Sfântul Ignatie, zi tradiţională de sacrificii

În 20 decembrie, cu patru zile înainte de Ajunul Crăciunului, românii ortodocşi îl pomenesc pe Sfântul Ignatie. Nu este o zi trecută cu roşu în calendar, dar în comunităţile rurale tradiţionale este o zi specială din timpul Postului Crăciunului, fiind data la care se taie porcul.

Sfântul în cauză a fost ucenic al Apostolului Petru şi al evanghelistului Ioan, apoi a devenit epicop al comunităţii creştine din Antiohia, oraş din Siria Antică, azi în Turcia. Este numit Ignaţie Teoforul. Teoforul este un cuvânt cu mai multe înţelesuri, el înseamnă Cel care îl Poartă de Dumnezeu, dar şi Cel Purtat de Dumnezeu.

A fost închis şi prigonit pentru credinţa sa în Dumnezeu şi pentru mărturisirea acestei credinţe. Se spune că atunci când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, în campania militară împotriva parţilor, Sfântul Ignaţie a fost adus înaintea augustei feţe romane. Împăratul l-a chestionat timp îndelungat pe sfânt cu privire la convingerile sale, dar acesta din urmă s-a dovedit de neclintit. A fost torturat, dar nu s-a lepădat de credinţă. În cele din urmă s-a luat hotărârea să fie legat şi trimis la Roma ca să nu mai zăpăcească cu creştinismul său populaţia Antiohiei. La Roma urma să ajungă pradă fiarelor sălbatice, într-un spectacol public menit să fie pilduitor pentru populaţia romană în ce priveşte ce păţesc cei care cochetează cu creştinismul. Tot drumul a fost păzit de zeci de ostaşi care au fost martorii rugăciunilor sale neîntrerupte. Creştinii bisericilor din cetăţile pe unde trecea l-au luat exemplu, căci el se ruga să fie mâncat de fiare „ca să ajung pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei. Au rămas din el doar oasele cele mari care au fost trimise înapoi în Antiohia unde au fost înmormântate cu slavă.

În afară exemplului de viaţă creştină, rămâne în urma sa şi o operă scrisă. Sfântu Ignaţie Teoforul le-a adresat în drumul lor către Roma mai multe epistole creştinilor din oraşe, în care printre îndemnurile de pioşenie, făcea şi referiri la modul în care trebuiau să se organizeze comunităţile creştine, legate de numirile episcopilor. Epistolele sale către efeseni, magnezieni, tralieni, romani, filadelfieni, smimeni şi către Policarp al Smirnei. În timp epistolele au fost adăugite în secolul al V-lea, ceea ce-l aducea în argumentaţiile în disputele teologice din acea perioadă. Astăzi cercetătorii au stabilit cât din aceste scrieri aparţine Sfântului Ignaţie Teoforul şi cât este apocrif.

Sfântu Ignatie Teoforul trebuie reprezentat conform tratatului Eriminia Picturii Bizantine cu haină episcopală, bătrân, cu barba albă şi spunând următoarele „Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cela ce eşti un sfânt, carele primeşti laudă de la cei ce te cheamă pe tine cu toată inima ”. Se mai reprezintă şi ca un epicop atacat de lei.

Iganţie este cel de la care ni se trag formulări de bază pentru vocabularul teologic: Dumnezeu Intrupat, Dumnezeu-Hristos, creştinătate, Biserică Unieversală, Euharistia – leacul nemuririi.

ignatie_theoforul

Sfântul Ignaţie Teoforul mai are şi alţi sfinţi tizi cu care nu trebuie confundat. Unul dintre ei este Ignatie Brancianinov, un sfânt rus din secolul al XIX-lea, episcop în Caucaz şi inginer la bază. Nu trebuie desigur confundat cu Sfântul Ignaţiu de Loyola care a fost fondatorul Societăţii lui Isus, autor al unor tratat de „Exerciţii Spirituale”. Societatea lui Isus cunoscută şi ca ordinul călugăresc al iezuiţilor, aducea în practica călugărească pe lângă voturile (promisiuni) de ascultare, castitate şi sărăcie pe cel deascultare necondiţionată faţă de papă. Au răspândit credinţa catolică pe toate continentele, misionarismul având un rol important în activitatea lor. Au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească catolicismul în tări devenite protestante, Anglia, Germania, Olanda. În Transilvania şi Ucraina au fost susţinut afirmarea Bisericii Greco-Catolice.

