Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0, 34%

Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0, 34% faţă de luna anterioară, după ce alimentele s-au ieftinit cu 1, 6%, astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4, 41%, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari reduceri de preţuri au fost înregistrate la categoriile “legume şi conserve de legume” – 13, 3% şi “fructe şi conserve din fructe” – 4, 49%. Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0, 5%, respectiv cu 0, 3%. Cel mai mult s-au scumpit ţigările şi energia electrică, preţurile urcând cu 8, 04%, respectiv 5, 57%, iar în ceea ce priveşte serviciile principala creştere, de aproape 9%, este cea cu apa, canalizarea şi salubritatea. În iunie preţurile de consum ale populaţiei au stagnat faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 5, 37%.

Distribuie:

Postaţi un comentariu