FOTO/ Primele pubele subterane, inaugurate în Zorilor

Primele pubele subterane de colectare selectivă a gunoaielor de la cetăţeni vor fi puse în funcţiune astăzi în cartierul clujean Zorilor. Acestea fac parte dintr-un proiect pilot început de firma Rosal.

Sistemul funcţionează ca un lift. Maşina firmei de salubrizare este dotată cu o pompă hidraulică. Se conectează un furtun la platforma pe care stau coşurile de gunoi, şi imediat, prin presiune, ridică tomberoanele. Fiecare sistem este format din 4 pubele (respectiv, sticlă, platisc şi metal, hârtie şi carton şi deşeuri menajere). Iar la suprafaţă totul arată ca nişte coşuri de gunoi ceva mai mari.

“Am făcut acest sistem pe strada Luceafărului, investiţia este de 17.000 de euro, dar dacă primăria doreşte noi îl putem implementa şi în altă parte şi atunci costurile de realizare vor mai scădea. Principalul avantaj este că totul e mult mai igienic, nimeni nu mai are acces să răscolească gunoaiele, în pubele nu mai poate pătrunde nici măcar un şoricel, deci va fi mult mai curat şi fără mirosuri. Se pot folosi în continuare gunoierele noastre pentru golire, doar că vor fi dotate cu un furtun special pentru  ca maşina să poată fi conectată la sistemul cu pompă hidraulică ce ridică pubelele la suprafaţă ca un fel de lift pentru a fi golite. Capacitatea este de 5 metri cubi pentru fiecare fracţie”, a precizat directorul Rosal Cluj, Ioan Mureşan pentru Transilvania Reporter.

Potrivit Biroului de presă al primăriei, sistemul ar urma să fie realizat în cadrul aceluiaşi proiect pilot şi în cartierul Mănăştur pe strada Clăbucet şi în cartierul Grigorescu pe strada Alexandru Vlahuţă.

Puteţi vedea câteva imagini de la probele de astăzi realizate în prezenţa primarului Emil Boc.

Foto Dan Bodea

 


Publicitate

Postaţi un comentariu