Soliştii Operei Naţionale clujene se dezic de acuzaţiile calomnioase aduse la adresa managementului instituţiei

Foto: Dan Bodea

Membrii compartimentului Solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi, de asemenea, membri ai Sindicatului Transilvania Art, se dezic în mod public de „Memoriul” comunicat presei în data de 15 septembrie, în care se aduc atacuri calomnioase la adresa managemetului instituţiei clujene.

Potrivit soliştilor Bardon Antal, Barz Ştefania, Brad Geani, Bulucz Lucia, Burcă Petre, Estefan Florin, Frenczi-Gurban Carmen, Fülop Martin, Hodrea Dan Cristian, Lupu Sorin, Lopez –Mendoza Hector, Merca Iulia, Mogoşan Cristian, Naş Andrada, Pop Beniamin, Raşcu Pop Florin, Săndulescu Irina, Simu Tiberius, „persoana sau persoanele care au calomniat Opera Naţionlă Română din Cluj-Napoca, încălcând orice reguli ale bunului simţ, folosindu-se de numele colectivului operei într-o comunicare publică, ar trebui să răspundă în faţa legii”. Într-un memoriu transmis presei luni, 15 septembrie şi publicat de site-ul actualdecluj.ro, angajații Operei Naționale Romane din Cluj și membri ai Sindicatului Transilvania Art au precizat că în următoarea perioadă vor sesiza personal Departamentul Național Anticorupție (DNA) pentru deturnare de fonduri și conflict de interese, “dorindu-i directorului (tenorul Marius Vlad Budoiu, n.red.) să-și împlinească visul de a inființa o instituție de spectacole la Gherla”.

 Citiţi şi:

 Conducerea Operei Naţionale din Cluj, acuzată de conflict de interese şi deturnare de fonduri

 În continuare vă prezentăm comunicatul transmis în cursul acestei zile de soliştii Operei Naţionale Române:

 „Nu suntem de acord cu afirmaţiile făcute în conţinutul acelui material şi, de asemenea, cu atacurile calomnioase la adresa unor persoane care încearcă din răsputeri să ridice instituţia noastră la cel mai înalt nivel posibil. Nu suntem de  acord cu afirmaţia că în perioada mandatului directorului Marius Vlad Budoiu instituţia noastră a regresat, ci, dimpotrivă, suntem bucuroşi că în sfârşit vorbeşte lumea despre noi şi că am ajuns să fim cea mai bună operă din ţară.  Este de neînţeles pentru noi cum a fost posibil să apară în presă astfel de afirmaţii, fără a avea argumente sau dovezi şi, de asemenea,  nu înţelegem cum presa a putut prelua cu o asemenea uşurinţă astfel de afirmaţii atât de departe de realitate, fără să încerce măcar să le verifice. Persoana sau persoanele care au calomniat Opera Naţionlă Română din Cluj-Napoca, încălcând orice reguli ale bunului simţ, folosindu-se de numele colectivului operei într-o comunicare publică, ar trebui să răspundă în faţa legii”.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dr.Marius Rimbasiu says:

    Felicitari artistilor care au ripostat la calomniile aduse in presa echipei managereale ale Operei Romane clujene de catre niste anonimi. Desigur ca lista celor care infiereaza aceaste calomnii este mult mai lunga si la care se adauga sute de spectatori , mandrii de realizarile Operei Romane sub conducerea domnului Marius Vlad Budoiu si a managerului Institutiei, domnul Mircea Sabin Rus. In fond, calitatea spectacolelor nu o poate decide nici subiectivitatea unor sindicacalisti subiectivi , si nici comisiile Ministerului sau a DNA. Spectacolele sunt concepute pentru public. Acesta aplauda sau contesta un spectacol. In ultimul an si jumatate in sala Operei Romane din Cluj au rasunat seara de seara ovatiile unui public redesteptat din hibernare.Publicul nu poate fi inselat de minciunile publicate intr-o foaie de jurnal.
    Este condamnabila usurinta in care presa isi permite sa publice orice text ai anonimilor , doar din dorinta publicarii senzatiilor si nu a unor realitati.

