Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase vin la Cluj să întâlnească viitoare talente

Foto: Dan Bodea

Simona Halep, Ion Țiriac și Ilie Năstase vor fi prezenți în cursul săptămânii viitoare la Cluj-Napoca cu prilejul unui eveniment organizat de Federația Română de Tenis și Winners Sports Club. Scopul evenimentului este de a populariza în rândul tinerelor generații unul dintre cele mai iubite sporturi din România și din lume la ora actuală.

Astfel, marți, 15 octombrie, de la ora 11:00, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani sunt așteptați la Winners Sports Club în Parcul Rozelor la întâlnirea cu sportivii români care au făcut istorie în tenisul mondial. Copiii vor avea ocazia să cunoască legendele tenisului și să schimbe cu fiecare dintre ei mingi pe terenurile clubului.

„Ceea ce au realizat până astăzi acești trei sportivi pentru tenisul din România poate fi egalat și continuat de copiii care fac astăzi cunoștință cu performanțele lor”, se precizează în comunicatul transmis presei.

Intrarea este liberă, locurile sunt limitate, iar înscrierea se poate face până luni, 14 octombrie, ora 14.00, apelând numerele de telefon: (0755) 740 407 sau (0755) 046 390.

Mai multe detalii puteți afla urmărind pagina de Facebook a evenimentului: Întâlnește-ți campionii!

Postaţi un comentariu