Zilele Clujului 2015. Program vineri, 22 mai 2015

Foto: Dan Bodea

Zilele Clujului debutează vineri, 22 mai 2015, cu evenimentul „Studenţii dau Culoare Clujului”. Studenții vor demonstra că sunt o forţă şi un element esenţial în dinamica oraşului nostru. Manifestarea va avea loc vineri, 22 mai 2015, de la ora 9.00, la Sala Polivalentă, unde studenţii universităţilor clujene vor lua parte la „Închiderea anului universitar”. De la ora 10.30, aceştia vor participa la Parada Universităţilor Clujene, după care, vor ajunge în Piaţa Unirii la un spectacol de culoare pe ritmurile orchestrei Bigg Dimm A’Band.

Piața Unirii

Ziua de vineri continuă în Piața Unirii unde, începând cu ora 18: 00 elevii şcolilor clujene vor bate recordul de cel mai mare „Cup Song”, pe ritmurile melodiei „ When I’m Gone” c ântate de Alexandra Ungureanu & Crush.  

Începând cu ora 19:00, pe scena din Pia ța Unirii vor concerta  David & The Six Martini Band, Vunk şi, în premieră, va urca pe scenă, împreună, trupa Iris cu legendarul solist Cristi Minculescu, dar şi cu Dan Bittman, soprana Felicia Filip şi actorul clujean Dan Chiorean.

Piața Muzeului

Concerte live ale trupelor clujene:

19:00 The Beat (acustic)

19: 30 Ad Libitum Voices

20:00 Indie Folker

21:00 Jazzybirds

22:00 Teatru Stradal – Parola Bianca – Moonlight Invasion

Str. Mihail Kogălniceanu

10:00 – 22:00

 Promenada C ărților

 Promenada Multiculturalității

„UBB – aduce o lume într-un oraș”

T ârgul meșterilor populari clujeni   

Participă și meșteri populari din orașele înfrățite Zagreb (Croația), Pécs (Ungaria), Suwon (Coreea de

Sud), precum şi comunităţi și alte centre culturale.

Festivalul Culinar Internațional –  str. Mihail Kogălniceanu

10:00 Deschidere program

15:45 Șampanie inaugurală cu somelierul Laurențiu Fărcaș

Demonstrații și degustări culinare

16:00 – Salad Box

16:30 –Klausenburger

17:00 – Preparat coreean

– orașul înfrățit Suwon

17:30 – Chef Ioan Fatol

18:00 – Chef Adrian Pop

18:30 – Chef Cezar Munteanu

17:3 0Vernisaj expoziție ”Point of View”

Scena Urban ă

Concerte scena Str. Mihail Kog ălniceanu

20:00 Score Band

21:00 Trupa Puzzle

Str. Potaissa – Zidul Cet ăţii – Tab ăra Antică și Medievală

18:00 Deschiderea Tabere i Istorice

Terra Dacica Aeterna

Vulturii din Călata

Paladinii de Terra Medies

Dragonii de Transilvania

Armata Neagră a lui Matia Corvin

Ordinul Basarabilor

19:00 Nebunul care vinde-nțelepciune

La Fontaine – spectacol de fabule medievale

19:30 Teatru de păpuși – Roman Năzdrăvan

Memo 10

11: 00-18:00 Ziua culinară japoneză

Tokyo Group

Bucătarul nr. 3 în lume la World Sushi Cup

Bld. Eroilor

10:00 – 14:00 Ateliere de Creație – Civic Art

Liceul de Arte Plastice “Romul Ladea”

14:00 Lansare Sharebooks – Mini-concerte, interviuri și piese de teatru – Față-n Față

15:00 RoboTactica – Concurs de sumo între roboți

Clubul Studenților din Universitatea Tehnică

17:00 – 21:00 Animație Stradală Famous

Teatru în cadrul Festivalului Man.In.Fest:

14:00 Devenir

15:30 Golden

16:30 Stillman Theatre

18:00 Inevidenza

19:00 Cântăreții din Bremen

20:00 Varina

Casino – Parcul Central

14:00  Lansarea volumului „Cortez” – Povestea mezzosopranei Viorica Cortez

Autor: Marius Constantinescu

15:00 Inaugurarea ansamblului statuar “Scara Lumii” a sculptorului Liviu Mocan

14:00 – 18:00 Youth Fair

Parcul Central „ Simion B ărnuţiu”

10:00 – 2 0 :00 The Fun Zone – Escaladă, canoeing, tir cu arcul, trambulină, tiroliană

Outdoor4You

Salvamont Salvaspeo Vlădeasa Cluj

La Terenuri – Mănăștur

Ateliere pentru tineri și copii
16:00 Atelier Foto
17:00 Atelier de Dj-ing
17:00 Macheta Participativă a Zonei #1
Concerte
19:00 Rev
20:00 Cover Up Band

21:00 Puiu la Vinil

Asociația Colectiv A

Tur Ghidat

Cluj -Napoca, oraşul multicultural al Transilvaniei

Plecare: ora 17:00

Bld. Eroilor nr.6-8 – C.I.T.

Durata: 2h

Cluj Guided Tours

Reactor

str. Petöfi Sándor, nr. 4

11:00 Teatru Pentru Copii

Rogvaiv

Locurile sunt limitate!

19:00 Microstagiune pentru liceeni

Distribuie:

Postaţi un comentariu