specialiști în educație au reamintit oficialilor români faptul că din 2020 învățământul obligatoriu va fi de 12 clase, prin urmare acest examen nu mai poate marca sfârșitul unui ciclu de școlarizare.

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu

În opinia ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, motivul reintroducerii treptei a II-a este că o evaluare la clasa a X-a ar aduce beneficii în mod special liceenilor. Concret, se presupune că  rata de promovare va creşte dacă elevii de liceu vor susţine o evaluare intermediară, astfel încât ei să fie mai pregătiţi pentru examenul de Bacalaureat.

„Învăţământul obligatoriu se termină după clasa a X-a. Teoretic, acolo ar trebui să avem o evaluare, să ştim că am încheiat ciclul învăţământului obligatoriu. Fără îndoială, o vom pune în dezbatere publică. Şi dacă va fi acceptată o asemenea evaluare, ce beneficii ar aduce ea? Examenul de Bacalaureat nu va mai reprezenta materia pe patru ani de zile, care sunt anii de liceu, ci pe ultimii doi ani de zile. Deci, am uşura examenul de Bacalaureat prin această evaluare. Nu ştiu dacă va rămâne sau nu, după opinia mea, va fi un sprijin pentru cei care trec printr-o asemenea etapă”, a spus Andronescu.

Într-un interviu tv, ministrul a precizat că toate modificările aduse Legii educației se vor regăsi într-un proiect ce va fi înaintat Parlamentului la sfârșitul lunii martie: „Ne-am angajat că vom duce la 30 martie legea în Parlament. Ca urmare, până atunci, trebuie să avem aceste elemente de referinţă pe care să le punem şi pe care să creionăm legea. Mi-aş dori să nu fie o lege stufoasă, să fie o lege mai puţin stufoasă, mai clară din punct de vedere al obiectivelor şi să lase la legislaţia subsidiară de metodologii, regulamente ceea ce este de competenţa regulamentelor şi a metodologiilor”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Foto: Dan Bodea

Într-un raport internațional, referiririle la acest tip de examinări atrag atenția asupra priorităților pe care ar trebui să se concentreze reformele din educație. Raportul OECD din 2017, precizează: „Cu toate că examinările cu mize ridicate sunt frecvente în numeroase ţări, în România absenţa unor măsuri de reducere a impactului lor are consecinţe negative asupra învăţării, motivaţiei şi evoluţiei elevilor. În viitorul apropiat, România ar trebui să se concentreze asupra creşterii calităţii şi a echităţii evaluării de la clasa a VIII-a, în sprijinul schimbărilor pozitive prevăzute în noul curriculum la nivelul procesului de predare şi învăţare. Pe termen mai lung, ar trebui să ia în calcul folosirea evaluării din clasa a VIII-a în scopul monitorizării elevilor din diferite programe şcolare, ca parte a procesului de dezvoltare a unui învăţământ secundar mai cuprinzător”.

Valentin Cuibus, inspector școlar general al IȘJ Cluj: „Treapta a II-a poate oferi încă o șansă elevilor”

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Valentin Cuibus | Foto: Maria Man

Întrebat de Transilvania Reporter cum consideră că ar influența pregătirea liceenilor introducerea  încă unui examen după clasa a X-a, Valentin Cuibus, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, spune că ar putea fi util pentru orientarea școlară și profesională a elevilor. „Ideea e bună pentru că s-a observat că elevii nu sunt destul de maturi pentru orientarea școlară când termină clasa a VIII-a, iar până în clasa a X-a pot să-și dea seama dacă liceul respectiv este potrivit pentru ei. Unii descoperă că nu le place profilul real, că nu vor la matematică și vor profil umanist, e normal să le mai acordăm o șansă de reorientare”.

Dar nu numai la oferta  de reorientare se gândește inspectorul ci și la încă o șansă după primul examen: „Se mai poate întâmpla, adaugă profesorul Cuibus, ca un copil să-și rateze examenul  de la finele clasei a VIII-a, având posibilitatea încă unei trepte, el poate să ajungă la ce liceu își dorea după acest examen, dacă la evaluare nu s-a putut mobiliza suficient”.

Cât privește organizarea propriu-zisă a încă unui examen, șeful inspectoratului clujean consideră că ar putea să nu fie o chestiune complicată „dacă se merge pe modelul evaluărilor naționale”.

Pe același subiect: „Treptele pe care te împiedici și treptele pe care le urci”, opinie semnată de profesorul Mihai Maci despre ideea introducerii treptei a II-a la liceu

Postaţi un comentariu