Senatorul Nicoară sare în apărarea aeroportului din Cluj

Marius Nicoară, Senator PNL / Foto: Dan Bodea

Senatorul PNL Marius Nicoară, fost președinte al Consiliului Județean Cluj (2004-2008), a transmis presei un comunicat prin care dorește să atragă atenția asupra faptului că o serie de atacuri publice la adresa aeroportului clujean sunt „absolut nejustificate”.

„Trebuie să așteptăm și să lăsăm specialiștii să analizeze și să se pronunțe în legătură cu cauzele sau împrejurările producerii incidentului aviatic în care a fost implicată aeronava companiei Blue Air, înainte de a face orice fel de astfel de aprecieri. Ancheta și investigațiile specifice demarate în legătură cu incidentul aviatic din 7 ianuarie 2016 vor fi clarificatoare, prin urmare consider că este deosebit de important să așteptăm rapoartele finale.

Menționez că transportul aerian din România este foarte bine reglementat și în acest sens Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj își desfășoară activitățile într-un cadru riguros procedurat, în concordanță cu reglementările și regulamentele de aviație naționale și internaționale. De asemenea, compania Blue Air, este un operator aerian românesc care prin activitatea de transport aerian desfășurată de-a lungul anilor a confirmat calitatea și siguranța serviciilor oferite. Astfel, orice abordare în afara cadrului de specialitate este neprofesionistă pe de o parte și pe de altă parte are implicații privind încrederea publicului călător în activitățile specifice de aviație”, se arată în comunicat

Nicoară mai spune că s-a implicat personal în modernizarea aeroportului. „Prin urmare, consider că afirmațiile și opiniile anumitor persoane prin intermediul mass media, pe marginea incidentului aviatic, sunt făcute pentru a servi mai degrabă scopului de a crea panică și lipsă de încredere în activitățile specifice de aviație de pe aeroportul clujean, decât de a prezenta lucrurile într-un mod obiectiv. Chiar dacă se vor face în continuare aprecieri cu privire la incidentul aviatic din 7 ianuarie 2016, consider că trebuie să ne abținem în a lansa afirmații acuzatoare nejustificate, înainte de a exista o investigație finalizată”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu