Porți larg deschise la Banca Națională Română

Banca Națională a României (BNR) organizează miercuri, 17 aprilie, „Ziua porţilor deschise”, cu ocazia împlinirii a 139 de ani de la înființare. BNR va deschide vizitatorilor Palatul Vechi din București, precum și sucursale regionale și agenții ale BNR din teritoriu.

În acest context, sucursala regională Cluj invită publicul larg să-i viziteze sediul din orașul Cluj-Napoca (Piața Unirii nr. 7), unde va avea acces la informații referitoare la istoria şi identitatea Băncii Naționale a României.

În București, cei interesați vor avea acces în Palatul Vechi al Băncii Naționale, situat în Centrul Vechi din București, cu intrare din Str. Lipscani, nr. 25. Publicul larg va putea explora Sala Consiliului de Administrație și vechiul cabinet al Guvernatorului, Sala de Marmură, colecția numismatică și expozițiile: „Istoria leului”, „Banca Națională a României și Marea Unire”, „Istoria bancnotei românești” și „TezAur”.

Vizitatorii vor primi un set de materiale cu imagini și informații succinte despre fondatorul băncii, Eugeniu Carada, despre Palatul Vechi al BNR și istoria monedei naționale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu