Mélanie Pain: franțuzoaica cu o voce de neuitat

Mélanie Pain

Născută la Caen, Franța, Mélanie Pain a studiat științe politice și a lucrat în publicitate înainte de a-și începe cariera muzicală. Un demo înregistrat ca probă pentru un prieten a ajuns la cei de la Nouvelle Vague, care au rămas surprinși de timbrul inconfundabil și au vrut să o cunoască, deși tânăra nu era cântăreață. După șase luni, înregistrau primul album împreună, iar apoi au urmat și turneele în toată lumea.

Primul album solo, „My Name” (2009), reprezintă un mix de stiluri și tendințe, fiind generat de muzica diversă a cunoscuților lui Mélanie. De altfel, aici apar nume precum Julien Doré, Phoebe Killdeer și Thomas Dybdahl. În 2012, artista a lansat în Australia cel de-al doilea album solo, „Bye Bye Manchester”, de această dată un album creat majoritar de ea.

„A fost foarte important pentru mine să-mi scriu eu cântecele. Aveam nevoie să găsesc o metodă să comunic cu cei care veneau la concertele mele, așa că am început să compun – muzică și versuri”, explică Mélanie. Artista este inspirată de nume precum Ed Harcourt, The Smiths, Joy Divison, Nick Drake, PJ Harvey. „Îmi plac muzicienii care vin pe scenă și se comportă firesc, le poți vedea personalitatea, nu-și construiesc un personaj”, mai spune ea.

Franțuzoaica a mărturisit că preferă concertele în spații mai mici față de zone precum stadioanele, deoarece îi place să comunice direct cu audiența, să urmărească mimica în timp ce cântă și să afle de aici preferințele spectatorilor.

„În România am mai cântat la București, Timișoara și Alba-Iulia. Este pentru prima dată când ajung la Cluj-Napoca și abia aștept să văd reacțiile spectatorilor și să comunic cu ei”, a declarat Mélanie Pain.

Concert extraordinar la Opera Maghiară

Concertul susținut de Mélanie Pain este singurul eveniment desfășurat în interior al festivalului și totodată singurul unde accesul se realizează pe bază de bilet. „Prin aducerea Mélaniei Pain pentru prima dată la Cluj-Napoca extindem festivalul la Opera Maghiară, o sală cu o acustică deosebită și care întrunește condițiile exigente ale artistei. Ca o excepție de la evenimentele festivalului, unde accesul este gratuit, capacitatea limitată a sălii ne-a determinat să introducem la acest concert accesul pe bază de bilet”, a declarat Alin Vaida. Biletele costă 50 de lei și sunt disponibile la Casieria Operei Maghiare, la Iulius Mall și la punctul info din Parcul Central, precum și online, pe biletmaster.ro.

„Îmi plac muzicienii care vin pe scenă și se comportă firesc, le poți vedea personalitatea, nu-și construiesc un personaj” – Mélanie Pain

[stextbox id=”custom” caption=”Cariere paralele: cu Nouvelle Vague și solo”]

Discografia Mélanie Pain începe în 2004, împreună cu Nouvelle Vague, trupă ce a făcut-o cunoscută și împreună cu care concertează și în prezent. Au urmat Villeneuve – First Date în 2005; Nouvelle Vague – Bande à part (2006), cu celebra melodie Dance with Me; Nouvelle Vague 3 (2009). De altfel, 2009 este și anul în care debutează cariera solo a artistei, odată cu lansarea albumului My Name, de unde au devenit în scurt timp hituri melodii precum La cigarette, Ignore-moi și My Name.

Colaborarea cu Nouvelle Vague continuă, iar în 2010 trupa lansează, cu Mélanie ca interpret vocal principal, albumul Couleurs sur Paris. Urmează apoi doi ani de pauză, în care artista se dedică maternității, pentru a reveni în 2012 cu By Bye Manchester, album lansat inițial în Australia și Asia și un an mai târziu în Europa.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu