Primul departament de recuperare robotizată din Cluj, deschis la Spitalul de Recuperare Polaris Medical

Pacienții care suferă de un deficit motor sever ca urmare a unui accident vascular cerebral au șansa să-și recupereze abilitățile de mișcare prin intermediul recuperării robotizate în cadrul Spitalului de Recuperare Polaris Medical din județul Cluj. Aici s-a deschis un departament de recuperare robotizată, prin achiziția unor echipamente de ultimă generație, menite să asigure o recuperare eficientă a pacienților cu patologie din sfera neurologică și ortopedică prin intermediul unor sisteme robotizate de tip exoschelet. Investiția se ridică la suma de 450.000 euro.

Terapiile robotizate realizate prin intermediul echipamentelor Lokomat Pro și Armeo Spring aduc beneficii importante în recuperarea și antrenamentul mersului, creșterea funcționalității membrelor superioare și stimulării neuroplasticităţii. 

Lokomatul este un sistem computerizat complex bazat pe reproducerea fiziologică a mersului în condițiile asigurării unui mediu cât mai sigur pentru pacient. Astfel, susținut cu ajutorul sistemului de preluare a greutății corporale, pacientul va executa, prin intermediul ortezelor reglate individual, un program de antrenament progresiv al mersului și își va restabili un tipar fiziologic, corect al mișcărilor.

 “Avand în vedere numărul mare de pacienți cu patologie din sfera neurologică, în special pacienți care au suferit un accident vascular cerebral (AVC) și care au nevoie de recuperare, necesitatea unei astfel de investiții a venit oarecum firesc. Planurile de recuperare ale pacienților sunt individualizate, iar includerea acestor proceduri robotizate alături de terapiile clasice vor duce cu siguranță la progrese semnificative în recuperarea deficiențelor produse de boală.” – Dr. Mihai Câsu, medic primar psihiatru- Director Medical la Polaris Medical.primului departament de recuperare robotizata din Cluj

De terapiile robotizate vor beneficia atât pacienții internați, cât și cei care se prezintă în regim ambulator. Medicii specialiști din cadrul Spitalului Polaris vor individualiza planul de tratament al pacienților astfel încât aceștia să beneficieze de cele mai potrivite și mai moderne tehnici de recuperare. 

Distribuie:

Postaţi un comentariu