Terenul pe care trebuia să se ridice Akademia Center a revenit liber de sarcini la Consiliul Judeţean

Foto> Dan Bodea

Consiliul Judeţean Cluj a fost notificat oficial în legătură cu faptul că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a dispus prin încheiere radierea dreptului de ipotecă şi a tuturor celorlalte înscrieri din cartea funciară care grevau imobilul aflat în proprietatea publică a judeţului Cluj, situat pe strada Haşdeu nr. 6, imobil pe care urma a fi realizat proiectul Akademia Center.

„Mă bucur că am reuşit să clarificăm situaţia juridică a acestui imobil aflat în patrimoniul judeţului Cluj, imobil extrem de valoros şi care prin poziţionarea sa ultracentrală se pretează a fi folosit în multiple moduri, în interesul general al comunităţii. În acest moment, cele două parcele care însumează aproape 7.000 de mp sunt libere de orice sarcină, motiv pentru care vor putea fi redate cât de curând clujenilor, prin edificarea unui obiectiv de interes public”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

După un blocaj care a durat mai mulţi ani, paşi concreţi în vederea clarificării statutului juridic al terenului de pe strada Haşdeu au fost întreprinşi începând cu vara anului 2016. Ca urmare a denunţării, de către lichidatorul judiciar, a contractului de bază dintre Consiliul Judeţean Cluj şi societatea Nisco Invest SRL., a încetat orice raport contractual cu această societate aflată în faliment. Astfel, contractul de concesiune, încheiat pe o perioadă de 49 de ani, a fost considerat desfiinţat.

Pe acest teren preşedintele Consiliului judeţean a anunţat anul trecut că doreşte să construiască un spital pediatric monobloc, iar mai recent, a precizat că suprafaţa nu este suficientă astfel încât probabil că zona va fi amenajată ca parc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu