Transilvania, revelația turistică a anului

Una dintre surprizele de proporții ale anului 2015 în industria de turism a fost plasarea Transilvaniei de către brandul de ghiduri Lonely Planet pe locul 1 în topul regiunilor care merită vizitate în 2016.

Lonely Planet a dat publicității, la finalul lunii octombrie, lista celor mai bune destinații ale anului viitor. Transilvania a fost plasată de specialiștii brandului de ghiduri turistice peste regiuni ca Hawaii sau Bavaria.

„Lăsați crucifixul la o parte și scăpați de usturoi – nu veți avea nevoie de ele în Transilvania de azi, care distruge stereotipurile mai rapid decât dă din aripi un liliac ieșit din iad. Da, caii și căruțele încă huruie în zona rurală împădurită, dar în curând vor împărți șoselele cu taxiuri Uber, transportând călătorii spre locuințe chic de pe Airbnb. Priviți dincolo de tricourile cu Contele Dracula și veți observa un număr în creștere de galerii de artă, stațiuni de schi de bună calitate și ture în natură epice”, se arată în prezentarea generală a destinației făcută de Lonely Planet.

Mai departe, autorii ghidului recomandă viața de noapte a Clujului și Brașovului, explozia artistică a orașului de sub Feleac, natura sălbatică din zona muntoasă, schiul la Poiana Brașov și Păltiniș, bisericile fortificate de la Viscri și Biertan, și Sighișoara, pentru mitul lui Dracula.

Despre Cluj, Lonely Planet scrie: „Reinventarea este în aer în Cluj-Napoca, oraș privit ca unul dintre hub-urile artistice în plină dezvoltare ale Europei. Laudele sunt datorate în mare parte Fabricii de Pensule, un colectiv artistic cu șase mini-galerii. Dar buzz-ul este întețit în bună măsură de muzeele ciudate și viața de noapte, care unește cu abilitate cârciumile din pivnițe cu o mână de baruri independente extrem de trendy”.

Oportunități și indolențe

Lonely Planet nu este singurul brand mondial de ghiduri de turism care face astfel de topuri, dar este considerat cel mai influent. Foarte important pentru industria turistică este faptul că ierarhiile alcătuite de LP sunt independente de orice lobby sau promovare pe bani. Întrebările care se pun în acest context, sunt dacă și cum vor profita de acest avantaj competitiv autoritățile naționale turistice. Întrebarea este cu atât mai justificată cu cât, în noiembrie a ieșit la iveală cu Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a fost incapabilă să cheltuie 7, 7 milioane de euro, fonduri europene neramburabile, sumă pe care a avut-o la dispoziție pentru promovarea în 2014 și 2015 pe piețele externe.

„Cred că este o șansă foarte mare, de care sper să știm profita… Sunt și eu curios cum va ști să gestioneze ANT-ul situația foarte favorabilă creată de Lonely Planet”, a comentat Traian Almășan, co-manager al agenției de turism Coty Tours and Events.

Teoretic, cred specialiștii în marketing turistic consultați de Transilvania Reporter, toate standurile României de la târgurile de turism internaționale ar trebui să conțină măcar referințe la topul Lonely Planet, dacă nu chiar să se bazeze pe el. ANT nu a anunțat însă niciun fel de decizie în acest sens. Mai mult, ANT nu a avut niciun fel de reacție față de ierarhia dată publicității, iar site-ul oficial de promovare a turismului în România, www.romania.travel nu face nicio trimitere către această informație. În schimb, site-ul similiar al Muntenegrului are ca titlu de deschidere faptul că orașul Kotor a fost plasat pe locul 1 de Lonley Planet în topul orașelor de vizitat în 2016.

Totuși, chiar și cu această inerție a ANT-ului, operatorii din turism rămân optimiști. „Personal, sunt convins că numărul turiștilor în Transilvania, și nu numai, va crește pe termen mediu în urma acestui top, și toata lumea va avea de câștigat”, crede Traian Almășan.

