Regizorul Cristi Puiu, la TIFF: Mă interesează cinema-ul ca mărturie, nu balivernele regizorilor care fac filme pentru a se pune ei în valoare

Foto: Dan Bodea

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a găzduit vineri, 5 iunie, dezbaterea pe tema felului în care a fost reflectată perioada comunistă în cinematografia românească atât înainte, cât şi după 1989. Întâlnirea moderată de jurnalistul Mihnea Măruță, i-a avut ca invitați pe scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu, autorul cărții „Filmul surd în România mută”, regizorul Cristi Puiu și Doru Pop conferențiar la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, critic de film și autor al cărții „Romanian New Wave Cinema: An Introduction”.

Participanţii la dezbatere au căutat răspunsuri la întrebări precum: Care au fost principalele mistificări istorice propagate de cinematografia comunistă?Cum a fost reflectată rezistenţa anticomunistă în filmul românesc? Care a fost relaţia dintre cineaşti şi cenzură în perioada comunistă? Ce supravieţuieşte din cinematografia de propagandă comunistă? Care sunt sechelele mentale şi recuperările adevărului din filmele Noului Val?.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


În ceea ce privește filmele românești înainte de 1989 și valabilitatea lor astăzi, regizorul Cristi Puiu a declarat că a fost și este atașat de filmele românești care înseamnă copilăria și tinerețea lui și dacă se întâmplă acum să le vadă la televizor, nu îl deranjează. „Uitându-mă la ele, mă uit cumva la viața mea. Legat de funcția pe care au avut-o aceste filme, putem specula la nesfârșit în ce măsură sunt ele toxice sau expirate. Nici eu nu înțeleg de ce s-au oprit motoarele după căderea lui Ceaușescu deși existau atâtea promisiuni și scenarii de sertar din partea cineaștilor”, a spus Cristi Puiu, mărturisind că în momentul în care a început să fie interesat de film și-a pus de multe ori întrebarea: ce înseamnă un film bun și ce înseamnă un film prost?. „Filmul care mă interesează pe mine și pe care eu îl socotesc a fi bun este cel făcut de autorul care își pune întrebări pentru a descoperi lumea, iar autorul filmelor proaste este cel care spune cum e lumea”, a precizat cineastul.

Cristi Puiu a precizat, de asemenea, că autorii filmelor istorice astăzi fac filme „despre uniforme, despre efigii, nu despre oamenii din acea epocă”. „Știm cu toții că nu există povești, ci există povestitori. Tu alegi ce moment vrei să extragi pentru a spune povestea zilei de ieri. Atunci ar trebui să îți asumi condiția de interpret al unei povești despre un eveniment care a avut loc. Dar dacă poți să faci asta, de ce să nu spui povestea zilei de azi? De aceea am stat eu departe de filmele istorice. E însă foarte greu să spui povestea zilei de azi pentru că spectatorul trăiește azi și orice disonanță este amendată. Toate sensurile sunt acolo și nu mai este nevoie, ca autor, să construiești o metaforă pentru a spune ceva. Poziția regizorului de azi în raport cu propriul lui film este în sală, alături de spectator. Cineaștii din noul val au pasat mingea în terenul spectatorului”, a declarat Cristi Puiu.

„Nu mă interesează cinema-ul decât în măsura în care este mărturie. Cred că autorii sunt martori. Am creierul prea mic pentru a cuprinde și balivernele unora care fac filme ca să se pună ei în valoare. Am o problemă cu filmul care arată către autor”, Cristi Puiu

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


Din punctul de vedere al jurnalistului Cristian Tudor Popescu, trei filme pot fi considerate vârfuri ale cinematografului anti-sistem înainte de 1989: Directorul nostru (1954, r. Jean Georgescu), Reconstituirea (1969, r. Lucina Pintilie) și Croaziera (1982, r. Mircea Daneliuc). „Dar până și în aceste filme trebuia să existe un detaliu care să invalideze toată construcția. Propaganda cinematografică presupunea de la bun început, din anii ’50, să încarci fiecare metru de peliculă cu cât mai mult mesaj. Propaganda a indus acest mod de a lucra ani de zile. Acest mod propagandistic, din păcate, s-a imprimat și asupra modului de a scrie și atunci când s-au apucat să facă filme antisistem, au făcut-o tot cu mesaj. În anii ’80 s-a ajuns la un delir hermeneutic pentru că orice imagine era interpretată de către public chiar dacă nu transmitea un mesaj. După 1989 a fost o perioadă tristă timp de zece ani, în care marii regizori erau incapabili să se despartă de reflexele pe care le aveau înainte de 1989. Primul film de ficțiune care face referire la politica din România de după 1989 este cel din 1996, al lui Lucian Pintilie, «Prea târziu».”, a precizat Cristian Tudor Popescu, amintind că în anul 2000, odată cu filmul „Marfa și banii”, în regia lui Cristi Puiu, se produce reacția cineaștilor la ideea libertății de interpretare a spectatorilor și dispariția regizorului-dictator. „Ei nu mai vor să creeze spectatorilor convingeri, nu mai vor să le bage în cap idei, vor doar să le creeze stări din care să rezulte o schimbare absolut voluntară a condiției lor umane în timp. Filmul de propagandă pe scară largă nu mai funcționează și filmul politic este tot mai greu de făcut în actualul context mediatic”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

În ceea ce privește ideea dificultății de a face cinema despre ziua de astăzi, Cristian Tudor Popescu a dar exemplul „fabulos” al filmului Doar cu buletinul la Paris. „Regizorul a pus acolo tot ce este în jurul nostru mai în trend: și amintirea revoluției, și televiziunea, și populismul și a trebuit să iasă un film în care oamenii să se regăsească. Cu toate acestea, filmul nu atrage decât doi-trei oameni în sală. Regizorul a pus tot ce a crezut din ziua de astăzi, dar ziua aia e foarte departe”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


Doru Pop a atras atenția asupra inculturii generalizate și asupra lipsei educației cinematografice în România acestor zile. „Aceste filme realizate înainte de 1989 continuă să fie difuzate astăzi din acțiuni care țin de incapacitatea sistemului românesc de a genera producții românești. UE ne-a obligat să difuzăm 25% filme românești dar, pentru că nu le avem, le luăm pe cele din anii ’60-’70”, a spus Doru Pop. Criticul de film Doru Pop a vorbit, de asemenea, despre momentul apariției cinema-ului de nou val, care „servește filme pentru o altă ideologice, pentru alți comisari”. Cu referire la filmul politic de azi, criticul de film a apelat la comparația dintre producțiile „Aferim”, în regia lui Radu Jude și „Comoara”, filmul recent premiat la Cannes în regia lui Corneliu Porumboiu. „În opinia mea, filmul Comoara refuză în mod clar mesajul politic, ceea ce îl face în viziunea mea un film bun. Aferim este un film mai puțin bun pentru că este un film politic”, a spus Doru Pop, contrazis de Cristian Tudor Popescu. „Aferim nu este un film politic și valoarea lui nu stă nicidecum în vreo politică”, a replicat jurnalistul.

Doru Pop/Foto: Dan Bodea

Doru Pop/Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea


Publicitate

Postaţi un comentariu