    • Sabin MIrcea Rus says:

      Asa cum ma asteptam, iubitorii operei sunt alaturi de noi, va multumesc inca odata domnule doctor pentru aceasta frumoasa si culturala prietenie. As dori insa sa clarific un aspect important: managerul institutiei este Marius Vlad Budoiu si nu altcineva, asa cum, pe buna dreptate, logoul institutiei o arata. Cei care au aruncat toate aceste minciuni in presa de luni (o presa atat de avida sa raspandeasca energie negativa incat a actionat inafara unui elementar discernamant) au incercat sa acrediteze ideea ca, in fapt “eu as conduce (oarecum din umbra) opera din Cluj”. Este total neadevarat! Am avut onoarea ca Marius sa ma invite (in urma cu un an) sa preiau functia de “Secretar pentru relatii publice” si indiferent de deznodamantul acestei epopei mizerabile, sunt extrem de fericit si multumit pentru felul in care s-a consumat acest an din viata mea. Impreuna am facut o echipa ce nu avea concurenta in Romania si care a condus la rezultate extrem de rapide, mai mult decat evidente. Am descoperit in Marius Vlad Budoiu, dincolo de aureola unui mare artist, un suflet extrem de sensibil, mare iubitor de oameni si mare prieten al lor, calitati atat de rare in zilele noastre. Indiferent de modul in care vor evolua lucrurile in perioada imediat urmatoare, daca Marius pretuieste relatia noastra macar pe jumatate cat o apreciez eu (si ma astept sa fie asa), sunt sigur ca vom mai face impreuna multe lucruri bune, frumoase si foarte probabil pe masura calibrului pe care-l avem.

      • gabi says:

        Stimate Domn , cred ca sinteti capul rautatilor la Opera . A se reciti interviul -oda pe care i l-ati inchinat directorului in programul din ianuarie , la 1 an de mandat si impliniri marete . Aferim !

  2. Adina Constantinidi says:

    În calitate de spectatoare, pot să afirm cu mâna pe inimă că, de când este la conducere domnul Marius Vlad Budoiu, o personalitate remarcabilă a muzicii de operă românești, Opera Națională Română a progresat considerabil și simțitor din toate punctele de vedere. Poate de aceea s-a și întâmplat să stârnească invidii. Spectacolul cu opera “Aida” care a avut loc în Piața Unirii, departe de a fi fost un “kitsch”, cum sugerează un comentator la articolul din Ziua de Cluj, dimpotrivă, a fost un spectacol de calitate, foarte minuțios pregătit și organizat, care a avut un ecou deosebit în inimile clujenilor.
    Mi se pare o nerușinare strigătoare la cer adresarea plină de impertinență care s-a făcut la adresa distinsului tenor Marius Vlad Budoiu, o valoare a culturii și artei naționale, care merită respect și admirație.
    Și pentru că în tot răul este și un bine, datorită calomniatorilor am realizat rolul important al domnului Sabin Mircea Rus, rol pe care nici nu l-am prețuit cum s-ar cuveni până acum, o persoană plină de inițiativă, devotată Operei și publicului, care caută în permanență să facă tot ce îi stă în putință pentru buna organizare, pentru bucuria și pentru confortul spectatorilor. Cu urechile mele am surprins o discuție căreia nu i-am dat atunci importanță, în care spunea câte nopți nedormite a petrecut pentru a pune la punct toate amănuntele spectacolului măreț în aer liber cu opera “Aida” de Verdi, pe care un profan l-a putut numi “kitsch” și cât a lucrat pentru organizarea tuturor spectacolelor ulterioare care ne-au innobilat vara.
    Rușine că nu știm să apreciem adevăratele valori, rușine că aruncăm cu noroi în tot ce este mai bun și mai frumos de dragul unor orgolii ieftine, rușine că se preiau știri nefondate și neverificate, minciuni sau jumătăți de adevăr mai periculoase ca minciunile, care influențează negativ opinia publică și spectatorul de rând ce contribuie la viața culturală a orașului.
    Pentru mine și pentru mulți, din acest moment, Ziarul de Cluj nu mai are nici o credibilitate.

