PS Florentin, la Vatican: “Papa Francisc vine în România. Este o certitudine”

Episcopii romano catolici şi greco-catolici din România şi Republica Moldova au luat parte între 5-10 noiembrie 2018, la Vizita periodică ad limina apostolorum – la mormintele Apostolilor, la Roma.

Programul vizitei a cuprins celebrări ale Sfintelor Liturghii în cele patru biserici papale ale urbei romane: bisericile construite pe mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – biserica vaticană San Pietro şi biserica San Paolo Fuori le Mura; în cea mai veche catedrală a Romei – biserica San Giovanni in Laterano, şi, la încheierea vizitei, în bazilica Santa Maria Maggiore – monument istoric din sec. V creştin, înscris în patrimoniul mondial. De asemenea, zilnic au avut loc vizite şi colocvii la diferitele Congregaţii şi Consilii ale Curiei Romane.

Momentul central al vizite a fost joi, 8 noiembrie 2018, când Ierarhii catolici au celebrat Sfânta Liturghie împreună cu Sfântul Părinte, Papa Francisc, în capela „Sfânta Marta” din Vatican, şi, după celebrare, au fost primiţi în audienţă comună de către Pontiful Roman.

„I-am arătat Sfântului Părinte imaginea cu Episcopii Martiri și pe cea cu Cardinalul Iuliu Hossu – (nn. cei 7 Episcopi greco-catolici morţi în faimă de martiri sub regimul comunist, a căror Cauză de Beatificare este în curs), la vederea cărora, Sfântul Părinte a spus: «da, îmi aduc aminte, știu bine despre ce este vorba» și a spus chiar mai mult: «am discutat cu Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților și Cauza merge înainte». Această veste m-a bucurat foarte mult. A mai spus că vor avea loc, pe anumite etape concrete, citirea şi judecarea dosarelor Episcopilor noștri Martiri.”, spune PS Florentin.

I-am vorbit Sfântului Părinte despre aniversarea de 165 de ani a Eparhiei de Cluj-Gherla și despre catedrala noastră în construcție (nn. din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca) care va fi dedicată Martirilor și Mărturisitorilor sec. Al XX-lea. După ce m-a ascultat, Sfântul Părinte a spus: «iată, sângele Martirilor poate fi un element care să unească Bisericile noastre și un pas important pe calea ecumenismului pe care dorim să îl continuăm, ca să urmăm în primul rând voința Mântuitorului căreia cu toții ne supunem”.

Ierarhul clujean a mai menţionat faptul că între temele generale abordate în discuţiile cu Papa Francisc, „s-au abordat aspectele legate de vizita Sfântului Părinte în România. Ne-am bucurat, pentru că vizita nu mai este o probabilitate, este o certitudine și rămâne doar de stabilit perioada exactă când va avea loc și traseul pe care îl va face Sfântul Părinte cu această ocazie. Ne-am bucurat pentru această veste bună, așa cum ne-am bucurat și pentru vestea bună despre stadiul avansat al Procesului de Beatificare a Episcopilor noștri, cu speranța de a putea pune împreună aceste două mari evenimente ale Bisericii noastre Catolice din România”, a subliniat Episcopul de Cluj-Gherla.

Astăzi, de la ora 9.30, Episcopii români au celebrat Sfânta Liturghie şi un „Te Deum” în Bazilica San Vitale, la sediul misiunii române romano-catolice din Roma.

Ultima vizită ad limina apostolorum a Episcopilor la Sfântul Scaun înainte de regimul comunist a fost în 1937. Vizitele s-au reluat după căderea regimului comunist, în 1991, 1996, 2003 și 2010.

Distribuie:

Postaţi un comentariu