RAADPP şi sătenii din Chinteni au căzut de acord asupra reparaţiilor de pe drumurile din zonă

Foto: Dan Bodea

După ce vineri 50 de locuitori din satele comunei Chinteni au venit la şedinţa de CJ pentru a se plânge că RAADPP nu repară drumurile dintre aceste sate, astăzi s-a ajuns la un consens pe tema reparaţiilor care urmează să se facă pe aceste drumuri.

La Chinteni astăzi a avut loc o întâlnire la care s-a discutat despre nemulţumirile cetăţenilor comunei în legătură cu starea unor sectoare de drum de pe DJ 109 şi pentru stabilirea cadrului necesar executării lucrărilor de întreţinere a drumului judeţean Pădureni – Satu Lung. La întâlnire au participat reprezentanţii RAADPP Cluj, ai comunităţii şi Primăriei Chinteni şi ai constructorului SC Diferit SRL Cluj.

În urma discuţiilor, s-a decis realizarea următoarelor lucrări de întreţinere: executare şanţuri,  tăieri acostamente,  reprofilare drum cu autogreder şi adaos de piatră spartă şi cilindrare. Bugetul alocat acestor lucrări este de 250.000 de lei.

Reprezentanţii primăriei şi comunităţii din comuna Chinteni au refuzat soluţia propusă de specialiştii RAADPP Cluj de a realiza lucrări de aşternere de covor asfaltic pe un sector de drum cu o lungime de un kilometru şi lucrări de reprofilare drum pe tronsoanele rămase.

“Important de menţionat este faptul că drumul în cauză nu a constituit o prioritate pentru primăria Chinteni la începutul acestui an, de vreme ce aceasta a refuzat propunerea RAADPP Cluj de a prelua drumul în administrarea primăriei. Acest lucru ar fi permis accesarea de fonduri europene (Programul POSDRU sau alt program de accesare fonduri europene pentru perioada 2015-2020 ) sau guvernamentale necesare executării unor lucrări de modernizare de drumuri, aşa cum au procedat primăriile din Aiton şi Săvădisla. Astfel, nu s-ar fi ajuns în situaţia actuală, cu atât mai mult cu cât, în strategia de dezvoltare a drumurilor judeţene Master Plan Cluj 2015-2020, asfaltarea DJ 109V Pădureni – Satu Lung este programată în perioada 2018-2020”, se arată în comunicatul RAADPP.

Membrii comunităţii comunei Chinteni sunt nemulţumiţi şi de faptul că pentru aceste lucrări au fost alocaţi doar 200.000 de lei (plus 50.000 de lei alocaţi în urma rectificării bugetare), deşi le-au fost promişi 400.000 de lei, şi au declarat că vor cere explicaţii consilierilor judeţeni la următoarea şedinţă de CJ.

Distribuie:

Postaţi un comentariu