Studenții clujeni vor dezvolta aplicații mobile, ambalaje comestibile și vor folosi drone în agricultură

Foto: Dan Bodea

Pregătirile pentru 3 Day Startup Cluj-Napoca au intrat în linie dreaptă. 47 de tineri entuziaști au fost selectați pentru a-și duce ideile mai departe în cadrul evenimentului ce se va desfășura în 14-16 noiembrie, la Complexul Studențesc Observator.

Evenimentul este organizat în premieră în România de Research for Industry, cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.Tinerii antreprenori provin din toate cele cinci universități clujene și au background-uri diferite (business, inginerie, computer science, medicină, artă și design). Aceștia vor alege și vor dezvolta cele mai bune idei propuse chiar de ei (aplicații mobile, ambalaje comestibile, software pentru diagnostic, materiale speciale, design vestimentar, folosirea dronelor în agricultură etc.).

Vineri după-amiază vor prezenta ideile, vor fi sesiuni de brainstorming și se vor forma echipele. Sâmbătă, echipele vor lucra efectiv la validarea ideilor pe teren și la construirea produselor, pe care le vor finaliza până duminică seara, când vor avea loc pitch-urile finale în fața unor investitori și experți internaționali.

Echipele vor beneficia de ajutorul a 14 mentori și paneliști recunoscuți pentru succesul antreprenorial, printre care: Jennifer Austin, Managing Director Spherik Accelerator; Andrei Barabaș, Fondator Barandi Solutions, CEO &Cofondator ShareYourCart; Peter Barta, CEO Fundația Post Privatizare; Călin Biriș, Digital Director Loopaa Marketing Agency, CEO Negru pe Alb; Adrian Gheară, Tech Startups Advisor & Investor, cofondator Neobyte Solutions; Mircea Vădan, cofondator ZenQ.co.

În cifre absolute, experiența 3 Day Startup înseamnă: 49 milioane de dolari atrase în investiții în ultimii 5 ani, pentru 79 de startupuri de pe 5 continente. La asta se adaugă organizarea 3DS în premieră, în Europa Centrală și de Est, de către Research for Industry, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Scopul 3 Day Startup Cluj-Napoca este să adune cele mai dinamice minți antreprenoriale din comunitatea academică a orașului și să le ofere uneltele necesare pentru transformarea ideilor în produse de succes pe piața reală.

Despre Research for Industry

Research for Industry este un proiect dezvoltat de Institutul Român de Știință și Tehnologie – institut de cercetare privat, non-profit – pentru susținerea transferului tehnologic și antreprenoriatului în instituțiile de cercetare avansată din România. Partenerul este Biroul de Transfer Tehnologic al Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne – EPFL, Elveția, și este cofinanțat de Programul de Cooperare Elvețiano-Român.

Despre 3 Day Startup

3 Day Startup a fost înființat în 2008 la The University of Texas at Austin, de unde s-a răspândit cu succes în cele mai prestigioase universități din lume (MIT, Harvard, Brown, Cornell). Misiunea 3 Day Startup este să încurajeze dezvoltarea startup-urilor de către tinerii din mediul academic și să stimuleze capacitățile antreprenoriale în rândul comunităților studențești și academice.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu