Premii de peste 5.000 euro la Concursul Internațional Jazz in the Park 2017

Trupele care interpretează muzică jazz se pot înscrie de astăzi, 27 martie, la Concursul Internațional Jazz in the Park, care va avea loc la Cluj în perioada 27-29 iunie 2017. Competiția își propune să identifice și să promoveze formațiile care abordează acest stil muzical, să premieze cele mai promițătoare trupe, să le promoveze la nivel național și să le ofere ocazia să cânte în fața unui public format din mii de persoane și a unui juriu de specialitate.

Se caută cele mai bune trupe de jazz

Se pot înscrie în concurs muzicieni de jazz din țară și din străinătate indiferent de nivelul lor de experiență, de instrumentul la care interpretează, vârstă sau naționalitate. Sunt eligibile piese din stilul generic jazz: de la acid jazz, bossa nova, cool jazz la funk, free, blues, jazz rap, jazz rock, nu jazz, punk jazz sau swing.

„Concursul Jazz in the Park a ajuns la a treia ediție și suntem mândri că putem prin festivalul nostru să fim o platformă de afirmare și descoperire a trupelor de jazz. Concursul crește. Anul trecut a devenit internațional, am avut trupe înscrise din șase țări, dar mai important este că el are propria-i locație, malul Someșului, pe care reușește să o umple până la refuz, deși concursul se desfășoară în timpul săptămânii. Pentru noi asta înseamnă că oamenii sunt interesați de trupe și că le place mult ceea ce ascultă aici”, afirmă directorul festivalului, Alin Vaida.

Formațiile care vor să participe la Concursul Internațional Jazz in the Park trebuie să completeze online formularul de înscriere până în data de 17 mai 2017 inclusiv.

Muzicienii înscriși vor cânta pe scena dedicată concursului, pe malul Someșului din Cluj-Napoca, în cadrul festivalului Jazz in the Park, iar câștigătorii obțin premii care ajung în total la peste 5.000 de euro.

 [stextbox id=”custom”]

Premii

Premiul I este de 9.000 lei. În plus, marele câștigător va avea ocazia să deschidă anul viitor festivalul Jazz in the Park și să cânte pe scena principală din Parcul Central.

Premiul II: 4.500 lei

Premiul III: 2.500 lei

Premii speciale pentru cel mai bun solist vocal, cel mai bun instrumentist, cea mai bună compoziție proprie: trei premii în valoare de 1.000 lei. Premiu pentru cea mai valoroasă compoziție: înregistrare, editare, mix și master a 4 piese în studioul profesionist Corvin Recording Studio din Cluj-Napoca.

[/stextbox]

Pe lângă oportunitatea de a cânta în fața a mii de persoane și de a câștiga premiile puse în joc, toți artiștii participanți vor fi incluși într-o bază de date care va reuni muzicieni de jazz din țară și străinătate. Această bază de date va conține informații despre trupe și date de contact, astfel încât publicul interesat și organizatorii de evenimente să-i poată contacta pentru viitoare concerte și colaborări.

Juriu

Concursul Internațional Jazz in the Park este jurizat de specialiști ai domeniului:  Bágyi Balázs, președintele Uniunii de Jazz din Ungaria, Florian Lungu, promotor de jazz, Stefan Vannai, profesor de jazz, Dragoș Bâscă, promotor de jazz, managing partner la Twin Arts și  Aranka Takacs, managerul Concursului Internațional Jazz in the Park.

Concursul va avea loc în perioada 27-29 iunie 2017.

Distribuie:

Postaţi un comentariu