În popor ziua de 20 decembrie este cunoscută sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea. În noaptea de Ignat, toţi porcii au un teribil vis premonitoriu: viseaza ca vor fi taiati. Metamorfoza este inevitabilă: de aici înainte nu se maii îngraşă, nici un fir de carne nu se mai pune pe ei şi nici nu mai mănâncă. Dacă au apucat de şi-au visat tăierea, trebuie tăiaţi pentru că nu mai sunt porci în firea lor. De altfel este singura activitate permisa in această zi, de 20 decembrie. Doar femeile însărcinate nu au voie să participe la ritualul tăierii porcului, dar nici să facă alte activităţi, ca să nu nască copii cu infirmităţi. Copiii sunt îndepărtaţi de pe lângă porc în momentul scarficiului ca să nu plângă şi să nu se mire, să întristeze porcul şi să moară neîmpăcat. Femeile care sunt ispitite şi lucrează altceva decât la porc azi vor fi opărite. Este o zi a sacrificiilor. Este zi a scarificiilor. Chiar deacă se tăia un porc, se taie cel puţin o pasăre: găină, raţă, gâscă; ori înţeapă se creasta unei găini negră ca să dea sângele, că aşa e bine: să vezi sange in ziua de Ignat, ca numai atunci vei fi ferit de boli.

La taierea porcului cei slabi de înger şi care nu se pot stăpâni nu trebuie să stea nimeni prin apropiere, căci se crede că porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va mai fi bună. Cel ce taie porcul nu are permisiunea să strângă din dinţi, ca nu cumva să iasă carnea porcului tare şi să fiarbă cu greutate.

În Moldova şi Bucovina există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat înainte se sacrificiuI. La copii li se dă să mănânce codiţa porcului ca să nu mai facă noaptea în pat.

În credinţa populară, anumite organe sau părţi din carnea porcului tăiat devin adevărate remedii in tratarea unor boli ale oamenilor si animalelor de pe lângă casă: untura de la porcul negru e bună pentru sănătatea oilor. De altfel o porţie din untura de porc negru era dusă la biserică de Bobotează, pentru a fi sfinţita. Cu aceasta se ungeau cei care aveau dureri de picioare ori junghiuri. Sângele de porc, amestecat cu mei era lăsat să se usuce iar apoi era folosit pentru a-i afuma pe copiii care se speriau sau aveau guturai. De asemenea copiii care au fost deocheaţi erau afumaţi cu păr de la porc.

Bărbaţii mai pricepuţi puteau citi dacă nevestele vor avea băieţi sau fete după cum arăta o bucată de carne aşezată în osânză (adică dacă bucăţica avea formă falică sau nu). Dacă la tăiere în inima porcului se va gasi mult sânge cu cheaguri, aceasta era semn că stăpânul va fi cu noroc de mulţi bani. Splina porcului este cea care descoperă durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn ca vom avea parte de o iarnă grea, cu multă zăpadă, însă dacă aceasta este subţire, arată ca va fi iarnă săracă în omăt, iar anul nou nu va fi unul foarte îmbelşugat.

Ziua se încheie cu pomana porcului, o masă la care participă familia, măcelarul şi femeile care au ajutat la prepararea prăjirea, fierberea, topirea, afumarea, sărarea produselor din carne de porc.


Publicitate

Postaţi un comentariu