Restricții de circulație pentru manifestările de 24 ianuarie. Ce evenimente sunt organizate la Cluj
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru ziua de marți, 24 ianuarie 2017, între orele 20.00 – 20.15, pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentelor prilejuite de , , Ziua Unirii Principatelor Române”.
Restricțiile de circulație vor fi instituite pe traseul: str. Napoca – Piața Unirii – B-dul Eroilor, strada Regele Ferdinand (pe sensul de mers de la intersecția străzii Gh. Barițiu până la intersecția cu B-dul 21 Decembrie 1989). Traficul de la intersecția B-dului 21 Decembrie 1989 cu Piața Unirii va fi deviat pe strada Regele Ferdinand.
Manifestările anunțate de Instituţia Prefectului pentru marţi, 24 ianuarie 2017, includ la ora 10.00, la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o ceremonie militară şi religioasă cu ocazia aniversării a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Ceremonia publică va cuprinde următoarele momente: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiunea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare şi Hora Unirii.
Și Primăria Cluj-Napoca a pregătit un program special de Ziua Unirii. Astfel, de la ora 17.00, în Piaţa Unirii, va avea loc un spectacol folcloric tradițional susținut de artiștii: Mariana Sfechiș, Sergiu Dan Pop, Maria Lobonț, Oana Carmen Bozga, Mihaela și Ciprian Istrate, Mariana Anghel, Dumitru Fărcaș şi ansamblurile folclorice „Crăişorul”, „Dor Transilvan” și Orchestra „Regal Transilvan”.
Programul aniversării ”Micii Uniri” se va încheia cu un impresionant spectacol de focuri de artificii, care va începe de la ora 20.00.
O veste bună pentru clujeni este că în data de 24 ianuarie patinoarul din Piaţa Unirii va avea intrarea liberă.