Tenorul Ioan Hotea va cânta în spectacolul “Bărbierul din Sevilla“, dedicat maestrului Petre Sbârcea

După concertul extraordinar “Serbările Iernii – Mariachi de Anul Nou” care va avea loc în această seară, primul spectacol de operă din anul 2017 pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca va fi “Bărbierul din Sevilla“ de Gioachino Rossini, în data de 11 ianuarie 2017.

Reprezentanţii Operei Naţionale Române transmit că din motive obiective, tenorul Bogdan Mihai nu va putea fi prezent la Cluj pentru a susține rolul contelui Almaviva, acest rol urmând să fie interpretat de Ioan Hotea, câștigătorul concursului Operalia / Placido Domingo / Londra 2015.

Farmecul serii va fi dublat de baritonul Marian Pop, ce se întoarce în orașul natal în rolul lui Figaro, pentru a se reîntâlni cu publicul care îl admiră și așteaptă mereu să-l revadă pe scenă.

Alături de cei doi invitați, valoroșii soliști ai Operei clujene care vor interpreta celelalte roluri principale sunt: Oana Trâmbițaș (Rosina), Cristian Hodrea (Don Bartolo) și Petru Burcă (Don Basilio). Participă Orchestra și Corul de bărbați al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului József Horváth, recentul câștigător al Premiului pentru “Cel mai bun dirijor“, la Gala Premiilor Operelor Naționale.

Spectacolul “Bărbierul din Sevilla“ este dedicat maestrului Petre Sbârcea, fost prim-dirijor al Operei Naţionale Române din Cluj timp de aproape 20 de ani (1957-1976) şi fost director al instituţiei.

Petre Sbârcea este considerat unul dintre cei mai importanţi dirijori români începând cu a doua jumătate a secolului XX, fiind unul din cei mai apreciaţi elevi ai lui Sergiu Celibidache. Cariera lui Petre Sbârcea a cuprins numeroase spectacole de operă, dar şi concerte simfonice, în ţară şi în străinătate. Pe 14 ianuarie maestrul Petre Sbârcea sărbătorește 85 de ani de viață.


Publicitate

Postaţi un comentariu