Primul titlu olimpic la Rio, obținut de echipa de scrimă în finala cu China

Foto: Digisport.ro

După șase zile de așteptare, delegația României obține prima medalie la Olimpiadă. Echipa feminină de scrimă a câștigat aurul olimpic împotriva campioanei în exercițiu China, cu scorul general de 43-37 , la finele unui meci în care româncele au condus și au dominat ostilitățile în drumul lor spre primul titlu olimpic.

Echipa României, formată din Ana Maria Popescu, Simona Pop, Loredana Dinu și Simona Gherman au obținut prima medalie a României, una de aur, în finala cu campioana olimpică de la Londra, China.

România a condus de la primele dueluri.  Româncele au avut evoluții excelente și au ținut China la cel puțin două tușe încă din startul partidei. Releul șase al Simonei Gherman s-a încheiat cu 7-5 pentru românca deținătoare a titlului european.

În releul al șaptelea, pe planță și-a făcut apariția și rezerva Loredana Dinu, care nu mai luptase la această olimpiadă, însă împotriva chinezoaicei Hao J., rezerva în echipa sa de asemenea, a reușit să termine cu scorul de 3-2 și 24-16 la general.

Penultimul releu al finalei a însemnat o încercare nebunească de recuperare a chinezoaicei Sun Y., care a presat-o pe Simona Gherman și a recuperat  trei tușe (6-9), la finele unui duel aprig între cele două combatante.

Cu 3 minute înainte de final, pe ultimul releu, la scorul 30-25, pe planșă au intrat Ana Maria Popescu și Xu A. Românca a punctat primele patru tușe, chinezoaica revenind la viață abia după un minut, la 34-26 pentru românce. Aceasta a recuperat rapid și cu 30 de secunde până la final scorul releului era de 8-8, insuficient pentru asiatice care au cedat în fața României cu 43-37

Astfel, România obține prima medalie la această olimpiadă dar și primul titlu olimpic pe echipe.

Distribuie:

Postaţi un comentariu