Schiţă istorică a monarhiei la români

Întreaga istorie politică veche şi medievală a românilor s-a desfăşurat în cadrul unor forme de guvernământ monarhice. Regi, basilei, împăraţi, domnitori, principi şi voievozi i-au condus vreme de câteva mii de ani pe strămoşii noştri cei mai îndepărtaţi.

Un domnitor pământean: prinţul Cuza

(1859-1866)

1857

Rezoluţiile divanurilor ad-hoc ale Moldovei şi Ţării Româneşti solicită marilor puteri unirea Principatelor şi înscăunarea unui prinţ străin dintr-o familie domnitoare a Europei, ai cărui moştenitori să fie crescuţi în confesiunea ortodoxă.

5 – 24 ian. 1859

Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, punându-se astfel bazele statului român modern.

1864

În urma unei lovituri de stat paşnice, domnitorul Alexandru Ioan Cuza introduce un regim politic autoritar.

11 febr. 1866

Domnitorul Cuza este silit să abdice, ca urmare a unui complot organizat de principalele forţe politice ale ţării, nemulţumite de guvernarea sa autoritară.

Deşi Cuza a realizat unirea şi o serie de reforme importante, guvernarea sa a devenit impopulară, situaţie care va conduce la răsturnarea domnitorului. S-a dovedit astfel că formula prinţului străin, agreată de adunările ad-hoc şi menită să confere stabilitate şi prestigiu tânărului stat, era cea mai bună soluţie pentru guvernarea României.

Suveranul exemplar: Carol I

(1866-1914)

10 mai 1866

Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, prinţ german de confesiune romano-catolică, înrudit cu familia domnitoare a Prusiei, devine domnitorul României.

29 iun. 1866

Este adoptată Constituţia României, prin care se introduce regimul politic al monarhiei parlamentare.

3 nov. 1869

Carol se căsătoreşte cu principesa germană Elisabeta de Wied. Viitoarea regină se va remarca prin opera sa literară şi caritabilă. Având o fire romantică, ea nota în jurnalul ei, cu candoare, că „forma de guvernământ republicană este singura raţională”.

8 aug. 1870

În condiţiile instabilităţii guvernamentale din primii ani ai noului regim, izbucneşte un complot, numit în presa radicală „Republica de la Ploieşti”, care viza răsturnarea principelui Carol. Complotul, prost organizat, a fost dejucat cu uşurinţă, dar toţi participanţii au fost achitaţi de justiţie, fapt care va provoca nemulţumirea domnitorului. Carol este la un pas de abdicare, dezgustat de jocurile politicianiste de la Bucureşti.

1877-1878

Are loc Războiul de Independenţă. Carol se remarcă prin rolul său de conducător efectiv al amatei române pe câmpul de luptă, îşi consolidează astfel domnia şi devine un personaj de primă mărime al istoriei româneşti.

1881

România este proclamată Regat, iar Carol este încoronat ca Rege, primind Coroana de Oţel, confecţionată dintr-un tun turcesc capturat la Plevna.

21 iul. 1914

După izbucnirea Primului Război Mondial, regele doreşte ca România să rămână fidelă alianţei sale cu Puterile Centrale, dar, ca un adevărat monarh constituţional, se va supune hotărârii Consiliului de Coroană care proclamă neutralitatea României.

27 sept. 1914

Regel Carol I moare, după o domnie de 48 de ani.

Carol I este suveranul exemplar din istoria monarhiei noastre. Ţara s-a modernizat într-un ritm alert sub domnia sa, iar regele a contribuit din plin la acest proces. În general, memoria istorică românească nu îi reproşează aproape nimic primului nostru rege, care poate fi considerat cel mai iubit dintre „nepământenii” care au condus până astăzi România.

Ferdinand cel Loial: un rege aproape perfect

(1914-1927)

1889

În condiţiile în care Carol şi Elisabeta nu au avut urmaşi supravieţuitori, Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol I, soseşte în ţară, în calitate de Principe de Coroană, moştenitor al tronului regal. Potrivit Constituţiei, urmaşii suveranilor români urmau să fie botezaţi în confesiunea ortodoxă. Din acest motiv, atât Carol I cât şi Ferdinand vor fi excomunicaţi de Papă, o lovitură dureroasă din perspectiva convingerilor lor religioase, pe care o vor accepta însă cu stoicism, dintr-un profund sentiment al datoriei.

1892

După o idilă nefericită cu Elena Văcărescu, prinţul Ferdinand se căsătoreşte, potrivit rangului său, cu o principesă străină, Maria, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, precum şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

28 sept. 1914

Ferdinand devine cel de-al doilea rege al României.

1916

România intră în război împotriva Puterilor Centrale, iar regele, loial ţării şi misiunii sale, va conduce ţara în lupta care se prefigura. În Germania, va fi considerat însă un trădător, renegat de Casa de Hohenzollern. Ca urmare, Casa Regală va adopta titulatura „de România”.

15 oct. 1922

Regele Ferdinand şi Regina Maria sunt încoronaţi ca suverani ai României întregite, în Catedrala din Alba Iulia.

20 iulie 1927

Regele Ferdinand moare, după o domnie de 13 ani.