  3. gabi says:

    Am senzatia ca solistii de mai sus impreuna cu doctorul Rimbasiu ( care scrie agramat: mindrii) au tras ceva pe nas cind spun ca regresul Operei , vizibil din Cosmos , nu e adevarat , ba vad si cum seara de seara ( poate 1 din 3 , ca mai mult de 10 spectacole pe luna n-au fost jamais , ala-i maximul ) publicul ovationeaza . As vrea sa remarc si eu citeva din ispravile directorului care au dus Opera pe nebanuite culmi , asa cum a precizat si domnul asta ciudat Sabin Mircea Rus in oda -interviu , luata directorului la 1 an de glorios mandat , in programul Operei din ianuarie . ( Dupa ce am citit , greu , am avut nevoie de 1 kil de lamii ca sa-mi reprim greata ) . Asadar : sala arata ca o maghernita , fotoliile sint roase , rupte , cu pernele infundate , practic stai cu fundul pe o scindura , lampi smulse din tavan , un bec chior fara abajur atirnind la intrarea principala in sala , lojile de linga scena sparte si roase pe ext ,poleiala stearsa , senzatia ca-ti pica tavanul in cap , miros de praf si mucegai , si inteleg ca pe scena si-n jurul ei e mult mai rau ; Pentru aducerea cu obstinatie a acelui dirijor sifilitic din Italia vad ca se gasesc bani ( se mai aduc si alti obscuri ! de parca astia autohtoni , Horvath , Morar n-ar fi buni )) si cred ca nu putini , ca ala cere , mai ales pt ciupengaria aia cu Balul Operei din Apahida , cu Botezati care prezinta chiloti pe scena ( efectiv !) , ciudatul ala cu multe cravate care prezinta de-a valma Balul , vanghelioane si un post Tv fara audienta ,si sushi indesat in gura cu mina pe scena ( public fin , deh !). Opera iseamna si balet , sau macar ar trebui : din 4 aprilie – Coppelia – pina in 17 oct nu a fost nici un balet !!! ( chestia aia bizara pe care nu pot s-o cataloghez a lui Caciuleanu nu se pune) ,oricum , si cind sint spectacole nu sint mai mult de 2 pe luna , pt ca directorul nu apreciaza baletul . Din dec 2012 nu a mai fost nici o premiera , maestrul Solomon a produs 4 in 2 ani pt care i s-a multumit cu un sut in fund aplicat de catre director si Rus ( vad ca pe Maestru l-a recuperat Simona Noja , artista adevarata , de prestatia careia se bucura Opera din Viena , normal , ca aici n-am putut-o pastra !). Programul de balet se bazeaza si acum , la un an de la plecare , aproape integral pe productiile Maestrului Solomon , din pacate publicul fanatic si care vine la orice balet de oricte ori e limitat cam la 10-15 persoane , asa ca sala ramine cam goala ( grad de ocupare 30-50 % anul asta , vizibil cu ochiul libert). Ma tem ca in ritmul asta , cel putin baletul ( la Opera nu ma prea pricep ) o sa fie dat de pamint de n-o sa se vada , balerinele tinere si talentate o sa plece nemultumite ca nu danseaza pt a-si mari curricula , balerinii au cam si plecat , ca si asa erau putini .

  4. dines luca says:

    Foc fără scânteie nu se poate. De ce vă băgaţi întotdeauna soliştii la înaintere, oameni unşi cu tote privilegiile? De ce nu apelaţi la dezminţirea venită din partea compartimentului tehnic, TESA, cor, orchestră etc? Dedesubturi sunt peste tot, iar Primăria ar trebui să ţină cont de aceste neajunsuri, venite chiar şi pe calea anonimatului!

  5. radu lucaciu says:

    Sun de acord cu colegii mei si sunt de acord cu cele spuse de dl.Dr. Marius Rimbasiu

  6. radu lucaciu says:

    rectific:sunt de acord cu colegii mei, sunt de acord si cu cele spuse de dl. Dr. marius Rimbasiu

    • gabi says:

      Rabinul Lucaciu ! Ori una , ori alta domnule ! Iar doctorul putea sa-si dea cu parerea mai putin agramat . Pe lumea asta nimeni nu lauda , exaltat si gretos , dezinteresat . De obicei critica are sanse sa fie relativ impartiala !

Postaţi un comentariu