S-au încheiat lucrările de restaurare a bisericilor din lemn Petrindu și Cizer

Muzeul Etnografic al Transilvaniei a finalizat proiectul „Conservare – Restaurare și punere în valoare a bisericilor din lemn Petrindu și Cizer”,  finanțat prin Granturi SEE, cu o valoare de peste 4 milioane de lei. 

Prin intermediul acestui proiect s-a realizat punerea în valoare a monumentelor istorice din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei – Secția în aer liber, respectiv restaurarea și conservarea bisericilor din lemn Petrindu și Cizer. „Marele câștig al Clujului de pe urma implementării acestui proiect se referă la faptul că, alături de restaurarea și conservarea a două obiective cu o valoare inestimabilă ale patrimoniului național, am reușit să obținem o viziune extrem de clară și coerentă legată de felul în care Parcul Etnografic din Hoia va putea fi extins și revitalizat, acesta urmând să devină mult mai atractiv atât pentru clujeni cât și pentru turiștii care ne vizitează” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Executate pe parcursul a 29 de luni, în perioada decembrie 2014 – aprilie 2017, lucrările la cele două biserici din lemn monument istoric au vizat protecția, restaurarea, conservarea structurii, a picturilor interioare, refacerea acoperișului și amenajări peisagistice din jurul lăcașelor de cult. 

Tot pentru valorificarea patrimoniului cultural al Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost  derulat concursul internațional de soluții „Revitalizarea Zonei Parcului Etnografic Romulus Vuia – Pădurea Hoia”. Principalul scop al concursului de arhitectură a fost acela de a selecta cea mai bună soluție pentru amenajarea și extinderea Parcului Etnografic „Romulus Vuia”, astfel încât să se asigure fructificarea patrimoniului cultural al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, precum și transformarea Parcului Etnografic din Hoia într-un obiectiv atractiv pentru desfășurarea de activități culturale, evenimente, expoziții temporare, activități cu publicul, diverse conferințe și workshop-uri, târguri și festivaluri tradiționale, dar și pentru vizitele în familie și pentru iubitorii activităților în aer liber.

Distribuie:

Postaţi un comentariu