Regizoarea Agnès Varda, omagiată la TIFF 2019 cu trei dintre cele mai importante producții ale sale

JR și Agnes Varda/Foto: The Wrap

După 60 de ani în care a marcat cinema-ul francez, regretata regizoare Agnès Varda, recent dispărută dintre noi, va fi omagiată în cadrul secțiunii 3 x 3,  la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca), o șansă de a o redescoperi pe ,,mama Noului Val Francez’’.

3 x 3 – In memoriam Agnès Varda (30 mai 1928 – 29 martie 2019)

Un omagiu adus reginei cinematografiei franceze, scurta selecție de filme proiectate anul acesta la TIFF în cadrul secțiunii 3×3 evocă stilul inconfundabil al legendarei Agnès Varda. În cei 60 de ani de carieră, Varda a alternat între ficțiune și documentar, păstrând, în același timp, o viziune cinematografică unică. Un simbol inegalabil al Noului Val Francez, artista a primit de-a lungul timpului numeroase distincții de onoare la cele mai importante evenimente cinematografice din lume: César (1997), Palme d’Or la Cannes (2005), un Leopard de onoare la Locarno (2014), Berlinale Camera (2019) și a fost prima femeie regizor care a primit Premiul pentru întreaga carieră la Oscar (2017), fiind totodată și cel mai în vârstă câștigător al râvnitei statuete.

Cleo de la 5 la 7

Selecția TIFF propune 3 dintre cele mai importante producții ale sale: Cléo de 5 à 7 (Cleo de la 5 la 7, 1961) este un mix de documentar și ficțiune, în care protagonista, o cântăreață de succes, așteaptă rezultatul unei biopsii în intervalul orar din titlu.  Sans toit ni loi (Fără acoperiș și fără lege, 1985), premiat cu Leul de aur la Festivalul de Film de la Veneția, este portretul complex al unui suflet pierdut într-o lume total indiferentă.

Forța și originalitatea incredibilă a cineastei franceze se regăsesc și în Visages Villages (Chipuri, locuri, 2017), realizat la vârsta de 89 de ani, alături de fotograful JR, unul dintre cei mai importanți artiși vizuali ai momentului. Nominalizat la Oscar, premiat la Cannes și  desemnat cel mai popular documentar la Vancouver, documentarul spune poveştile unor oameni obişnuiţi într-o manieră neobişnuită.

Agnès Varda s-a stins din viață pe 29 martie 2019, lăsând iubitorilor de cinema o moștenire inestimabilă, un model de curaj și creativitate și o adevărată sursă de inspirație.

În semn de omagiu, Festivalul de Film de la Cannes (14-25 mai) dedică posterul celei de-a 72-a ediții regretatei regizoare Agnes Agnès. Aceasta este înfățișată în timpul filmărilor primului ei lungmetraj, “La Pointe Courte”, în 1955.

Selecția de filme incluse în 3×3 Agnès Varda sunt prezentate la TIFF 2019 în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Distribuie:

Postaţi un comentariu