Revoluția smartphone începe la Cluj: husa de telefon care asigură independență energetică

Până la finele anului 2020, numărul utilizatorilor de smartphone-uri va ajunge la peste 6 miliarde, astfel că ideea clujeanului Răzvan Marcuș se anunța a fi începutul unei revoluții

În timpul în care citiți acest articol, smartphone-ul dumneavoastră cel mai probabil se descarcă. În cazul în care telefonul este conectat la rețeaua de date mobile și există câteva aplicații care rulează în telefon, până când veți fi terminat de citit, nivelul bateriei va scădea cu, probabil 5%. Pentru mulți dintre noi, o zi proastă este aceea în care, spre finalul ei, bateria telefonului este epuizată, iar în jur nu există nicio priză care să ne salveze. Soluția vine însă de la Cluj, unde Răzvan Marcuș pregătește de mai bine de patru ani, ceea ar putea fi o revoluție în domeniul IT-ului: o carcasă inteligentă care transformă în energie tot ceea ce găsește în ambient, de la temperatură, la semnal GSM, și ne oferă astfel telefoane independente de prize și încărcătoare.

După patru ani de muncă însă,   ideea dezvoltată la Explore Green Energy,   firma lui Răzvan,   prinde formă.

După patru ani de muncă însă, ideea dezvoltată la Explore Green Energy, firma lui Răzvan, prinde formă.

Un studiu realizat de platforma eMarketer arată că, în anul 2016, numărul utilizatorilor de telefoane inteligente va depăși 2, 16 miliarde. De asemenea, previziunile în acest domeniu ne spun că, până la finele anului 2020, numărul utilizatorilor de smartphone-uri va ajunge la peste 6 miliarde, astfel că ideea clujeanului Răzvan Marcuș se anunță a fi începutul unei revoluții. ArKase, căci așa se numește cel mai prolific proiect în IT dezvoltat de tănărul în vârstă de doar 23 de ani, promite independență totală față de prize și încărcătoarele clasice.

„Eu făceam naveta în timpul facultății, mergeam acasă în Hunedoara și timp de cinci ore pe autobuz bateria telefonului nu rezistă. Am observat însă că autobuzul se tot mișcă, era zgomot și m-am gândit cum aș putea obține energie electrică din toate acestea. Am întrebat câțiva profesorii dacă se poate și unii au spus că ar fi posibil. Nu exista nici la acea vreme ceva asemănător, dar nici acum nu există. Multă lume mi-a spus că nu am nicio șansă să realizez așa ceva”, explică Răzvan Marcuș.

Energie din… nimic

După patru ani de muncă însă, ideea dezvoltată la Explore Green Energy, firma lui Răzvan, prinde formă. ArKase este practic o carcasă care, dincolo de a proteja telefonul de șocuri, conține tehnologia necesară pentru a transforma și înmagazina într-un acumulator orice „bucățică” de energie disponibilă în mediul în care telefonul se află.

„Am pornit de la ideea ceasurilor automate. Am încercat să folosesc magneți pentru a obține energie electrică, dar apoi am renunțat și la varianta aceasta, pentru că mi-am dat seama că nu aveam tehnologia necesară pentru a găuri magneți. Și așa am ajuns să folosesc undele de semnal. În forma aceasta, bateria se încarcă folosind mișcarea telefonului, semnalul GSM, semnalul WiFi, lumina și temperatura din mediul ambiental. Vom mai lucra pentru a putea obține energie și din sunetul ambiental și practic din orice sursă posibilă”, spune tânărul antreprenor.

În momentul în care vorbim la telefon, o tensiune de aproximativ 38 de volți se află în jurul capului nostru, tensiune rezultată din radiații. Toate aceste radiații pot fi transformate în energie și, mulțumită zecilor de cipuri din ArKase, ea este înmagazinată în acumulator pentru a fi distribuită printr-un flux continuu către telefon, atunci când acesta se descarcă.

