Primul zbor spre Malaga de pe Aeroportul Avram Iancu

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță faptul că astăzi,  2 august 2016, compania aeriană Wizz Air începe operarea primului zbor spre Malaga – Spania, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână.

Primul zbor Wizz din Cluj-Napoca a decolat în noiembrie 2007. Până în prezent, de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Wizz Air operează cu 5 aeronave și oferă zboruri pe 28 destinații spre 13 țări.

Malaga reprezintă cea de-a 7-a destinație spre Spania disponibilă pasagerilor prin intermediul zborurilor directe cu plecare de pe Aeroportul Internațional Cluj. Noua destinație, Cluj-Napoca – Malaga, se va opera, pe tot parcursul anului, cu o aeronavă de tip Airbus A320 de 180 de locuri, în zilele de marți și sâmbătă după următorul program:

Segment sezon vară 2016 Zile de operare Oră plecare Oră sosire
Cluj-Napoca – Malaga -2—6- 18:05 21:05
Malaga – Cluj-Napoca -2—6- 21:40 02:30
Segment sezon iarnă 2016 Zile de operare Oră plecare Oră sosire
Cluj-Napoca – Malaga -2—6- 17:50 20:30
Malaga – Cluj-Napoca -2—6- 21:05 01:40
Distribuie:

Postaţi un comentariu