Deşi regele Ferdinand nu a avut calităţile de om de stat ale unchiului său, el s-a aflat în fruntea României în cel mai important moment al istoriei acesteia şi s-a achitat în mod conştiincios de îndatoririle sale regale. L-a avut alături pe primul ministru Ionel Brătianu, iar regina Maria va fi cea mai strălucită suverană a României.

Un caudillo român: Carol al II-lea

(1930-1940)

1893

Se naşte viitorul Carol al II-lea, primul rege al României botezat ortodox.

1918

Principele Carol se căsătoreşte cu Ioana Lambrino, încălcând astfel statutul Casei Regale, care îl obliga să îşi aleagă soţia doar dintr-o familie domnitoare străină.

1921

După ce primul său mariaj a fost anulat, prinţul Carol s-a căsătorit cu Elena, principesă din familia regală a Greciei. Din această căsătorie se va naşte prinţul Mihai. Carol va divorţa de Elena, în anul 1928.

1925

Prinţul Carol renunţă la tron, pentru a trăi în Franţa cu amanta sa, Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman.

1930

Printr-o mişcare spectaculoasă, Carol revine în ţară şi devine rege, cu sprijinul lui Iuliu Maniu. În anii care vor urma, el va manevra în mod abil partidele politice, în vederea consolidării puterii sale personale.

1938

Carol al II-lea desfiinţează partidele politice şi introduce un regim politic autoritar, cu nuanţe fasciste. Va intra într-un conflict acerb cu Garda de Fier, ţara fiind sfâşiată de atentatele legionarilor, ca şi de represiunea la fel de brutală îndreptată împotriva acestora.

1940

Este forţat de Uniunea Sovietică şi de Germania nazistă să accepte cedarea Basarabiei şi a Ardealului de Nord, iar în septembrie se vede nevoit să abdice.

1953

Moare în Portugalia, în exil, alături de ultima sa soţie, Elena Lupescu.

La prima vedere, Carol al II-lea pare să fi fost un suveran care nu s-a ridicat la înălţimea îndatoririlor care îi reveneau, mai ales datorită vieţii sale private dezordonate. Pe de altă parte, a guvernat într-o perioadă complicată şi dificilă, când multe ţări din Europa abandonau democraţia, seduse de mişcările extremiste. Carol al II-lea s-a înscris în această tendinţă, adoptând un model de guvernare autoritar, mai luminat însă decât dictaturile fasciste. În alte condiţii, ar fi putut deveni un Franco al României. Sub domnia sa, România a atins un vârf al dezvoltării industriale, iar Bucureştii au devenit o metropolă modernă.

Mihai I: ultimul rege al României?

(1927-1930; 1940-1947)

25 oct. 1921

Se naşte Majestatea Sa, Regele Mihai I.

1927

La moartea bunicului său, Mihai devine rege al României, sub regenţă.

1930

Tatăl său, Carol al II-lea, preia tronul. Mihai este desemnat urmaş la tron şi primeşte titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”.

1940

După abdicarea părintelui său, Mihai revine pe tron, dar ţara va fi guvernată în mod efectiv de generalul Ion Antonescu, care o va antrena în război, alături de Germania nazistă.

23 aug. 1944

Regele Mihai îl destituie şi îl arestează pe mareşalul Ion Antonescu, hotărând totodată întoarcerea armelor împotriva Germaniei, alături de Puterile Aliate. Pentru aceste merite, a fost decorat cu cele mai înalte distincţii de preşedintele Statelor Unite, Harry Truman, şi de liderul sovietic I.V. Stalin.

1945

Ca urmare a presiunilor sovietice, regele acceptă un guvern procomunist, condus de Petru Groza.

30 dec. 1947

Mihai I este forţat să abdice şi pleacă în exil.

1948

Se căsătoreşte cu Ana de Bourbon-Parma şi se stabileşte în Elveţia.

1990 – 1994

După schimbarea de regim din 1989, regele Mihai încearcă să revină în România. Îngrijorat de popularitatea regelui, regimul condus de Ion Iliescu îi interzice în mai multe rânduri accesul în ţară.

1997

Sub administraţia preşedintelui Emil Constantinescu, regele primeşte din nou cetăţenia română şi dreptul de a se reîntoarce în ţară.

2001

Preşedintele Iliescu, revenit la putere, se reconciliază cu Casa Regală, iar regelui îi vor fi restituite, în anii care vor urma (după multe tergiversări), proprietăţile din România.

2007

Principesa Margareta a României, fiica cea mai mare a regelui, este desemnată moştenitoare a tronului şi Custode al Coroanei României.

Mihai I este ultimul suveran al ţării noastre, care a traversat cele mai importante momente din trecutul recent al României. În 1947, românii au intrat pentru prima oară în istoria lor sub imperiul unei guvernări republicane, fără să fie consultaţi, constrânşi de un regim politic nelegitim şi sub ocupaţia militară a Uniunii Sovietice. În aceste condiţii, e limpede că actul abdicării nu este legal, iar republica noastră a fost întemeiată într-un mod fraudulos şi nedemocratic. De jure, ea nu există. De facto, este însă tot atât de clar că s-a creat o nouă realitate, republicană, iar românii s-au obişnuit să trăiască în interiorul acestei formule de guvernare. Casa Regală nu va renunţa însă niciodată la drepturile sale, pentru că este în natura unei asemenea instituţii să perpetueze, în timp, tradiţia şi autoritatea care i-au fost conferite.

Text: Sorin Mitu