Sponsorizări de aproape 2 milioane de lei acordate, în ultimii 2 ani, de Clubul oamenilor de Afaceri din cadrul Fundației Transilvania Leaders

Clubul Oamenilor de Afaceri, înființat în anul 2018 în cadrul Fundației Transilvania Leaders și reunind oameni de afaceri reprezentativi pentru mediul economic din Cluj-Napoca, a participat activ, în ultimii doi ani, la susținerea proiectelor culturale, educaționale, sociale, dar și de dezvoltare locală, regională și națională.

Valoarea sprijinului financiar acordat de Clubul Oamenilor de Afaceri din cadrul Fundației Transilvania Leaders, în ultimii doi ani, evenimentelor și acțiunilor concordante cu obiectivele fundației este de 1.850.552 lei.

           

Printre cele mai importante manifestări susținute de Clubul Oamenilor de Afaceri, în anul 2018, prin Fundația Transilvania Leaders, se regăsesc:

  • Turneul Trans-Transilvania – Colinde transilvane al Ansamblului „Icoane” dedicat Marii Uniri
  • Festivalul Toamna Muzicala Clujeană, Filarmonica Transilvania;
  • Editarea unor cărți de referință dedicate Centenarului Marii Uniri, dintre care amintim:
    • Un părinte fondator al României Mari: Alexandru Vaida Voievod – Autor Prof. dr. Liviu Maior;
    • Volumul Aniversar Marea Unire 1918 România Mare – Autor Prof. Vasile Pușcaș;
    • Iuliu Maniu văzut de românii americani – Autor Prof. Vasile Pușcaș;
    • Tipărirea atlaselor de hărți Descriptio Bararabie și volumul cartografic Istoria Transilvaniei, editate de Fundația Europeană Nicolae Titulescu;
  • Susținerea, în calitate de partener, a Societății de Neurochirurgie la numeroase manifestări științifice;
  • Susținerea financiară pentru refacere, ca urmare a incendiului de la Palatul Episcopal al Episcopiei Romane Unite cu Roma, greco-catolică, din Oradea;
  • Susținerea financiară, în calitate de partener, a Zilelor Academice Clujene;
  • Susținerea promovării în mai multe centre universitare din țară a filmului Vertical (despre prima ascensiune românească pe Cerro Torre – Patagonia).

 

Valoarea totală a sponsorizărilor pentru proiectele aferente anului 2018 a fost de 1.020.426 lei.

 

În cursul anului 2019, Fundația Transilvania Leaders, prin Clubul Oamenilor de Afaceri, a continuat susținerea unor proiecte de importanta pentru comunitatea clujeană și din  Transilvania, dintre care amintim:

  • Susținerea Balului Operei Naționale Române Cluj, ediția 2019;
  • Susținerea Festivalului „Taragotul de aur”, în memoria regretatului artist Dumitru Fărcaș;
  • Susținerea Zilelor Academice Clujene;
  • Sprijinirea parohiei Bisericii Ortodoxe Sfânta Treime din Cluj-Napoca pentru edificarea unui important edificiu social – Cantina Sf. Ioan și Căminul Sf. Ilie;
  • Susținerea apariției volumelor:
    • Leadership academic clujean (1919-2019) – Autori Prof. Vasile Pușcaș, Veronica și Șerban Turcuș;
    • Societate. Modernizare. Idealul universității moderne la Cluj (1919-1945) – Autor Prof. Vasile Pușcaș

 

Suma totală a finanțărilor acordate în anul 2019 a fost de 820.126 lei

 

 [stextbox id=’custom’]

Despre Fundația Transilvania Leaders

Înființată în anul 2013, Fundația Transilvania Leaders și-a propus să promoveze idei și atitudini din Transilvania, pentru a activa comunitatea clujeană și pentru a contribui la crearea unei comunități transilvănene. Exponent marcant al Uniunii Universităților Clujene – care are la baza Clubul Foștilor Rectori, Fundația Transilvania Leaders a înființat, în anul 2018, Clubul Oamenilor de Afaceri unde a reunit membrii marcanți ai mediului de afaceri clujean cu scopul de a-i implica în comunitate în vederea susținerii și promovării de proiecte pentru dezvoltarea locală din Cluj-Napoca și regională din zona Transilvaniei, în domeniul afacerilor în principal, dar și în diverse alte domenii precum sănătate, educație, formare profesională, cultură, turism, mediu înconjurător (enumerarea fiind indicativă și nelimitativă), precum și de a obține finanțări interne și externe necesare derulării acestor proiecte.

De la înființare, în anii 2018 și 2019 Clubul Oamenilor de Afaceri a susținut financiar inițiativele Fundației Transilvania Leaders,  sprijinind realizarea unor obiective importante pe plan artistic, cultural, științific, sportiv și social.

Prima și, poate, cea mai prestigioasă manifestare susținută de Fundația Transilvania Leaders a fost Concertul Orchestrei Filarmonice de Stat Transilvania, care a avut loc în decembrie 2017, în sala de concerte a Musikverein de la Viena, dedicată Zilei Naționale a României.

Odată cu aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, Fundația Transilvania Leaders prin Clubul Oamenilor de Afaceri a decis să susțină, anual, începând cu 1 decembrie 2018, organizarea unei recepții dedicate Zilei Naționale a României la care sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor publice, de cultură, de cult și ai companiilor reprezentative pentru comunitatea clujeană și transilvăneană.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu