„Sfârșitul mângâierilor” sau câteva aspecte ale capitalismului târziu la Galeria Quadro 21

Capitalismul târziu și perioada de mare tranzit pe care o parcurgem ca societate este tema expoziției „Sfârșitul mângâierilor” prezentată până la sfârșitul acestei săptămâni la Galeria Quadro 21 din Cluj. Expoziția, cu titlul original „The End of Caresses. Taurus” este de fapt un capitol dintr-un proiect mai amplu al artistului de origine spaniolă Enric Fort Ballester și reprezintă o cronologie a lucrărilor sale recente, desene, sculpturi-instalații și performance-uri asociate cu o epocă pe cale să apună.

Curatorul expoziției, Sebestyén Székely, a devenit interesat de practicile artistului spaniol în urma colaborării pe care a avut-o cu acesta la Galeria Nicodim din București unde a fost de asemenea curator, alături de artistul Ciprian Mureșan, la expoziția „Despre sexul îngerilor”. Atunci, în 2017, Enric Fort Ballester a expus lucrarea The Signal reprezentată de un braț de macara cu un clopot pe el. Ciprian Mureșan a absolvit în 2001 Universitatea de Artă și Design din Cluj și în anul 2014 a fost profesor-invitat la Hochschule für Bildende Künste Braunschweig în cadrul catedrei de desen experimental, avându-l student pe Enric Fort Ballester.

„Expoziția de față, de fapt un proiect gândit ca o scenografie, pornește de la o serie de desene miniaturale, pe care artistul o numește «Schițe mici pentru acțiuni mari» prin care surprinde un ritual în care oamenii și macaralele manipulează o sculptură atipică: doi tauri lipiți unul de celălalt de copite, cu capul în jos. Scopul ritualului este ca oamenii să dezgroape periodic monumentul și să îl întoarcă cu capul în jos, în așa fel încât fie întotdeauna vizibilă doar o jumătate: fie cea urâtă la vedere și slabă, fie cea frumoasă la vedere și grasă. Punctul de plecare al sculpturii provine din parabola biblică a visului Faraonului, așa cum acesta i l-a relatat lui Iosif, conform căruia Faraonul a văzut «șapte vaci frumoase și grase la trup care s-au suit din râu» și au fost mâncate de «alte șapte vaci, urâte la vedere și slabe la trup» (Geneza, 41). Viziunea lui ca performer este foarte amplă”, a precizat Sebestyén Székely pentru Transilvania Reporter.

Ideea lui Enric este de fapt de a transpune sculptura în spațiul public și, la un anumit interval, la șapte ani sau periodic, aceasta să fie întoarsă cu capul în jos. Ar fi o nouă abordare pentru un monument de for public care nu este  amplasat într-un anume loc pentru eternitate. Este de fapt un ritual la care toată comunitatea ar participa, sculptura în sine devenind un element de performance pentru comunitate.

„Îmi place ideea lui Enric de reîntoarcere la arta performativă, care a devenit cumva foarte specializată și codificată în arta contemporană, pe care artistul o asociază cu ritualurile antice când evident exista performance, dar sub o altă denumire și cu un alt rol, în principal de măsurare a ciclurilor vieții”, precizează Sebestyén Székely.

Taurul este punctul de pornire al expoziției și a început să fie folosit ca motiv și ca sursă de exprimare a artistului începând cu anul 2013 când tânărul a început proiectul „The Eternal Return” un anti-monument al cunoscutului simbol american taurul de pe Wall Street și al celui din fața bursei din Frankfurt.

Într-un interviu pe care îl acordă curatorului expoziției, artistul explică: „La început, când am realizat doar schițele monumentului am vrut să creez atât o simetrie cât și o asimetrie conectând doi tauri prin propriile lor picioare în așa fel încât să formeze un singur obiect. Asimetria sculpturii ar fi constat în condiția fizică diferită a celor doi tauri” a explicat Enric. Căutând reprezentări ale taurului în istoria artei, a devenit tot mai interesat de simbolistica acestui animal aprofundând cercetarea până la scrierile Vechiului Testament și, mai devreme, la civilizația sumeriană. „A devenit tot mai clar pentru mine să realizez o sculptură, ca simbol al Ciclului vieții, din aluminiu, având în vedere că aluminiul este un metal pe care toată lumea l-a ținut în mână când a băut o doză de Coca-Cola sau când a atins cadrul unei ferestre”, a mai spus Enric în interviul acordat lui Sebestyén Székely.

Artistul a început, astfel, o serie de sculpturi- instalații de mari dimensiuni realizate din plăci de aluminiu reciclate pe suprafața cărora gravează scene mitologice cunoscute în care Taurul este atât personaj central cât și victimă sacrificată, prezentând modul în care mitologiile și semnificațiile se moștenesc și se transformă permanent. Artistul pornește de la motivul biblic, natural, al ciclicității, în timp ce taurul reprezintă astăzi puterea financiară a societății capitaliste. Decupajele de taur care se desprind din lucrări formează la nivel simbolic materia primă pentru „antimonumentul” pe care Enric speră să îl realizeze într-o zi.

Expoziția cuprinde și „rămășița” instalației „The Machine”, de asemenea cu o latură performativă. Este vorba de o mașinărie cu tentacule care sortează monede de un eurocent în funcție de nuanță. Monedele cele mai vechi sunt puține, fiind scoase din circulație, monedele noi sunt și ele puține, marile grămezi fiind formate din monede care circulă.

„Artistul face o sortare a banilor după nuanță, de parcă ar fi relevant acest lucru, încercând o arhivare a lor. Fiecare monedă este scanată și reprezentată pe un monitor și în funcție de nuanță primește loc într-o grămadă. Ceea ce vrea să arate este deplasarea de la gândirea capitalistă, a banilor care au o valoare convențională, financiară, spre o valoare pur materială care devine irelevantă”, explică Sebestyén Székely.

Instalația ar reprezenta, de fapt, actul final din proiectul „The End of Caresses”, în timp ce Taurul ar reprezenta primul act. Cu toate acestea, artistul nu își ierarhizează și nici nu impune o cronologie a etapelor de realizare a proiectului.

Potrivit curatorului, expoziția „Sfârșitul mângâierilor” este una muzeală. Artistul nu ilustrează și nici nu realizează un colaj de narațiuni, spune Sebestyén Székely, ci clădește o colecție de imagini mitologice, un peisaj cu aspect scenografic pentru procedeele sale de lungă durată.

„Enric are o abordare foarte materială, totul e sculptură, totul e ieșire în spațiu, are un conceptualism foarte material, dar când vorbește de sfârșitul mângâierilor se referă la o trecere de la posesie, la împrumut, la împărțire, la folosire, termeni care nu mai au nimic de a face cu verbul a avea”, precizează curatorul Sebestyén Székely.

„Tehnologia i-a făcut pe oameni stăpânii materialelor până acolo încât putem manipula aproape orice, chiar și mediul. Îmi place timpul pe care îl trăim și va fi foarte interesant de văzut dacă ne vom adapta sau vom pieri. Este timpul regenerării”, Enric Fort Ballester

Expoziția „Sfârșitul mângâierilor” mai poate fi vizitată până la în data de 16 noiembrie la Galeria Quadro 21 de pe strada Samuil Micu, nr.7.

[stextbox id=’custom’]Enric Fort Ballester, născut în 1987 în Benifairó de les Valls, a urmat studiile artistice la Facultat de Belles Arts Sant Carles din Valencia și Hochschule für Bildende Künste din Braunschweig, sub îndrumarea profesorilor Candice Breitz și Ciprian Mureșan. Mai târziu, și-a finalizat studiile de master în cadrul aceleiași instituții. Cele mai recente expoziții solo (2017) au fost organizate la Kunstverein Wolfenbüttel și JosédelaFuente Gallery, Santander. Enric a participat la numeroase expoziții internaționale de grup (Cluj, Bogotá, Berlin, Haga, Valencia). Trăiește în Hanovra, unde este membru fondator al Niki Residence. Practicile sale artistice au la bază performanța ce include desen, sculptură, video și instalație.[/stextbox]