Strada Câmpului intră în reparaţii, pe tronsonul dintre Izlazului şi Mehedinţi

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă începerea unor lucrări de reparaţii în aceste zile pe mai multe străzi. Astfel, una din cele mai circulate artere din cartierul Mănăştur, strada Câmpului va intra în reparaţii.

“Primăria va demara începând de astăzi, lucrări de reparaţii pe următoarele străzi: Fântânele, Artelor şi Câmpului – tronsonul între strada Izlazului şi strada Mehedinţi.  Termenul de execuţie estimat pentru stăzile Artelor şi Câmpului este de 2 luni, în timp ce pentru strada Fântânele executarea lucrării este estimată la 3 luni şi jumătate. Valoarea totală a contractelor de execuţie este de 3.168.356 de lei fără TVA”, a precizat viceprimarul Dan Tarcea.

Pe de altă parte în weekendul trecut primăria a reparat cele două străzi primite recent de la Ministerul Transporturilor: Badea Cârţan şi Depoului. 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu