Primăria va cumpăra Cinema Favorit

Foto Dan Bodea

Consilierii locali au votat astăzi exercitarea dreptului de preempţiune în cazul cumpărării clădirii de pe strada Horea numărul 4, apartament 1, în care funcţionează Cinema Favorit, pe vremuri cunoscut ca Cinema 23 august.

Imobilul a fost restituit în natură foştilor proprietari în baza legii 10 din 2001, dar pe durata de la depunerea cererii până la intrarea în posesie a proprietarilor nu a fost întreţinut, se arată în referatul de specialitate ce însoţeşte proiectul de hotărâre. Societatea TI Trust Invest SA a solicitat primăriei printr-o cerere depusă în martie 2016, să îşi exercite dreptul de preempţiune pentru cumpărarea acestei clădiri, preţul cerut de proprietari fiind de 380.000 de euro.

Clădirea are o vechime de 116 ani, fiind edificată în 1904. Apartamentul care urmează a fi cumpărat de municipalitate se situează la parter şi este alcătuit din local pentru cinematograf şi trei despărţituri de pivniţă, având suprafaţa utilă de circa 300 de metri pătraţi.  Comisia constituită prin HCL 66/2015 a fost mandatată să negocieze preţul de cumpărare al acestui imobil.

“Vă mulţumesc şi vă felicit că aţi acceptat cumpărarea Cinema Favorit, fost 23 august, pentru că ştim cu toţii că este o clădire cu valoare istorică pentru oraş”, a spus primarul Emil Boc în plenul CL. Hotărârea a fost votată cu unanimitate de voturi.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu