RAADPP îl contrazice pe Seplecan: anul acesta s-au asfaltat 60 de kilometri de drumuri şi s-au plombat doar cinci drumuri

RAADPP răspunde unor declaraţii recente ale preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, făcute în cadrul unei emisiuni live pe un portal media, declaraţii prin care susţinea că se fac presiuni ca pe drumurile din judeţ să se meargă în continuare cu plombări şi nu cu covor asfaltic.

Astfel, reprezentanţii regiei susţin că în acest an s-au făcut lucrări de plombări pe doar cinci drumuri județene: DJ 109, Borșa-Vultureni; DJ 109A, Chinteni-Vultureni; DJ 107M, Luna de Sus-Săvădisla; DJ 108C, DN 1-Mănăstireni; DJ 109E Viile Dejului-Vad.

În schimb, anul trecut s-au executat lucrări de asfaltare pe 50 de kilometri de drumuri județene, iar în acest an s-au executat lucrări de asfaltare pe următoarele drumuri județene: DJ 172F, Mintiul Gherlei-Mica (1,5 kilometri), DJ 172F, Mica-limită județul Bistrița (6,0 kilometri), DJ 107N, Băișoara-Valea Ierii (2,2 kilometri), DJ 107N, Gura Râșca-Someșul Rece (2,02 kilometri), DJ 109B, Fundătura-Cornești (2,1 kilometri), DJ 182E, Chiuiești-Mănăstirea Cășiel (2,0 kilometri), DJ 109D, Jucu (1,9 kilometri), DJ 108B, limită județul Sălaj-Bobâlna-Dej (15,0 kilometri), DJ 161N, DN 16-Suatu (1,8 kilometri), DJ 108C, Mănăstireni-Călata-Mărgău (2,6 kilometri), DJ 161B, Bogata-Călărași (1,0 kilometri), DJ 161D, Unguraș (4,5 kilometri), DJ 161A, Cojocna (2,4 kilometri), DJ 150, Frata (4,5 kilometri), DJ 109C Fizeșu Gherlei (1,5 kilometri), DJ 105L, Florești (1,6 kilometri), DJ 109D, Sic (3,2 kilometri) şi DJ 107P, Mărișel (4,62 kilometri). Adică un total de 60,44 kilometri de drumuri județene.

De asemenea, RAADPP Cluj a efectuat și lucrări de marcaj rutier pe o lungime totală de 259,275 kilometri de drumuri județene (145,100 kilometri în perioada august-noiembrie 2014 și 114,175 kilometri în intervalul aprilie-iulie 2015).

„În legătură cu afirmația domnului președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, mai exact „am fost în teritoriu și s-a plătit pod și nici nu exista pod pe acel drum”, RAADPP Cluj precizează că în acest an s-au executat lucrări de investiții la trei poduri, cele din Suatu, Berind și Mica. RAADPP Cluj va sprijini orice sursă de finanțare pentru modernizarea drumurilor județene, însă referitor la intenția Consiliului Județean Cluj de a angaja un credit, pentru o mai corectă informare, RAADPP Cluj arată că sunt necesare studii de fezabilitate care nu pot fi realizate într-un timp mai scurt de șase luni, selectarea prin achiziție a creditului bancar durează cel puțin trei luni, iar licitațiile de proiectare și execuție a lucrărilor nu pot fi realizate într-un termen mai scurt de patru luni”, se arată în comunicatul regiei.

Tot potrivit aceluiaşi document, Seplecan, de la numirea sa ca preşedinte al CJ Cluj, nu a mai semnat nicio dispoziție de lucru pentru intervenția pe drumurile județene și nu a semnat niciun transfer de sume pentru lucrările efectuate atât pe investiții, cât și pe întreținere către firmele executante: SC Samus Construcții Dej SA, Construct Perom SRL Bistrița, SC Diferit SA, Drumuri și Poduri Județene Cluj SA și Societatea de construcții Napoca SA.


Publicitate

Postaţi un comentariu