Tendințele din marketing, analizate de specialiști la Best Marketing Cluj

Specialiști în marketing, comunicare, manageri și antreprenori interesați de tendințele acestei industrii sunt așteptați în 3 octombrie la ediția 2017 a Conferinței Best Marketing Cluj, organizată de echipa revistei Biz. Evenimentul aduce pe scenă invitați de prestigiu, care vor analiza împreună cu cei prezenți noua paradigmă la care profesioniștii în comunicare trebuie să se adapteze ca să facă față cerințelor ce vin din partea noului consumator.

Printre invitații conferinței de la Double Tree by Hilton se numără: Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin România; Matei Psatta, Head of Marketing, Vola.ro; Raluca Kisescu, Brand Marketing Strategist, Trainer & Coach; Carmen Sterian, Strategic Thinking, Managing Partner, HIPPOS; Tudor Galos, Senior Consultant, Tudor Galos Consulting.

Prima sesiune are ca temă „Strategii pentru marketingul viitorului”, focalizându-se asupra provocării de atragere și menținere a atenției publicului – în online și în offline. În a doua parte a conferinței, participanții vor avea parte de „Experiențe de brand”, unde accentul este pus pe noile tendințe de a se implica tot mai mult în comunitatea în care activează. Mai multe detalii despre program, invitați și înscriere se găsesc pe site-ul evenimentului Best Marketing Cluj.

***

Despre Biz

Biz este brandul care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline. Redacția s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, vizând cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 Companii Performante, Anuarul Directorilor de Marketing, Top 20 Companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul Agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.

Biz este unicul laureat Red Dot din România. În premieră absolută pentru România, Brandient și Biz au câstigat legendarul premiu Red Dot Design Award, cea mai prestigioasă competiție internațională de design, pentru coperta ediției BizSingapore.

Jurnaliștii revistei au lansat puternice campanii de conștientizare a valorilor românești (Susținem inovația, Sunt un țăran) și proiecte unice în lume precum Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanți directori de marketing din România își schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează. O altă inovație este Biz World, ediții ale revistei realizate integral peste hotarele țării – în Bruxelles, Londra, SUA, Germania, Singapore și Austria.

Biz este un brand unic în mass-media de afaceri din România. De 15 ani, organizează puternice evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, de pe 3 continente.

www.revistabiz.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu