Transylvania College oferă trei burse de studiu pentru elevii de liceu

Transylvania College / Foto: Dan Bodea

Transylvania College deschide competiția 2018 pentru burse de excelență pentru liceu, prin programul Scholarship Society. Trei elevi cu rezultate academice excepționale se vor alătura colegilor din Timișoara, Oradea, Bistrița, Cluj-Napoca – câștigătorii competiției pentru burse din anii precedenți. Bursele sunt oferite pentru întreaga perioadă a studiilor liceale și includ integral taxa anuală de școlarizare.

Citiţi şi: 

Procesul începe cu trimiterea unui dosar și continuă cu susținerea testelor de admitere și a unui interviu cu comisia programului, pentru candidații selectați. Programul se adresează tuturor elevilor cu rezultate deosebite aflați în prezent în clasa a VIII-a și care din anul școlar următor doresc să urmeze, în liceu, cursurile școlii internaționale Cambridge Transylvania College, cu predare în limba engleză, într-un sistem de predare-învățare bazat pe curriculum-ul național al Marii Britanii.

Cine poate beneficia de această oportunitate?

Candidații pentru bursele oferite de Transylvania College prin programul Scholarship Society pot fi elevi din orice instituție de învățământ, din orice oraș din țară sau din străinătate.

Candidații vor avea de parcurs trei etape:

Depunerea, în perioada 19 februarie – 12 martie 2018, a unui dosar ce va conține următoarele documente: formular de înscriere, eseul elevului, scrisoare din partea părinților și recomandare din partea unui cadru didactic. Explicații privind realizarea dosarului se găsesc AICI .

Susținerea testelor de admitere, în perioada 2-3 aprilie 2018. Acestea includ teste scrise la limba engleză și matematică și testul computerizat de abilități de gândire CAT4. Interviu cu comisia de burse, în luna mai. Această este alcătuită din reprezentanți ai școlii, specialiști din mediu de afaceri și reprezentanți ai părinților din comunitatea Transylvania College.

Fiecare etapă de selecție este eliminatorie, iar câștigătorii vor fi anunțați în 20 iunie. Programul Scholarship Society oferă anual trei burse, iar în procesul de selecție comisia de burse poate lua în considerare și circumstanțe speciale, ce țin de elev sau de familia acestuia.

Prin Scholarship Society, Transylvania College le oferă elevilor oportunitatea de a-și desfășura studiile liceale într-un sistem de predare-învățare bazat pe curriculum-ul național al Marii Britanii, centrat pe elev și personalizat conform abilităților sau aspirațiilor fiecăruia. Elevii au posibilitatea să-și aleagă disciplinele pe care le studiază (parțial în primii doi ani de liceu, integral în ultimii doi ani), asumându-și astfel un traseu educațional relevant pentru viitoarea lor carieră.

Consiliere pentru admitere la universitate

Elevii beneficiază pe tot parcursul liceului de consiliere pentru admitere la universitate și orientare în carieră, fiind încurajați de către consilierii școlii să se înscrie la universități de top din întreaga lume în concordanță cu pregătirea și pasiunile lor. Toți elevii liceului Transylvania College participă la programul anual de practică profesională facilitat de școală, în parteneriat cu organizații și companii locale, având astfel oportunitatea să experimenteze și să înțeleagă, încă din liceu, ce presupune munca în domeniul profesional vizat.

Citiţi şi:

Programul de burse al școlii a fost lansat în urmă cu 20 de ani de Fundația Transylvania College, iar din 2015 se desfășoară sub conceptul Scholarship Society.

Transylvania College, care va ajunge în vara anului 2018 la a cincea promoție de absolvenți,  pregătește elevii pentru a susține examene Cambridge IGCSE și A-Levels la toate disciplinele studiate. Examenele A-Levels sunt echivalente Bacalaureatului și sunt recunoscute pentru admitere la facultățile din România și din 150 de țări din lume.

Absolvenții școlii studiază acum la universități de renume din țară și din întreaga lume, cum ar fi: Universitatea de Medicină și Farmacie, London School of Economics, University of Bath, Ecole Hoteliere de Lausanne, University of California San Diego etc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu