Prefectul a decis: fără stare de alertă în Floreşti

Prefectul judeţului Cluj Gheorghe Vuşcan nu a aprobat instituirii stării de alertă în comuna Floreşti, solicitată ieri de primarul Horia Şulea ca urmare a situaţiei create prin neridicarea de zile întregi a deşeurilor menajere de la cetăţeni.

“Prefectul judeţului Cluj nu a emis acordul pentru declararea stării de alertă pe raza unităţii administrativ teritoriale Floreşti, judeţul Cluj din următoarele considerente: Din adresa transmisă de Primăria Floreşti nu rezultă concret tipul de risc avut în vedere dintre cele menţionate la art.2 lit.j din OUG nr.21/2004. Nu ne-a fost comunicată Hotărârea Comitetului local pentru situaţii de urgenţă privind declararea stării de alertă pe raza comunei Floreşti, judeţul Cluj cuprinzând toate cele 4 elemente obligatorii, prevăzute la art.4 aliniatul 5 din OUG nr.21/2001 respectiv: baza legală,  perioada de aplicare,  măsurile dispuse şi obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale. De asemenea, potrivit art. 2 lit.f din OUG nr 21/2004 – privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, starea de alertă se declară în condiţiile OUG nr.21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor unei situaţii de urgenţă”, se arată în comunicatul de presă al prefecturii clujene.

Potrivit legii, competenţa de declarare a stării de alertă la nivelul unităţiilor administrativ teritoriale îi revine comitetului local pentru situaţii de urgenţă cu acordul Prefectului judeţului.

Distribuie:

Postaţi un comentariu