Techsylvania, generatorul de idei în IT

Imagine din timpul Hackathonului

Cel mai mare mare eveniment internațional pe zona de tehnologie și inovație din regiunea Transilvaniei se desfășoară zilele acestea la Cluj, sub numele Techsylvania.

Evenimentul își propune să ofere tinerilor IT-iști ocazia de a-și prezenta ideile în fața publicului și de le pune ulterior în practică în cadrul unui Hackathon de 24 de ore.

Cea de-a doua parte a evenimentului constă în organizarea unei conferințe care anul acesta a fost prelungită la două zile datorită numărului mare de participanți.

Techsylvania se află anul acesta la a doua ediție, iar numărul participanților a crescut substanțial. Dacă anul trecut la conferință s-au înscris 280 de persoane, anul acesta numărul lor a ajuns la 700, ceea ce face ca Techsylvania să concureze cu succes la titlul de cel mai mare eveniment de acest fel din țară.

La Hackathon anul acesta s-au înscris 140 de concurenți, care i-au expus sâmbătă ideile în fața publicului și a celorlalți participanți, de la care a trebuit să smulgă un număr suficient de voturi pentru a merge mai departe în concurs.

„La Hackathon se vine cu idei, nu cu proiecte și pe ideile respective, după ce trec de partea de vot, se va trece la partea propriu zisă de muncă. Singura regulă pe care o avem este ca ideile să folosească dispozitivele pe care le punem noi la dispoziție, avem Google Glass, Occulus, primul smart watch românesc care spune că ar avea autonomie de 30 de zile la baterie. Sunt mai mult de 15 tipuri de device-uri, avem drone, avem dispozitive de realitate virtuală, acoperim toată gama de wearable și connected. Dar este foarte important să nu se fi lucrat pe ideea respectivă până acum”, a explicat Oana Petruș, care este producător executiv al evenimentului.

Concurenții au la dispoziție 60 de secunde să își prezinte idee și să încerce să convingă cât mai mulți participanți, pentru a strânge voturile necesare să meargă mai departe. La final sunt alese trei idei. Cei care ocupă primele trei locuri vor avea ocazia să își prezinte ideile și pe scena conferinței, unde sunt mulți invitați reprezentanți de la diferite fonduri de investiții.

Speakeri de elită

În ceea ce privește conferința, anul acesta sunt invitați unii din cei mai de succes antreprenori români ai ultimilor ani precum Andrei Dunca, co-fondator al LiveRail, compania clujeană achiziționată recent de Facebook, care va susține prima lui conferință publică după achiziție, Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, cea mai de succes companie românească de IT, Anda Gânscă, CEO Knotch, recent nominalizată în prestigioasa lista INC „30 under 30” și Flaviu Simihaian, fondator iMedicare, o platformă care oferă informații personalizate farmaciilor din SUA despre rețetele și condiția medicală a pacienților. Lista confirmărilor continuă cu antreprenori de renume internațional precum Gentry Underwood, fondator Dropbox, David Bettner, creatorul Words with Friends, Christopher Osborne, din partea Booking.com, Steffi Czerny, fondator și Managing Director al DLD Media, cărora li se alătura reprezentanți ai unor giganți din domeniul IT deja confirmați, precum Google, Uber, Paypal, Techstars, dar și jurnaliști de renume din partea Tech.eu.

„Ce vrem noi prin evenimentul acesta de fapt este să să demonstrăm că cineva poate să pună în practică o idee în 24 de ore, trebuie doar să vrei. De asemenea, prin conferință vrem să educăm zona Transilvania care are foarte mult potențial în acest domeniu al IT-ului. Din păcate în momentul de față majoritatea firmelor de IT se focusează pe outsourcing în loc să se concentreze pe produse și atunci noi încercăm să îi încurajăm să vadă că sunt persoane creative care pot avea idei. Acești oameni pot veni aici cu idei proprii”, a mai spus Oana Petruș, citată de Agerpres.

În momentul de față în Cluj, considerat de câțiva ani un fel de Silicon Valley al Europei de Est, muncesc 12.000 de IT-iști, iar cei 600-800 de noi specialiști care ies de pe băncile facultăților anual sunt imediat absorbiți de firmele din oraș.

Evenimentul se desfășoară la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și se va încheia în 9 iunie.


Publicitate

Postaţi un comentariu