„Mă tem în schimb de marele pericol pe care îl reprezintă dezinformarea, proasta înțelegere a patrimoniului și, uneori, reaua voință. Mă refer aici, pe de o parte, la restaurările anapoda, făcute fără a se ține cont de nicio normă sau de vreun specific local. Vorbesc însă și de oportuniști, precum primarul Buneștiului (comuna de care aparține satul Viscri – n.r.), care nu înțeleg că turiștii caută în Transilvania autenticul, sălbăticia naturii, simplitatea oamenilor și că nu vor să meargă la spa în Viscri, de exemplu…”, a încheiat expertul în turism.

La sfârșitul lunii decembrie 2015, CNN a prezentat un top al destinațiilor turistice emergente pentru anul 2016. România, Mongolia, Madagascar, Taiwan, Iran și Papua Noua Guinee, alături de alte zece țări de pe Glob. Pe lângă Delta Dunării, prezentarea României în articolul CNN este focusată tot pe Transilvania. „Partea centrală a României este cuprinsă în lanțul munților Carpați și este plină de păduri și trasee de ski și de cățărare pentru aventurieri. Ceea ce nu se prea știe este faptul că România cuprinde Delta Dunării la capătul ei sudic unde terenurile mlăștinoase se dovedesc foarte fertile. Călătoriți în această parte a țării pentru excursii, pentru a admira fauna sau pentru pescuit. Sau dați o fugă în galeriile din Cluj-Napoca, un viitor pol fierbinte al artei. Dar bineînțeles, această țară este cel mai mult cunoscută pentru miturile sângeroase cu Dracula, vârcolaci și fantome. Peisajele întinse și variate din Transilvania, pline de castele și biserici nu dezamăgesc nici ele. Cel mai cunoscut dintre ele, Castelul Bran, este legat de contele fictiv din legenda lui Bram Stoker. Perioada de vizitare recomandată: aprilie-mai, august-octombrie”, precizează autoarea articolului în descrierea făcută României.
Citește și: CNN prezintă România, cu Delta Dunării, castelele din Transilvania și Cluj-Napoca, în topul destinațiilor turistice emergente în 2016

[stextbox id=”custom” caption=” “]

La finalul unui an care a consacrat Transilvania ca destinație de talie mondială, Transilvania Reporter vă prezintă o selecție subiectivă de zece obiective/atracții/spații de cazare care fac această regiune să își merite locul pe care a plasat-o Lonely Planet.

  • Castelul Corvinilor – nominalizat de Lonely Planet într-un Top 10 al „castelelor de basm” din Europa
  • Sibiul și Mărginimea – Incluse de „Forbes” în 2008 în Top 10 al celor mai idilice regiuni din Europa
  • Creasta Făgărașului – Inclusă de „The Guardian” în Top 10 activități de vacanță în Europa.
  • Domeniul Prințului Charles de la Valea Zălanului – Inclus de „Vanity Fair” în Top 10 „paradisuri private” din lumea
  • Pădurea Hoia-Baciu – nominalizată de revista americană „Travel+Leisure” pe lista celor mai înfricoșătoare păduri din lume
  • Copșa Mare Guesthouses – Spații de cazare rural chic în case săsești restaurate, prezentate de New York Times ca o revelație în Europe Centrală și de Est
  • Casele Kalnoky – Menționate de Lonely Planet Magazine printre cele mai neobișnuite spații de cazare din Europa
  • Viscri – Pomenit frecvent în revistele de specialitate ca numărându-se printre cele mai frumoase sate din partea răsăriteană a Europei
  • Cluj-Napoca – Considerat de critica din SUA ca fiind unul din huburile artistice ale viitorului
  • Castelul Bran  – Prezență frecventă în aproape toate topurile despre castelele cele mai cunoscute din lume, datorită conexiunii cu legenda lui Dracula

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu