Secţie de Oftalmologie modernizată la Spitalul Militar de Urgenţă

Spitalul Militar de Urgenţă Cluj şi-a redeschis Secţia de Oftalmologie, recent modernizată. Lucrările de reabilitare şi modernizare au costat circa 159.000 lei, din care Consiliul Judeţean Cluj a contribuit cu suma de 148.000 lei.

Investiţiile finalizate şi inaugurate astăzi constând în ample lucrări de modernizare la Secţia de Oftalmologie, au fost realizate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor existente şi pentru o mai bună supraveghere a stării de sănătate a pacienţilor cu infecţii oftalmologice. Redeschiderea secţiei a fost realizată cu ocazia Zilei Medicinei Militare, motiv pentru care am avut un dublu motiv de sărbătoare. Mă bucură totodată faptul că, deja de 24 de ore, pacienţii acestei secţii beneficiază pe lângă serviciile medicale de înalt nivel profesional şi de condiţii moderne de spitalizare” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan.

Astfel, fondurile alocate de către Consiliul Judeţean Cluj au permis renovarea şi modernizarea saloanelor precum şi dotarea acestora cu grupuri sanitare proprii. De asemenea, în cadrul Secţiei de Oftalmologie s-a înfiinţat un nou cabinet medical de specialitate precum şi un salon în regim de spitalizare de zi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu