Spitalul regional de urgență din Cluj, din nou subiect de campanie electorală. Ministrul Sănătății: demararea proiectului este pe ultima sută de metri

Proiect Spitalul Regional de Urgență Cluj. Foto: CJ Cluj

Ministerul Sănătăţii este “pe ultima sută de metri” cu demararea proiectelor spitalelor regionale, în şedinţa de Guvern de marţi urmând să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru primul dintre ele – cel de la Iaşi, a declarat luni ministrul Sorina Pintea.

“A fost un parcurs destul de dificil uneori şi datorită colaborării cu autorităţile locale, dar stadiul în acest moment este următorul: mâine (marţi, n.r.), în şedinţa de Guvern, se vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru Spitalul Regional Iaşi, ceea ce înseamnă că avem cale liberă pentru depunerea cererii de finanţare la Bruxelles. Pe 28 mai, la Cluj, va fi o dezbatere publică privind acordul de mediu, urmând ca în două săptămâni să primim, în sfârşit, acel acord de mediu şi să putem intra cu indicatorii tehnico-economici în comisia ministerială. La Craiova, obţinerea acordului de mediu este programată în cursul lunii iulie. Deci, suntem pe ultima sută de metri”, a afirmat ministrul Sănătăţiis.

Sorina Pintea susține că întârzierile la aceste proiecte nu sunt din vina PSD, aşa cum se vehiculează în spaţiul public: “Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred, pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Vă dau şi un exemplu: în februarie 2018, când încă nu era discutată structura spitalelor, adică ce secţii vor avea, ei voiau să proiecteze spitalul regional Cluj cu 120 de paturi – Psihiatrie acuţi. Am spus că într-un spital regional, psihiatria nu cred că are locul. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor.”

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu