Sufrageria din Parcul Central

Foto: Gabriela Barariu

Ziua de 1 iunie a adunat în Parcul Central sute de clujeni pentru a sărbători Ziua internațională a Copilului. Aflat la ediția a II-a,  Lolly Boom, festivalul dedicat familiei,  a avut „deschiderea oficială” ieri după-amiază.

Festivalul se adresează întregii familii și oferă opțiuni multiple și interactive de petrecere a timpului liber și multe activități captivante pentru cei mici. Printre acestea se numără atelierul de ceramică, de sculptură în lemn, atelierul de origami, dar și surpriza pregătită de Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

În mijlocul Parcului Central, printre mulțimea de copii este amplasată sufrageria Bibliotecii Județene, care ne îndeamnă să luăm loc și să citim.

„Organizatorii festivalului au venit cu ideea și ne-au propus-o nouă, cei de la Cărțile pe Față să o implementăm. Împreună cu ajutorul Bibliotecii Județene am reușit să o amenajăm, însă am venit în plus cu un cadou pentru oamenii care pășesc în sufragerie. Realizăm o fotografie cu o carte pe față și a doua zi le facem cadou o carte despre campania noastră cu poza lor pe copertă”,  a declarat Victor Miron, inițiatorul campaniei Cărțile pe Față.

Copii au fost și ei încântați de această inițiativă, au glumit, au citit povești împreună cu părinții și bunicii și s-au fotografiat pe covorul magic.

Ediția 2016 a festivalului se încheie pe 5 iunie, până atunci clujenii se pot relaxa în sufrageria din parc, pot împrumuta cărți prin intermediul Bibliobusului, viziona proiecții de film sau participă la evenimente de dans și muzică.

Text: Gabriela Barariu


Publicitate

Postaţi un comentariu