„Toată lumea are semnal 2G sau 3G și nu contează de la ce operator vine, ci cantitatea de radiație. Pentru a folosi și lumina am studiat câteva apariții de la saloane de inventică și am considerat că e util și un astfel de panou foarte subțire. De asemenea, telefonul se încălzește când îl ții în mână sau se încălzește din cauza ambientului în care funcționează. Orice temperatură mai mare de 0 grade poate fi transformată în energie”, explică Răzvan.

Pentru un utilizator mediu, Arkase poate reprezenta astfel șansa de a nu mai avea nevoie de prize, acumulatori portabili sau încărcătoare, întrucât device-ul poate obține doar din mișcare și variații de temperatură până la 500 miliamperi/oră (mAh), iar un smartphone obișnuit consumă aproximativ 400 mAh.

ArKase poate obține doar din mișcare și variații de temperatură până la 500 miliamperi/oră (mAh),   iar un smartphone obișnuit consumă aproximativ 400 mAh.

ArKase poate obține doar din mișcare și variații de temperatură până la 500 miliamperi/oră (mAh), iar un smartphone obișnuit consumă aproximativ 400 mAh.

Un produs 100% românesc

Până în prezent, Răzvan a investit peste 15.000 de euro în ideea sa, iar drumul este încă foarte lung. ArKase se va lansa cel mai probabil în toamna anului 2016, în contextul în care acum mai e de lucru doar la partea de finisaje și design.

„Prototipurile există din aprilie, dar continuăm să aducem chestii noi. Acum suntem în stadiul în care ne ocupăm de finisaje. Vor exista modele pentru anumite modele de telefon, dar și modele compatibile cu orice telefon, pentru a nu fi necesar să scoatem câte o serie nouă pentru fiecare telefon”, spune Răzvan.

În funcție de cât de multe unități vor fi produse, o carcasă ArKase ar putea costa 100-120 de euro, iar producția va fi realziată exclusiv în România. Planul, spune Răzvan, este ca linia de producție a ArKase să fie în Cluj sau în Hunedoara, iar fabrica să aibă în primă fază 30 de angajați.

O altă provocare pentru Răzvan este găsirea unui investitor, care să îi ofere finanțare, dar să îi garanteze tânărului că deciziile referitoare la viitorul ArKase îi vor aparține în totalitate.

„Sunt sigur că ArKase va avea un impact foarte mare. Am investit foarte mult și voi investi mai mult. A început totul ca un hobby și voiam doar să văd ce iese. Apoi mi-am dat seama că este o idee cu potențial și am decis să și produc. Vreau acum să găsesc un partener de afaceri care să investească în proiectul meu. Au fost deja peste 100 de astfel de discuții, dar niciuna nu a avut succes, pentru că eu nu vreau să vând ideea cuiva. Am primit maxim 50.000 de dolari, în contextul în care o astfel de idee costă zeci de milioane de euro. Au încercat să profite de faptul că sunt tânăr și sunt student, dar nu am fost de acord. Cu oricine aș merge mai departe, important e ca eu să dețin 51% și să am autoritate asupra proiectului”, spune Răzvan Marcuș.

ArKase a fost desemnat câștigător în cadrul Transilvania Demo Day,   un eveniment care aduce start-up-urile și comunitatea de inovatori din Cluj-Napoca în centrul atenției, prezentând echipe de oameni creativi, IMM-uri, departamente de cercetare și spin-off-uri creative din cadrul companiilor locale.

 

[stextbox id=”custom” caption=”Delta V, primul telefon independent energetic”]

2-01smallCeva mai departe de a deveni realitate este proiectul Delta V, care se anunță a fi primul smartphone autonom din punct de vedere energetic. „Supraviețuirea” telefonului Delta V se bazează pe surse de energie regenerabilă, precum cea solară, piezoelectricitatea (presupune obținerea de energie electrică prin aplicarea de presiune asupra unui cristal de cuarț) sau triboelectricitate (reprezintă electricitatea statică ce ia naștere prin frecarea intensivă a două corpuri izolatoare. Ele pot fi, de exemplu, o bucată de sticlă și o bucată uscată de piele).

 

[/stextbox]

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. florin copil says:

    buna
    ce s-a ales de proectul acesta?
    unde putem gasi in comert ArKase?

Postaţi un comentariu