Războaiele politice au adus România-Spania la Cluj. Vasile Dîncu: „Primarul Capitalei vrea să pară o statuie a legalității”

Foto: Dan Bodea

Războiul Capitalei cu Clujul pe tema locului de disputare a meciului amical de fotbal România-Spania continuă. Primarul general interimar al Bucureștiului i-a cerut vicepremierului să grăbească procesul de omologare a materialelor din care este construit acoperișul Arenei Naționale, iar răspunsul lui Vasile Dîncu nu a întârziat: acesta a explicat că documentația exista deja, meciul putea fi organizat la București, dar primarul Răzvan Sava a folosit acest subiect pentru a-și face campanie.

Vasile Dîncu a declarat la Zalău că meciul România-Spania putea avea loc în București, dar organizarea a fost blocată de primarul general interimar Răzvan Sava, care a vrut să pară „o statuie a legalității”.

„Vreau să îi răspund mai complex domnului Sava. Nu am vrut să frâng așa de la început cariera unui tânăr politician. Înainte de a comunica public am adunat trei ministere care au lucrat la  o soluție alături de ISU, Inspectoratul de stat în construcții și reprezentanți ai Primăriei Capitalei. Am lucrat la un dosar de câteva sute de pagini privind organizarea securității spectatorilor la meciul România-Spania. Aveam toate condițiile, ne pregăteam să anunțăm acest lucru, dar în ultimul moment a venit domnul primar și ne-a spus că dacă nu schimbăm legea pentru ca el să primească autorizație, atunci el nu este de acord pentru că el vrea să respecte legea întru totul”, a explicat Vasile Dîncu.

Vicepremierul spune că Răzvan Sava a transformat această problemă într-un joc politic, iar prețul a fost plătit de bucureșteni, care nu vor mai putea vedea meciul România-Spania pe Arena Națională.

„El a vrut să fie o statuie a legalității și să ne arate că vechiul primar nu a făcut ceea ce trebuie pentru stadion și alte chestiuni în prag de campanie. Îmi pare rău că un tânăr politician are o astfel de atitudine față de o problemă publică atât de importantă. Noi am am pregătit toate documentele. Există în acest moment toate condițiile pentru ca meciul cu Spania să se desfășoare la București în 27 martie. Este numai problema acceptului primărie. Noi am încercat în acel moment să îl convingem, ne-am asumat responsabilitatea noi și inclusiv FRF, dar nu am găsit înțelegere. Văd că acum a găsit soluția și face mișcări politice, dar noi nu putem schimba legea astfel încât să optimizăm populismul politicienilor din campanie și nici nu putem să eliminăm lipsa de curaj a celor care se gândesc în primul rând la carieră și nu la oameni”, a mai spus Vasile Dîncu.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu